Am citit un interviu cu un actor de la noi si nu m-am putu opri din a face paralela cu tangoul. Adica daca dansezi tango n-ai cum sa nu inlocuiesti cuvatul “actor” cu “dansator”.
Paradoxal etichetei de la evenimente mondene, (nunti, botezuri, cumetrii, petreceri diverse), unde atunci cand doi oameni danseaza un “blues” par exemple si unde bunele maniere zic ca e frumos sa faci conversatie (peste muzica) in timp ce te balabani de pe stangu' pe dreptu', eticheta la tango - ca s-o luam de la “cartea de capatai” - zice ca in timp ce dansam nu se vorbeste. Pentru incepatori se aplica ca atare, chiar daca nu inteleg ei de ce, macar sa se comporte “salon”; e ca o lema, sau ca tabla inmultirii.
Cum nimic nu mi se pare gratuit in tango, prima explicatie si cea mai simpla este ca nu vorbim pentru ca daca vorbim nu suntem atenti la ce facem, adica la ce dansam. Nu suntem atenti la parteneri, nu suntem atenti la muzica. Nu suntem atenti la input-uri (muzica, partener, alte cupluri pe ronda) daca noi ne concentram pe output (vebal). Cu cat eliminam mai multe actiuni, cu atat ne putem concentra mai tare pe una singura, aceea de a dansa.
Imi si imaginez balerinele din Lacul Lebedelor schimband pareri despre retete de muraturi in timpul spectacolului pe scena… cum ar fi? O duzina de fete cu tutu-uri albe si batice pe urechi dand din maini si din picioare gratios intr-un zumzet continuu... asta da creatie si concentrare artistica! :))
O alta explicatie pe care o extrag dintr-o lectie de muzicalitate la care am fost cu multi ani in urma, este ca nu vorbesti in timp ce altcineva canta; si o sa exagerez, zicand ca nici la Ateneu nu vorbesti in timpul concertului. Este o chestiune de respect pentru cel care presteaza in spectacol. Mai mult, ziceau argentinienii, ca intr-o melodie cu vocalist, dupa partea de introducere instrumentala, cand incepe cantadorul sa-i zica cu versuri, este un semn de respect sa faci o pauza in dans pentru cateva momente si apoi sa continui dansul. O tacere a dansului, in care lasi vocea solistului sa te cuprinda, sa te inspire. Un gest de respect.
Mai tarziu, dupa niste ani de dans, tacerea verbala, atrage dupa sine tacerea corporala, iar mai apoi linistea spiritului, care induce eliberarea fortei creatoare.
Cu mici modificari, adaptare pentru tango, paragraful de mai jos mi s-a parut absolut genial.
Si adevarat.
“Vorbeați mai devreme despre tăcere. Cât de importantă e tăcerea pe scenă?
Nu numai pe scenă este importantă. Anatoli Vasiliev spunea că adevărata acțiune, ustensila primordială a actorului(/dansatorului) și a existenței sale, această viață, această mișcare, nu se poate naște decât în liniște. Ăsta e și motivul pentru care noi de obicei nu tăcem. Este înfricoșător, dar oamenii de obicei nu tac. Dacă tac mai multe două-trei minute înseamnă că sunt într-un cotext foarte special, ieșit din comun, pentru că altfel, instinctiv, cineva va începe să vorbească. Ne e frică de tăcere, pentru că în tăcere, această adevărată acțiune născându-se, undeva te vezi pe tine. Vorbitul continuu e un mod de a te apăra de revelația care este tăcerea. Cred că este unul dintre cele mai importante momente, nu numai pe scenă, ci și în viață. Tăcerea este un fel de catedrală a sufletului, ceva unde lucrurile încep realmente să acționeze și tu observi nașterea acestei acțiuni. De obicei acelea sunt și momentele în care actorul(/dansatorul) este cel mai lipsit de apărare. Nu în cuvinte, ci în tăcerile lui se vede dacă el e apt pentru scenă(/tango) sau nu” - Miklós Bács
Comentarii