marți, 17 ianuarie 2017

Tango: talentat vs. muncitor

Foto

Daca ar fi sa punem un pariu, pe cine ati paria? Pe un tanguero/(tanguera) muncitor sau pe un tanguero/(tanguera) talentat?

Nu este un lucru pe care sa-l poti cataloga asa usor, si nici nu este atat de alb sau negru, se mai si intrepatrund, cu nuante variate de gri. Eu am observat asta in ani de zile. Si spre uimire mea, am avut mari surprize, care mi-au dat universul peste cap. Am vazut asta cel mai clar dupa cursurile de incepatori. Au fost oameni carora la primele ore nu le-as fi dat nici o sansa in tango, si au fost oameni de care am fost incantata. Si contrar asteptarilor mele, primii mi-au castigat respectul si admiratia, si sunt si astazi pe pista de dans iar ceilalti m-au dezamagit intr-un fel, si nu-i mai vezi de ani de zile pe la milongi.

Am acum in minte mai multe persoane, care imi sunt tare dragi, si a caror amintire ma face sa zambesc. Imi aduc aminte de cursurile de incepatori de la Timisoara. A fost acolo cineva in sala care mergea foarte greu, in sensul ca prindea greu, avansa greu, progresul era foarte lent, insa spre deosebire de altii venea regulat, nu lipsea la nici o ora, absorbea fiecare cuvant, si muncea din greu. Cand am inceput si practica a venit la fiecare practica si a nadusit in sala de numa'. Cu multa rabdare si atentie din partea tuturor, in ciuda faptului ca nu avea abitilati motrice nici pe de parte care s-o avantajeze, incet-incet dar sigur, a tinut pasul cu clasa, a reusit sa-si depaseasaca limitele si sa fie la un nivel cu ceilalti. Am intrebat-o uimita, ce-o mana in lupta, a zis ca-i place foarte mult. Ani mai tarziu ne-am intalnit la festivalul de la Cluj, la Tango Cazino, si m-am bucurat de n-am mai putut. S-a umflat pipota in mine, atat de mandra eram de ea, pentru ea, pentru cea ce reusise ea, pentru ca eu nu aveam nici un merit...

Pe de alta parte, sunt ceilalti, acea categorie talentata, care, stiu ca sunt talentati. Care sunt avantajati de natura cu abilitati motrice, care prind repede, carora le iese repede orice, dar care, pe de alta parte sunt niste loaze nesuferite. Ii vezi cum cresc repede, ca altii in sapte ani, te bucuri de progresul lor, iti vine sa pompezi informatie cu cisterna in ei, dar, sunt inconstanti, chiulesc de la ore, vin cand si cand, iar pe termen lung au mari sanse sa ramana in urma clasei, pentru cei care stiu ca nu sunt talentati pun osu' la treaba si trag de le iasa pa nas, ca sa ramana cel putin in medie.

Cel care este dedicat, si constant si muncitor (astea sunt mijloacele) si isi doreste (asta este cel mai important motor) va munci de trei ori mai mult decat este necesar fatza de unul talentat. Va asuda pana va curge apa din grinda. Pentru ca stie ca nu are talent, si este constient ca trebuie sa compenseze aceasta lipsa cu altceva. Si atunci o sa traga ca un bivol, si surpriza o sa reusasca! Daca isi pune in cap, o sa reusasca sa-l depaseasca pe cel talentat! De ce? Pentru ca, cu antrenament se poate dobandi aproape orice abilitate. Nu zic ca este usor, si numai ei stiu ce este in sufletul lor in anumite momente, dar progresul si rezultatele in cazul lor este garantat.

Cei talentati, n-o sa-si bata prea mult capul. Ei prind totul din zbor, doar se uita ce face profu' si pot reproduce cu usurinta miscari, sunt muzicali, insa, au comportament usor de dive, sunt stelele clasei, au tendinta sa fie cu nasul pe sus, insa acest statut este destul de fragil. Pierd lucruri esentiale din ce se spune la ora, iar acest “mi se rupism” pe temen lung se transforma in lacune cu privire la elementele de baza, la principii si la fenomen in general, si risca din cauza ignorantei sa nu respecte lucruri si sa fie usor marginalizati.

