25 luni de pandemie eu nu am dansat deloc.
Apoi ce mama dracului s-a intamplat?
La un an si patru luni de cand m-am intors la tango, inca nu
pricep ce s-a intamplat cu muzica de la milongi in Bucuresti, me refer la
milongile regulate nu festi-maratoane. Nu comentez ce se intampla in tara ca nu
merg acolo regulat si nu stiu care e treaba.
Adica ce nu pricep?
Inainte de pandemie era inca o atmosfera si un gen anume de
muzica, da, e adevarat cu precadere golden age, foarte putine orchestre moderne,
sau in cantitate rezonabila cam 2-3 tande pe seara de milonga de 4 ore, presarate
doar atat cat sa dea o aroma proaspata din cand in cand. Era muzica variata, cu
viori, ritmata, lenta, un anume flow, lumea dansa cu pofta si pleca cu plin.
Dupa pandemie, intr-o seara am remarcat cel putin timp de
7-8 tande la rand numai tande ritmate, una dupa alta, nici o vioara, nici o
alternanta de ritm. Obosisem sa dansez acelasi ritm in aceceasi viteza, fara
nuante si fara modificari de tempo, totul plat si patrat, iar urechile imi
faceau tzaca-tzaca-tzaca-tzca, tzaca-tzaca-tzaca-tzca, nu mai suportam pshihic.
Plangeam dupa un Di Sarli, care nu a venit… Am intrebat organizatorii care era
treaba si de ce atata muzica ritmica, mi-au raspuns ca asta se cere….
?!?!?!??!
Aici am avut un prim semn de alarma: ce fel de dansatori de
tango pot sa ceara numai muzica ritmica, patrata!?!? Ce se intamplase in
pandemie cu dansul, cine dansa de fapt la milongi? Cat de mult regresase dansul
comunitatii in doi ani de pandemie daca oamenii nu pot dansa si lent, intens,
rotund, cu conexiune, interpretare si doar alearga neincetat? Cum mai poti
conecta doar cu tzaca-tzaca-tzaca-tzca toata seara? Ne mai putem numi tangueros
doar cu tzaca-tzaca-tzaca-tzca? Ce am devenit?
Au fost seri la rand in care am tanjit dupa un Pugliese
cinstit. Dar Pugliese… absent. Mi-am dorit un De Angelis, dar De Angelis…
absent. Calo, nicaieri. Malerba, l-am auzit o singura data intr-un an. Raciatti,
foarte rar. In schimb, am auzit o multime de versiuni noi, remixuri dupa piese
cunoscute. Nici D’Arienzo nu mai era cel pe care il stiam. Toata lumea pe care
o lasasem inainte de pandemie parca murise in doi ani de zile. Pugliese, D’Arienzo,
De Angelis, Calo si altii, toti murisera a doua oara, in pandemie. O cu totul
alta lume ii luase locul, o lume in care nu ma regaseam. Deloc. Dansam, aproape
pe orice, ca eram nedansata de doi ani, imi sfaraiau calcaiele si imi ardea
sufletul sa dansez, dar nimic din jur nu ma ajuta sa ajung la intensitatea
prepandemica. Imi doream sa aud fashaitul de vinil ale vechilor inregistrari
care dadea o atmosfera si o tihna aparte. Unele remixuri aveau voci calde si placute,
dar nu este acelasi lucru.
M-am gandit ca am imbatranit in pandemie si nu ma regasesc
in lumea tineretului de la milongile de astazi. Ca poate sunt singura ramasa
suspendata in timp, si toti ceilalti s-au adaptat la present, numai eu nu.
Incet, incet, milonga dupa milonga mi-am dat seama ca lucrurile au luat o panta
care pe mine una nu ma coafa. Aveam doau variante: sa fac ce fac acum, sa spun
lucrurilor pe nume, sau sa nu ma mai duc daca stiam ca nu e ce trebe. Am ales a
doua varianta. Am rarit-o. Am mers doar atunci cand erau ceva sperante sa
gasesc ceva care sa fie cat de cat pe aproape de ceea ce lasasem inainte de
pandemie, de ceea ce cunosteam, de lumea care ma fascinase si care ma vrajise
si ma facuse sa dansez 15 ani de zile cu pofta.
Ma tot intreb de ce noile generatii vor sa aduca la milonga
muzica de care nu a auzit nimeni? Chiar daca e vorba de orchestre consacrate,
apar tot felul de melodii nedansabile, pe unele tande poti sa-ti dai chiar “doctoratul
in tango”, ca sa citez pe cineva din comunitate. Pot intelege dorinta de ceva
nou, fresh, proaspat, dar de la a condimenta putin ceva deja cunoscut pana la a
schimba aproape toata muzica e mare diferenta.
