Suntem deja la mai bine de o suta de ani de la nasterea tangoului… cate o data stau si ma intreb si eu ce fel de specie suntem noi astia care dansam tango… ne place muzica de pe vremea cand era strabunica fata! Si nu ca ne place asa in treacat, ca mai ascultam cate o melodie doar din cand in cand, nuuuu, sunt unii care asculta non-stop de dimineata pana seara, au aparut si posturi de radio pe net cu design pentru telefoane destepte e unul misto care emite din Italia, cel de la vecinii din Ungaria nu ma incanta prea tare, ca pune muzica pe care o ascultam acu’ zece ani :)))
Ma gandeam mai demult ce cred extraterestrii despre noi “Uite si la astia ce ocupatie si-au gasit, chiar n-au ce face! Ce le-o fi placand sa se ia in brate si sa alerge unul in jurul celuilalt? Ce ciudata mai e si specia astia!”
Si ma mai gandeam ca nu toata lumea suporta muzica de tango, cu atat mai putin sa aprecieze muzica de tango. Pana la urma e o chestiune de gust. Si de valori. Si de cultura. Iar gustul se cultiva. Si e adevarat ca nu chiar toata muzica e misto, asa cum nu toate dansurile sunt misto (alea demonstrative). La urma urmei nu cred ca i-a placut cuiva de la inceput berea sau cafeaua. Amandoua amare rau. Ca si tangoul. Dar pana la urma toata lumea bea cafea si bere, ba chiar unii ajung sa aibe preferinte si sa aprecieze anumite feluri de bere sau cauta anumite feluri de cafea. Asa si tangoul e pentru toate gusturile, daca ajungi sa-l gusti.
Acum, mai e si o chestiune de mentalitate, de stil de viata, de diferente intre genratii. Intr-un fel se traia in urma cu o suta de ani, altfel se traieste astazi. Adica, generatiile precedente noua apreciau lucruri pe care noi probabil astazi nu dam doi bani. Bunicii nostri apreciau probabil mobilierul masiv dintr-un lemn de esenta speciala, apreciau lucrurile bine facute si trainice, detaliile perfecte, faceau lucruri care sa reziste nu o viata, ci cateva generatii dupa ei. Si generatia parintilor nostri isi mobilau casa pentru o viata, cu mobilier de lemn, nu cu pal melaminat care se face praf in cativa ani. Un scaun de bucatarie al lui bunicu’ facut de el era de o mie de ori mai trainic decat un scaun de la Ikea. Canapeaua are azi garantie 10 ani in magazin, iar reviw-urile ei zic ca la un an de folosire se scamoseaza, cand cea expusa in show-room arata ca folosita de 5 ani.... Masina de spalat se strica la o luna dupa iesirea din garantia de 5 ani, iar un hard extern crapa a doua zi dupa expirarea garantiei de doi ani.
Cumparam si apreciem lucruri ieftine care se strica, ca oricum nu conteaza, ca ne plictisim si peste zece ani oricum o sa vrem altceva. Consum. Consumerism? Societate de consum. Aruncam mobila bunicilor ca e “demodata”, aruncam toate lucrurile trainice si de valoare si traim in plasice, acriluri, pal-uri, mdf-uri sau mai stiu eu ce. Si vin straini care dau mii de euro sa cumpere mobila mare si veche, de colectie, din zestrea lui bunica... Am trait de mii de ani cu ferestre cu rame de lemn si sticla care intretinute bine rezista si sute de ani, pe care nu mai stie nimeni in ziua de astazi se le reproduca, patrimoniu national, dar le aruncam ca sa punem termopane a caror chedere se strica in primii cinci ani si apoi reparatii, alti bani alta distractie... si apoi, dupa ce am golit tot, dupa ce ne-am renegat radacinile ne trezim dezorientati si in depresie, ca nu mai avem nici un sistem de valoare, nici un reper, ci numai “peticiri” temporare la neajunsurile vietii de consum. Consumam. Dar nu ne satisface. Consumam lucruri, timp, viata, relatii, tango, dar nu ne implineste. Pentru ca nu au intr-adevar valoare. Pentru ca nu apreciem, pentru ca nu le dam valoare.