Un individ muncitor nu va iesi niciodata in evidenta, unul talentat o sa cam iasa in fatza, cu sau fara voia lui, va fi usor de observat. pe unul netalentat nici nu o sa-l simti in sala. Pe termen lung, modestia dublata de progres, ii va propulsa pe cei muncitori in fatza si vor deveni usor-usor preferati si apreciati in detrimentul celor talentati. In plus, un om muncitor va fi tot timpul prezent, cineva pe care te poti baza, in timp ce unul talentat, care va aparea cand si cand...va fi perceput ca cineva pe care nu te poti baza. Cu cine ai prefera sa dansezi astazi? Cu cineva cu care stii sigur ca va veni? Sau cu cineva care poate, daca da bunul Dumnezeu, o sa apara azi? Mh?

Acum, nu e asta marea descoperire in tango! E la fel imi inchipui pe peste tot. Ma gandesc la pianisti, la gimnaste, la violonisti, skiori, etc. Unii pornesc din nascare cu ceva inclinatii si daca sunt exploatate de mici copii au sanse sa faca mari performante, iar unii sa fie chiar niste genii. Dar, oricat de talentat, acest talent daca nu este alimentat, educat, antrenat, performata are sanse sa moara in fasha.

Diferenta, acea sclipire, geniul celui talentat versus cel muncitor se va vedea numai comparand, de exemplu doi pianisti, antrenati in mod egal la sange. Doar la acel nivel se va putea simti adevaratul talent, numai pe baza unei munci solide si sustinute.Atunci o sa iasa la suprafatza nervul, suflul si stralucirea talentului.

Am fost de multe ori la diverse seminarii cu diversi profi care au venit si prin umilul nostru catun din estul Europei, si mi-as fi dorit ca atunci in sala, sa fi fost alte persoane cu care imi palcea sa dansez, cu care imparteam pasiunea tangolui, cu care aveam discutii interminabile si povesteam experiente si informatii acumulate. Dansul lor ar fi avut de castigat categoric, si implicit nivelul dansului nostru al tuturor, dar nu au fost... Mi-a parut rau. Am suferit chiar. Pentru ei in primul rand, si, egoist poate si pentru mine.

A naibii treaba, ca sa fiu modesta, ma am pe mine de exemplu, si i-am vazut si pe altii. Si mi-e o ciuda de mor! Branza buna in burduf de caine! Daca as fi pus osul la treaba cum trebuie de'a lungul acestor atatia ani, stau si ma gandesc unde as fi fost acum ca nivel de dans? Morala, nu faceti ce face Popa, faceti ce zice Popa!

Si acum reiau intrebarea:
Daca ar fi sa punem un pariu, pe cine ati paria? 
Pe un dansator muncitor sau pe un dansator talentat?

marți, 10 ianuarie 2017

Tango: ierarhia

Foto


Am sa incep cu o poveste. Mi s-a intamplat mie cand am fost la un festival de tango in Grecia in 2009.

Eram dupa o perioada in care tangoul nu mai atingea asteptarile mele, si nu prea ma mai incanta mare lucru, asadar mi-am propus sa-mi caut o noua motivatie. Se formase deja un grup mare de doritori, m-am inscris, mi-am luat bilet. Cu inscrierea a fost foarte tricky, pentru ca optai pentru un anumit pachet de seminarii, in functie de nivel si preferinte (nivel pe care il apreciai singur, intermediar, avansati, etc si gen clasic, nuevo) Erau multe cupluri de profesori, dar nu stiai pentru nivelul si genul ales cu ce profesori urma sa ai seminariile. Abiea cand ajungeai in “Campus” primeai la sosire in plic tot ce aveai nevoie: orarul, salile si profesorii. Pentru ca se tineau cursuri in paralel in trei sali diferite. Toate cursurile fiind anuntate in limba engleza, limba de circulatie.

Erau adunati acolo profi de care stiam ca Adrian Veredice y Alejandra Hobert, Maria Filali si Mazen Kiwan, Dana Frigoli, Javier Rodriguez y Stela Misse, Naveira cu Giselle Anne (dar ei aveau pachet separat), Ozhan y Serkan, Damian Esell & Nancy Louzan, Sigrid Van Tilbeurgh si altii. Din 7 seminarii, patru erau cu unul dintre idolii mei in tango. Am sarit in sus de bucurie, si mi-am zis ca l-am prins pe Dumnezeu de un picior! Abiea asteptam sa inceapa cursurile si sa vad pentru prima data in carne si oase un om pe care il vazusem numai in clipuri pe internet, pe care il admiram, al carui stil de dans il studiasem, si despre cursurile caruia mi se povestise ca erau atat de minunate si de la care ai atatea de invatat. Toti stim cum e sa ai idoli, asa ca imi intelegeti entusizasmul.

