Eram in Confiteria ideal, loc legendar al tangoului in Buenos Aires. Intrasem cu oarece sfiala si imi alesesem o masa opusa intrarii, pe dreapta. Stateam cuminte, impreuna cu prietena care ma insotea si priveam dansatorii.
Ma asteptam sa gasesc acolo legendele tangoului. Si cam asa s-a intamplat, dar putin altfel decat ma asteptam. Pe ronda dansau mai multi batranei, care dadeau semne evidente de subrezenie. La un moment dat, unul dintre ei dispare brusc din aria de observatie. Imi mut, plina de curiozitate, aria de observatie la nivelul solului si il regasesc pe ambitiosul batranel intins pe podea. "Hopa, imi zic! Am nimerit la o inmormantare." Dar batranelul se resusciteaza singur ca prin minune si iata-l mutat iar la inaltime, dansand ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.
Eu incep deja sa ma intreb daca sunt o partenera potrivita pentru oferta de lideri de acolo, cand intorc capul si vad apropiindu-se de masa un nor de mosuleti decisi sa incalce orice regula si sa ne invite direct. Onest e sa spun ca nici nu mai vedeau oamenii suficient ca sa practice un cabeceo decent. Ii zic prieteneni: "Ii refuzam politicos, altfel s-a zis cu noi!" Ea: "Nu ma lasa inima" eu: "E musai. Ori ei, ori noi!" Si asa ne-am intors gratios spre ei si le-am spus la unison: "Gracias!" Norul de mosuleti, descumpanit, s-a imprastiat.
Din partea opusa a salii, un alt senior se straduieste sa-mi faca totusi cabeceo. Zic: "Daca tot ma aflu aici, totusi, sa incerc din trufandalele Confiteriei". Dansez, prin urmare, cu Don Coco, un omulet la vreo 80 si ceva de an, imbracat in costum negru cu dungi, inspirat ornat cu o batistuta roz. Nu ne prabusim, tanda e decenta, toata lumea e fericita. Ma retrag la locul meu. Dupa inca o tanda, Don Coco, impresionat de mine, pare-se, incearca sa-mi faca iar cabeceo. Eu, nimic! El insista. Eu nu vad. El scoate batistuta roz si o agita, ca sa-mi atraga atentia. Eu, pe alta lume.
Cand deja consideram ca era momentul sa plec, langa mine apare un barbat cu trasaturi de indio sud american. Ma pregateam deja sa refuz o invitatie verbala, dar el mi-a luat-o inainte, spunand ca isi cere scuze pentru abordarea directa, dar ca incercase de mai multe ori sa imi surprinda privirea, insa eu pur si simplu nu ma uitam in directia lui. Era firesc, avea masa langa a lui Don Coco...Am acceptat invitatia...Ah! Cat de mult mi-a placut sa dansez cu barbatul acela! Si nu ne-am oprit la o tanda. Ramasesem singurul cuplu pe ronda si nimic nu mai conta decat pasii facuti impreuna. Lumina apusului indulcea incaperea in culoarea mierii. Iar muzica imi dadea senzatia ca am intrat deja in pelicula unui film. Confiteria devenise ideala!
* * *
Multumim pentru poveste Patricia Ionea, multumim pentru deschidere si pentru participare!
Asteptam in continuare povestile voastre pe adresa redactiei :)
Comentarii