Nici muzica nu se mai compune asa cum se compunea in urma cu o suta de ani. Tango in ziua de astazi nu se mai compune. Toate tangourile vechi sunt remixate, re-re-re... si vai ce gaselnita! Nimeni nu mai stie si nu mai vrea sa puna parchet batut in cuie pe dusumea oarba, toti mesterii vor bani multi si munca putina pe lucru facut de mantuiala, cu materiale ieftine si proaste, ca oricum nu conteaza, ca se cere... laminat! Nu mai exista nici vorba aia cum ca “meseria e bratara de aur”. Si ne miram ca nu se mai compune nici un tangou nou. Pai n-are cine. Ca nu se mai pricepe nimeni! Nu mai stie nimeni cum sa faca sa sune un instrument in acel fel anume. E un film misto “Si Sos Brujo" in care tinerii de astazi ii cautau pe oameni care cantasera in renumitele orchestre Di Sarli, D'Arienzo, Pugliese si incercau sa afle de la acesti instrumentisti, ce anume faceau si cum cantau, tehnica, cum sa rasuceasca arcusul pe corzi ca sa obtina sunetul specific al diferitelor orchestre, este un documentar minunat, il recomand.
Traditie... in DEX zice asa “Mostenire de obiceiuri, credinte, datini etc. care se transmit prin viu grai, mai rar prin scris, din generatie în generatie, constituind o trăsătură specifică a unui popor sau a unui grup social.” sau “Ansamblu de conceptii, de obiceiuri, de datiniti de credinte care se statornicesc istoriceste în cadrul unor grupuri sociale sau nationale si care se transmit (prin viu grai) din generatie în generatie, constituind pentru fiecare grup social trăsătura lui specifică. ♦ Obicei, uzantă; datină. ♦ Informatie (reală sau legendară) privitoare la fapte ori evenimente din trecut, transmisă oral de-a lungul timpului.”
Tangoul este unul din lucrurile care are traditie. Este de cinci ori mai vechi fata de noi si culmea, la cat de vechi e, are valoare. P’asta de ce nu-l aruncam ca pe celelalte? Tangoul este o mostenire, inseamna niste conceptii, obiceiuri, statornicite in grupul dansatorilor de tango, transmise prin viu grai din generatie in generatie, constituind pentru grupul social tanguero trăsătura lui specifică.
Probabil ca cei care tin la cutumele din tango sunt considerati conservatoristi. Cei care prefera la milonga muzica dansabila “a epocii de aur” a tangoului la fel sunt considerati limitati. Multi din cei care invata tangoul, desi sunt vrajiti de ceea ce gasesc, la inceput sunt tentati sa ignore traditia, dar culmea, tocmai aceasta traditie este cea care ii da farmec si elementul care ii minuneaza, emotia care se creaza in atmosfera tangoului, fara ca ei sa-si dea seama.
Exista voci care zic ca tangoul a evoluat, ca muzica, si ca dans. Da, este adevarat, dar exita riscul, ca aruncand la gunoi toate aceste mici detalii, sa-si piarda exact farmecul care ne vrajeste. De ce dupa anii '70 tangoul ca muzica nu a mai fost compus? Evolutia lui a ajuns in balarii si atunci s-a oprit. Ceea ce a rezistat peste o suta de ani, pana la noi astazi este partea lui de glorie, nu partea care “a evoluat” in balarii.
De ce tango nuevo, ca stil de dans, s-a stins? A fost intr-adevar o explozie, dar de scurta durata, probabil vreo 10-15 ani cu totul, dar nu a rezistat. Astazi in milonga nu prea mai vezi asa ceva, ca sa nu zic ca nu prea e tolerat datorita spatiului restrans. Evolutiile care o iau razna pe campii sunt sortite esecului. Lucrurile intra-adevar de valoare rezista peste generatii.
Tango-ul va implineste? Sa-l pastram. Zic.
Sa nu-l ducem in balarii.
Comentarii