Iaca sosi si momentul cu pricina. Seminarul mult asteptat. Un dezastru! Cataclism natural. A venit cu 30 minute intarziere (in conditiile in care nu se putea prelungi cursul, pentru ca in sala respectiva se tineau ale ore), ne-a pus sa mergem individual de zeci de ori, fara sa se uite la noi, fara sa ne dea informatii, ba mai mult statea cu spatele la noi si radea si se amuza cu partenera de predare uitandu-se la ceva vesel pe telefonul mobil. La sfarsit ne-a tras o mushtrululiala buna in spaniola, ideea principala... ca suntem de “kkt”... !!! Am zis eu ca nah, prima zi, lumea obosita, oricine mai are zile proaste, dar nu era nici pe departe ce auzisem eu ca se intampla la orele respectivului.

A doua zi ne prezentam din nou la curs. Tot cu 30 minute intarziere, cu aceeasi attitudine zeflemista, ne pune sa mergem, simteam ca in sala creste nemultumirea. Apoi ne da o structura si ne lasa s-o lucram, in timp ce el profu' se ocopa cu alte lucruri. Ne zice ca nu e bine si ne mai arata odata. Am zis eu ca daca ii punem niste intrebari si vede ca are oameni interesati la ora se mai da pe brazda. Am indraznit sa pun o intrebare sau doua. Raspunsurile in spaniola si asa din varful buzelor, fara prea mare interes. Tensiunea crestea, si la un moment dat, a inceput lumea sa sara cu gura, si din 60 de oameni, sa auzi vreo 30 de voci rastite vorbind in greaca, (din care sa mor daca inteleg o iota!) sincer nu a fost dragutz. Deci nu eram eu nebuna, toti erau foarte nemultumiti. Din acel moment, partenera de predare a profului a inceput sa mai dea explicatii in engleza, si s-au mai ameliorat lucrurile. Dar a fost groasa, am crezut ca sar grecii la bataie! Spre final am indraznit sa mai intreb ceva, iar raspuns a venit scurt: ”nu mai doresc intrebari de la followeri”.... !?!?!??!?!? WTF !?!??! Pe bune? Serios? Nu-mi venea sa cred ce-mi aud urechilor. Adica timpul meu pe care l-am alocat acestor ore, pretul platit? Chiar asa? Ceva respect, sau decenta, sau bun simt? Imi venea sa ies din clasa in clipa aceea, dar mi-a fost rusine de rusinea profesorului...

La demonstratia de final de ora mi-am luat lucrurile cu zgomot si am iesit din sala pe langa cuplul care demonstra... fara cuvinte. Urmatorul lucru pe care l-am facut mi-am schimbat seminariile ramase, si m-am dus la alti profesori, unde am intalnit si alti colegi de la grupa din care ma mutasem. Am vrut sa ma duc sa vorbesc cu organizatorul, dar mi-a fost lehamite.

*   *   *

Bref, daca la inceput, toti dansatorii mai buni, mai vechi, tot ce era profesor si dansator profesionist si campion mondial de tango stateau pe un piedestal, si reprezentau pentru mine varful piramidei ierarhice in tango, din acel moment s-au mai schimbat lucrurile.

Intotdeauna am respectat persoanele mai in varsta decat mine. Mi-am respectat profesorii, vecinii, colegii, sefii, si pe acest principiu am inghitit multe, dar nu am raspuns obraznic nici daca consideram ca mi se face o nedreptate. Din respect am tacut si-am inghitit. Din bun simt.

Acel moment a mai adaugat o conditie de indeplinit pentru cei care care pot ocupa o pozitie inalta in ierarhia din tango. Bunul simt.

Pentru mine cel putin, nu este suficient sa fii cel mai bun, cel mai apreciat, cel mai recunoscut, notoriu, funny etc., nu este suficient sa muncesti din greu ca sa ajungi sa fii cel mai bun, (apreciez munca, sa nu ne intelegem gresit!) dar daca esti arogant si nu ai bun simt, nu ai cei sapte ani de acasa, toate celelalte palesc instant si isi pierd cu desavarsire valoarea. Vorba ceea romaneasca... prostu' daca nu-i fudul, parca nu e prost destul!