Chiar daca e vorba de o melodie noua intr-o tanda in care celelalte trei sunt mega cunoscute, toti iti f*te feng-shui-ul si iti rupe flow-ul. De ce ai vrea sa faci asta cuiva care se simte bine??? Care e shpilul? Pare ceva de genul “Ah, te simti bine? Lasa ca te fac sa-ti treaca mintenash!” si zbang, ceva ce n-a auzit neam de neamul Parisului! WTF? De ceee? E mai intelectual, smart sau ce? Da, si eu am mai zbarcit cate o melodie-doua, sau o tanda doua pe seara, tuturor se intampla, dar sa faci din asta o regula “isteata”/ inovatoare?
Ma uitam la ce mi-a placut mie, ce m-a atras, ce m-a facut
sa raman in tango ca atmosfera si ca muzica la milongile la care am fost din
2005 pana acum in Bucuresti: la Amsterdam Cafe, la Cina, in Cismigiu, la
Babilon, la Old City, la Italieni, la Chocolat, la Aviacion, la Studio pe
Magheru, la New Yorker, la hotel Trianon, la Esquina de Tango, la La Scena, la
Muzeul Taranului, la Sosea, la Fabrica de Tango (pe str. 11 Iunie si apoi pe
Vulturilor), la Dalles, la Vila Rodizio, la Carturesti, la Cafepedia, la Capsa,
la Valaori la subsol, la JCC, la Hotel Continental, la Odeon in foaier si afara,
la Glorieta in parcul IOR, la Popa Nan, la Vernescu, la Casa Poporului, la Cercul
Militar, la metrou, La Hotel Athenee Palace, la Palatul Ghica Tei, la Old
School, la Loja Berarilor, la Muzeul de Arta/Palatul Regal, la magazinul
Muzica, la Old Sibiu, la Arhitectura, la Coopers, la Ambery Hall, pe Lac, la Institutul
Cultural Italian, la Institutul Cultural Roman, la Happy Feet, pe calea
Victoriei 120.
Din 2005 pana in 2018 paleta de muzica era destul de omogena
si se invartea cam in jurul unui numar limitat de tande, cunoscute si preferate
de toata comunitatea. Si ce face atmosfera la o milonga? Muzica. Exact ca la
nunta. Foarte rar am auzit plangeri cu privire la muzica in aceasta lunga
perioada. Milongile erau fermecatoare, magice, aveau sarm si plecam plini de
energie, muzica crea o atmosfera si o energie. Era o reteta care nu trebuia testata,
pentru ca mergea ca unsa. Aceasta reteta a functionat si a creat comunitatea de
azi. A atras oameni care astazi sunt dansatori. Au descoperit tangoul si au
ramas sa se bucure de dans, atmosfera si anturaj.
Apoi putem sa vedem si alt aspect, ca acest model care a
prins radacini si a format comunitatea de tango din Bucuresti a fost preluat si
in alte orase din tara in care s-au format noi comunitati care dau la randul
lor dansatori de exceptie.
Imi crapa capul: de ce ar vrea acum dansatorii de azi sa
modifice aceasta reteta magica care i-a vrajit chiar si pe ei si a construit tot
ce avem azi? De ce stricam ceva ce merge? De ce? La urma urmei acest model nu
l-am inventat noi pe plaiuri mioritice, l-am importat de la argentinieni care
au testat, rafinat si au descoperit cum merge mai bine roata in 80 de ani
inaintea noastra, au descoperit apa calda inaintea noastra. Am folosit-o si noi
si a mers excelent 18 ani si in Romanica. Acum trecem la apa rece? N-am gasit
in ultimul an raspuns la aceasta intrebare. M-am intrebat de ce accepta
organizatorii acest lucru. M-am intrebat de ce accepta dansatorii acest lucru.
Apoi m-am resemnat. La urma urmei este doar problema mea
daca nu ma adaptez la noua realitate.
Si mi-am mai amintit ca si in Grecia exista o comunitate de “classic”
si una de Nuevo, cei din urma au si maraton. De ce n-ar avea si Romanica o
comunitate scindata in doua sau in noua? Una de classic, si alta de “moderne”
sau tzaca-tzaca-tzaca-tzaca. Ca si asa suntem prea multi in Bucuresti, nu?
Ce-ar fi? Toata lumea ar fi multumita si fericita.
Cu multumiri lui Nico D. ca prin atitudinea ei m-a impulsionat sa scriu ce ma rodea de un an de zile <3
Comentarii