În ciuda aglomerației de vineri seara din oraș, am ajuns la timp la petrecerea de firmă. Aveam toate cele necesare în poșeta mea încăpătoare – fusta neagră de seară, bluza roșie cu jumătate de spate gol, fardurile și, desigur, pantofii de tango. Firma aniversa 10 ani de la înființare. Nu, nu era firma unde lucram atunci, era o companie renumită care aniversa evenimentul într-o locație de vară pe malul unui lac de lângă București, iar eu făceam parte din grupul de entertainment. Eram 3 cupluri și pregătiserăm împreună cu profesorii noștri de tango un moment cu câteva melodii, o mini – scenetă dansantă ce începea cu un tango molcom, apoi unul mai rapid, un vals săltăreț și încheia apoteotic cu o milonga vitezomană când, pentru bulversarea spectatorilor, unul din cupluri (adică eu și partenerul meu) viram din tango în salsa.
Da, am ajuns la timp, adică la ora stabilită de organizatori. Înainte să sosească angajații firmei, spectatorii cum ar veni. Așa că am avut timp să ne îmbrăcăm, să ne fardăm, să ne încălzim mușchii picioarelor, să ne amintim de structura momentului, să verificăm pe unde intrăm în scena improvizată, să ne hidratăm mai mult decât in mod obișnuit (așa e când ai emoții), să retușăm un pic machiajul, să admirăm întinderea lacului și să ne întrebăm după ce fus orar se lucrează în companie.
În sfârșit, vine cineva și ne întreabă: sunteți gata? că in 5 minute intrați! Sigur că da! am spus noi, cu niște zâmbete cât mai apropiate de cele naturale. Suntem gata de vreo 2 ore, am adăugat în gând.
Am uitat să menționez. În tot acest timp am așteptat pe o terasă exterioară de lângă sala de festivități unde pe jos erau niște plăci de dușumea, iar în câteva locuri, probabil ca urmare a infiltrării apei, se formaseră mici denivelări. Le-am văzut, le-am ocolit în timpul repetițiilor fără nici o problemă, bucurându-mă totuși în sinea mea că reprezentația oficială o vom da pe o suprafață fără riscuri (era parchet înăuntru).
Abia ce s-a întors pe călcâie cel care ne-a anunțat că intrăm în curând și m-au luat emoțiile. Emoțiile alea mari vreau să zic, motiv pentru care am început să ma foiesc de pe un picior pe altul, cu nerăbdare crescândă. Când deodata, treosc, simt cum tocul de la pantoful drept se proptește brusc într-o denivelare minusculă și ceva mă gădilă pe gleznă. Era bareta. Se rupsese. Mă uit și caut să văd dacă o pot prinde cumva. Nu, nu pot, se rupsese de-a binelea. Nu puteam să o înnod, să o leg, să ... nimic. Evident, cu acel pantof nu mai aveam ce să fac.
Nu ai pantofi de rezervă? Mă întreabă una dintre colege. Pantofi de rezervă?? Nu, nu am, nici nu m-am gândit la asta. De când dansez, niciodata nu mi s-a întâmplat să pățesc ceva la pantofi, nicăieri. Nici nu mă gândisem că s-ar fi putut întâmpla ceva.
Aaa, zice cealaltă colegă, noi ne-am luat și o pereche de pantofi de rezervă ... dar ce număr porți? 38, zic eu. Și eu tot 38, zice ea. 38 port și eu, zice și cealaltă.
Cât noroc să ai, serios?! Au alergat fetele de mi-au adus pantofii lor, să-mi aleg. I-am ochit pe cei aurii, mergeau cel mai bine la îmbrăcămintea mea. I-am pus repede în picioare. Când îmi închideam ultima baretă cu mâinile tremurânde, aud ca ne strigă să intrăm. Nu știam dacă să mă bucur sau nu. Adică să mă bucur ca am putut pune o altă pereche de pantofi, ca să nu fiu nevoită să rămân pe-afara? Pe-afară la propriu, ca așa mă gândisem inițial – asta e, nu am pantofi, nu mai dansez, vor intra doar celelalte doua perechi, deși sceneta era pentru trei, evident că nu s-ar mai fi înțeles nimic din ea. Sau mai era varianta să dansez desculță. Cu riscul să fiu călcată pe picioare de partener. Mai ales la milonga. De fapt, ce spun eu, de parteneri, căci la un moment dat făceam schimb de perechi. Sau să-l fi pus să se descalțe și el? Deja era prea aiurea.
Pe de alta parte, ce show poți face cu o pereche de pantofi pe care nu i-ai mai purtat vreodata, pe care altcineva i-a rodat în felul propriu si nici nu ai apucat măcar să faci un simplu caminar? Eram aproape îngrozită. Și așa îngrozită cum eram, am ajuns la locul faptei și ne-am poziționat pentru prima melodie. Ce este? îl întreb eu pe partenerul meu, care se uita cu uimire la mine. Ești mai înaltă? mă întreabă el. Cum?? Mă întorc brusc spre colega care îmi daduse pantofii și-i arunc întrebarea: ce toc au pantofii ăștia? De 9 cm, îmi raspunde. De 9?! Eu port cel mult de 8!! Dar era prea târziu să mai intru în panică, începuseră primele acorduri ale muzicii. Asta e, mi-am zis, ce-o fi o fi. Închid ochii, respir adânc și mă las purtată de tandrețea melodiei. Îi deschid după vreun minut și mă uit în jur. Mai puțini angajați – spectatori decât mă așteptasem, cam plictisiți sau cine știe, obosiți (doar era vineri seară), se uitau mai cu interes la ce beau in pahare decât la noi. Așa că mi-am permis să mă liniștesc mai mult. Atunci mi-am dat seama că, în ciuda tuturor inconvenientelor, mă simțeam foarte bine și comod in acei pantofi, ca și cum aș mai fi dansat de multe ori cu ei, ceea ce in sfârsit m-a ajutat să ma relaxez. Așa sunt unii pantofi, Comme il Faut Clar, își merită numele (nu e reclamă!).
Ei bine, cum dansam eu deja relaxată și cu placere, la un moment dat, pe la a treia melodie, simt in partea stângă o mică detensionare ... am realizat dupa vreo 5 secunde ca mi se rupsese banda din spate de la sutien ... din aceea transparentă, din plastic (doar aveam bluza cu jumătate de spate gol, așa e la tango, rochiile contează cum se văd din spate, nu din față). Ce mă fac?! Mă apropii de urechea partenerului meu și îi șoptesc: ține-mă strâns în brațe! De ce? mă întreabă? Îți explic eu mai încolo, îi replic. S-a conformat, ce putea să mai facă? Mi-am dat seama ulterior că acea bandă doar se desprinsese un pic, nu exista riscul să cadă ceva, așa că am putut duce la bun sfârșit sceneta, cu tot cu Tango Negro mixat cu salsa.
Morala: începând de atunci, mi-am învățat lecția și la toate evenimentele ulterioare mai deosebite mi-am luat câte 2 perechi de pantofi, 2 perechi de ciorapi, 2 rochii. Totul la dublu. Tango la dublu.
* * *
Multumim pentru poveste, multumim pentru deschidere si pentru participare!
Asteptam in continuare povestile voastre pe adresa redactiei :)
Tineti aproape, pentru urmatoarea poveste de saptamana viitoare! 😉
Comentarii