Insa, niste campioni mondiali, modesti, care se ocupa si se implica in orele de incepatori la modul cel mai serios, castiga de doua ori mai mult respect si admiratie in ochii mei.

La fel, intre noi, la practici si cursuri si milongi, nu numai raportat la staruri si mentori, modele personale, este important sa avem in primul rand bun simt, si respect, la orice nivel am fi, indiferent cu cine interactionam.

Imi amintesc (si ma umfla rasul) intr-o seara cand plecam de la o milonga, am prins o discutie intre doua persoane de langa mine. Una din fete, cu un zambet candid intreba pe cineva:
- Nu-i asa ca ma duci si pe mine pe Str. Matei Basarab?
Cealalta persoana, uimita fiind de tonul imperativ din voce, contrazis de zambetul candid replica scurt:
- Exclus!
- Ah, da, asa este, tu mergi in cealalta directie...
s-a repliat repede cu inca un zambet candid interogatoarea.

Am intors capul ca sa nu mi se vada amuzamentul pe fatza, pentru ca ma bushea rasul...

Ar mai fi ceva faze amuzante de povestit din acelas trend, si sunt convinsa ca fiecare dintre noi isi aminteste cel putin o povestioara de acest gen, dar nu stiu de ce, la tango parca nu prea merg facute... ii strica tot farmecul, se pierde magia!

marți, 3 ianuarie 2017

Tango: apartenenta

Inca din copilarie, de cand ne jucam pe ulita, pe strada, in spatele blocului, pe strazile cartierului, intr-un fel sau altul, mai mult sau mai putin, fiecare am facut parte dintr-un grup, dintr-o gashca, sau daca eram la NY faceam parte din “the gang”... la fel si in adolescenta, aveam o “gashca” cu care mergeam la filme, la disco, la munte, la mare, sau mergeam la cercul de literatura al liceului. Intotdeauna noi ca indivizi sociali am cautat, ca am vrut sau, ca ne-am dat seama sau nu, sa fim in haita, cu altii ca noi, cu oameni cu care impartaseam aceleasi idei, pasiuni, valori. Lucrurile nu se deosebesc deloc la tango. Doar ca cea ce ne tine impreuna este tangoul. 

Foto: http://radioenigmaromania.ro/blog/piramida-maslow_37266.html
La inceput cum ziceam in multe alte articole este doar mirajul fenomenului. Dureaza ceva din momentul in care incepm cursurile pana ne integram in clasa si incepem sa relationam cu ceilalti colegi de grupa, iar din momentul in care incepem sa mergem si la practica poate chiar si la milongi, incepem sa ne integram asa timid. Acolo inca nu exista sentimentul de a apartine. Insa, exista dorinta de intergrare in grupul oamenilor care danseaza tango. Vrei sa te integrezi ca sa dansezi mai mult in primul si in primul rand. Apoi, pentru cei mai silitori, integrarea intr-un grup aduce si conectarea la sursa de informatie, care duce la cresterea personala si acceptarea in grup, sau cel putin asa a fost in cazul meu. Dupa cursuri si milongi sau practici cand ieseam la un pahar de vorba am ascutat cele mai frumoase povesti de tango despre tot ce inseamna tango. Tangoul de fapt, l-am asimilat, nu la cursuri, ci inafara lor, la o prtie de ficatiei pe terasa benzinariei din coltz, unde ne-au prins multe rasarituri de soare, iar noi nu ne dadeam seama cum a zburat vremea.

Da, abiea atunci am putut sa am un sentiment de apartenenta … nu ca fiind parte a tangoului, ci ca parte din cei ce danseaza tango. Si eram minunata de noua lume si noile orizonturi care mi se deschideau. Nu ma mandream cu faptul ca fac tango la munca printre colegi (daca am semnat un contract pe 8 ore asta nu inseamnca ca trebuie ei sa stie ce fac eu cu timpul meu liber!), din contra, am tinut cat am putut de discret acesta parte a vietii mele; dar fata de prietenii apropiati, si de familie mi-am manifestat exaltarea.

