Traim intr-o lume ciudata cu jde'mii de obiceiuri si cutume sociale. Nu mai stim de unde venim, unde ne ducem, ce e bine ce e rau, ce vrem sau nu vrem. Ne adaptam continuu. Dar undeva adanc in sufletul nostru tanjim. Dupa multe “lucruri”. Si nu materiale.
Pastram distante. In trafic. La birou. In magazin. Acasa.Pe net.
Hai sa intreb ceva. Cand ti-ai imbratisat ultima data mama? Sau tatal? Sau sora? Fratele? Bunici? Cainele? Papagalul? Pisica? Uitam gesturi normale. Simple. Dar naturale.
Multa lume cand vine la cursurile de tango are o mare problema cu close-embrace. Pentru ca ne ferim atat de tare de oameni... de teama sa nu ne muste! Fiecare are perimetrul sau de intimitate, pe care il pazeste cu sfintenie, in care nu lasa pe nimeni sa intre. Pentru unii e foarte greu sa ia in brate o persoana necunoscuta, sau putin cunoscuta. Firesc cumva... Desi, la munte in sate uitate de lume, daca intalnesti un satean batran pe ultitza, iti da binetze. Azi nici vecinii nu-i mai cunosti. Nu zic de salut … probabil ca singura interactiune cu vecinii este la bataia pe locul de parcare... cu cuvintele aferente.
In era smartfoanelor, toata lumea in metrou, autobuz, tramvai, in statie, pe strada, in parc, pe banca, in baruri, in restaurante, toti stau si se uita cu capul in jos in ecran, rupti de realitatea din jur. Totul se petrece in ireal. Asta sa fie viata? O alergatura printre straini, in permanenta concurentza? Cu interactiune electronica... si atat? Doar atat a mai ramas?
Fericiti cei care mai au un grup cu care sa mearga pe munte sau sa-si petreaca zilele libere de sarbatori sau concediul. Fericiti cei care mai fac un sport, si in aceasta conjunctura sa-si faca un cerc de prieteni cu care sa-si imparta pasiunea pe viu, nu electronic pe internet.
Fericiti noi cei care dansam tango. Avem asa sansa sa lasam pentru cateva ore afurisitul de telefon deoparte si sa vorbim fatza in fazta cu interlocutorul. Sa vorbim fara sa deschidem gura timp de trei-patru melodii neincetat cu partenerul de dans. Sa interactionam pe viu cu lumea, nu de la distanta. La urma urmei, la baza suntem animale sociale, care traiam toti la un loc in pesteri. Lupii traiesc in haite, elefantii in triburi, maimutzele in hoarde, bizonii in turme, randunelele in stoluri... etc. Nu suntem facuti sa fim solitari. E impotriva firii.
La tango, ca vrem nu vrem, mai incet dar mai sigur, putem sa ne dezvoltam abilitati sociale. Din salbatici singuratici sa invatam sa ne integram in lume. Pentru cei cu abilitati exceptionale de relationare sociala, este o oportunitate sa ne dezvoltam o retea sociala mare de prieteni. Acum, fiecare dupa cum si ce doreste sau urmareste.
Basically, in tango poti sa conectezi cu alti oameni, al un alt nivel. Te conectezi la partener, la muzica, si la toata sala cu care dansezi. Si numai atunci se va putea numi ca dansezi tango.
Comentarii
Toate studiile stiintifice (printre care si cel mai mare studiu longitudinal din lume, de peste 75 ani - studiul dezvoltarii adultilor facut la Harvard) au demonstrat ca oamenii care socializeaza mai mult traiesc mai mult, sunt mai sanatosi si mai fericiti. De neratat Robert Waldinger pe TED!
Felicitari si pentru alegerea videoului. Emotionant. Parca pasii lor sunt pe griful chitarei si de acolo izvoraste muzica :)