Pentru unii faptul ca ei danseaza tango, ca apartin unui astfel de grup poate fi o adevarata bravada. Da bine in ochii celorlalti, se falesc si se mandresc cu asta, imi si inchipui cum un tip foarte macho care incearca sa vrajeasca o gagica aruncandu-i asa discret in conversatie faptul ca danseaza tango... imi si inchipui cum tipa cu ochii mari deja are tot felul de filme in cap despre tango, ooooaaaauuu, tango!!!.... si deja nu se mai gandeste la el ci la dans, iar el crede ca a dat-o pe spate! :)))))

Nu stiu de ce am senzatia ca daca oamenii afla intr-un fel sau altul de aceasta pasiune a ta, tangoul, deja se uita ca la alt fel de maimutza la tine... ma simt ca animalele alea de pe plaja cu care vrea lumea sa se fotografieze la mare in vacanta. Heeeellllooooo!!! What's wrog with you people??? Daca le spui ca te dai cu motoru' si expui ceva tatuaje e deja ceva banal. Dar tango? Wow, e ceva … exotic! Daca vrei sa-i potolesti rapid ii inviti la un curs, si zzzzzttttt, li se taie brusc filmu' nu mai vrea nimeni nimic, ai scapat, te lasa in pace, e mai simplu ca lucrurile sa se intample doar la nivel imaginar in capul lor, nu si in plan real. Cu vremea m-am obisnuit. Pe scurt, cert e ca asta aceasta apartenenta la tango impresioneaza, nu-mi e clar si nici nu m-a interesat prea mult de ce, dar parca face sa-ti creasca actiunile in capul lor.

Pe de alta parte, ca sa faci parte intr-adevar din comunitate, este cu totul alta poveste.

Imi amintesc o intamplare de cand eram eu incepatoare. Mergeam de cateva luni la cursurile din fiecare duminica de la Cina si apoi ramaneam la milonga, Duminica de duminica. Cu chiu cu vai daca ma dansa si pe mine careva, daca prindeam doua tande pe seara puteam sa plec acasa fericita. Da, eram timida, si cu foarte mult bun simt. Prea mult bun simt. Si nu ma bagam in seama asa cu oricine si oricum. Iar una din fele care dansau toata seara imi zice la un moment dat: “tu esti noua ca nu prea te-am vazut pe aici!” - cred ca n-am sa uit prea curand replica asta daca n-am uitat-o nici pana acuma. Am facut ochii mari. Da. Nu eram deloc vizibila. Lumea inca nu ma observase, desi eu asa speram dupa cateva luni :)

Morala. Ca sa fii luat in haita, trebuie sa muncesti. Mult. Pe diverse planuri. Nu e ca merg la tango la cateva cursuri si gata, sunt mare scula pe bascula. Nu. Este un proces mai indelungat:
  • Unul, si cel mai important cred eu este nivelul de dans. Cu cat dansezi mai bine cu atat esti mai interesant. Si lumea va dori sa danseze cu tine. Poate cineva va aprecia si munca care ai depus-o ca sa ajungi sa dansezi la acel nivel, dar nu sunt prea multi cei care vad asta.
  • Apoi, este socializarea. Daca socializezi, vei fi notat de haita, dar asta nu inseamna ca vor invita la dans, deci... daca nu danseza cu tine tot nu esti in haita, degeaba palavragiti, nu este acelas lucru.
  • Prezenta. Trebuie sa te vada constant. Sa fi consecvent. Ca daca nu te vad, nu existi. Tre' sa fii ca scama din ochi sa te vada, caci altfel, danseaza cu cine s-au obisnuit si iar nu te vede nimeni. Ca nu au timp. Ca danseaza.
Ar mai fi o varianta de integrare. Nepotismul. Adica, tu ca fata sau baiat, sa te incurci cu un tanguero/tanguera, sa te apuci de cursuri, iar el/ea sa te introduca si sa te recomande in grupul de apropiati iar ceilalti membri ai haitei sa te ia in haita in acest fel. Si desigur drumul iti este pavat nu trebuie sa depui mari eforturi.

Sa cresti singur pe propriile picioare e mai greu. Sa ajungi sa fi apreciat pentru progresele facute ia timp. Dar in caz de dezastru matrimonial, macar ai sanse sa ramai in comunitate pe cont propriu.

Este un proces natural, si lent, spre foarte lent, nu poti sa te impui cu japca, ca ti-o iei repede la gioale. Initierea dureaza. Mai intai trebuie sa demonstrezi ca duci, ca sa poti fi asimilat. E ca in orice alt sport. Ca si analogie, mai clara, sunt artele martiale unde ai centuri de diverse culori, cu nu stiu cati Dani. Obtinute cu antrenamente, cazaturi, lovituri, transpiratie si examen. Cam tot asa si la tango, doar ca nu se vede centura, si nici culoarea, iar evaluarea e mai ochiometrica, si foarte subiectiva :))



Foto: La Sastresa

Daca chiar esti pasionat de acest dans ai mari sanse sa nu simti ca muncesti pe nici unul din aceste planuri. Si totul se intampla de la sine. Esti ca un burete care absoarbe tot, si apoi face clabuci cand da pe-afara. Si la un moment dat te trezesti integrat si ca apartii grupului de elevi buni de la scoala ta.

Cel putin in comunitatile mai mari, in orase mai mari, unde “comunitatea” s-a mai “maturizat” exista grupuri destul de inchise unde nu prea poti sa intri, pentru ca lucrurile sunt foarte bine ierarhizate, de exemplu elita care aspira la profesionisti/profesori (dar acesta este subiect pentru un alt articol), dar la nivel mediu, in comunitatile mici este foarte usor sa te integrezi. Depinde de aspiratii si de abilitati. In general oamenii sunt foarte primitori si sunt foarte multi care odata ce au descoperit acest dans vor sa impartaseasca aceasta descoperire non-stop cu oricine, pana in punctul in care unii sunt in stare sa dea lectii de tango la o milonga FARA ca acestea sa fie solicitate de primitor :)))

Cu toate controversele, de ce sa nu recunoastem, este un sentiment placut sa apartii cuiva (a se citi generic... “tangoului” in cazul acestui articol), sau unui grup … de elita. Cateodata, pentru unii este o mandrie sa provi de la o scoala buna, cu renume, care da dansatori buni, si este o bucurie sa iei cursuri cu un anumit profesor de renume. Iti da un sentiment de siguranta si incredere ca drumul pe care mergi este cel bun, iar rezultatele vor fi cele asteptate. Adica un dans mai bun. Tande minunate!

Tangoul este pasiunea care ne aduce impreuna, asta nu inseamna neaparat ca apartinem “multimii” tango. Dar, sa nu ne ascundem dupa deget, ne simtim bine dansand tango impreuna, fie ca apartinem sau nu “multimii” ;) fie ca vrem sa recunoastem constient sau nu, alegem sa facem parte din multimea sau submultimea cu care ne simtim mai confortabil, cea e este perfect OK.

Sunt convinsa ca o sa fie si voci vehemente, ca ei sunt “independenti”, dar independentule, de unu' singur poti dansa tango?

marți, 27 decembrie 2016

Tango: Poveste de Craciun


Se facea ca era o seara de Craciun, unde se adunasera prieteni sa fie impreuna si sa danseze, intr-o sufragerie mai mare, unde fiecare a adus cate un vin, un cozonac, turta dulce, portocale si bomboane de ciocolata. Cum se face ca la acesta “ptrecere” au venit doi oameni dintr-o tara indepartata, dornici sa danseze. Dar ei nu stiau sa danseze ce dansau ceilalti oameni. Venisera si ei cu o sticla de vin, ca de Craciun, desi religia lor nu parea a fi crestina.

Gazda, i-a primit, si dupa ce le-a povestit asa pe scurt in cateva cuvinte care sunt regulile, cum danseaza perechile in ronda, cum se circula in sala de dans ca sa fie vazuti de leaderi si sa nu incurce fluenta dansului si sa nu-si ia un toc ascutit in pantofii de piele intoarsa, le-a sugerat, spre dezamagirea lor, ca daca nu stiu sa danseze acest dans, ar fi mai bine sa nu danseze. Ca ar trebui mai intai sa ia niste cursuri si apoi sa invite doamnele la dans, ca asa, fara instructiuni de folosire, mai bine nu superi “duoamna”, dar ca sunt foarte bine veniti sa ramana si sa priveasca dansatorii, sa asculte muzica, sa serveasca din toate cele cate erau pe masa, si sa se bucure de astmosfera festiva.

Oamenii tot veneau, gatiti, aranjati, cu rochitze elegante, dichisite si la sacou si la cravate, chiar daca la inceput erau inca “obositi” de sarmale si cozonaci, dupa cateva dansuri se inviorau iar atmosfera a devenit chiar un pic festiva. Mai mare dragul sa te uiti la ei!

Si totusi, cei doi stateau cuminiti pe o canapeluta si doar priveau, simteai din privirile lor ca sunt dornici sa incerce. Atunci gazda avu o ideie; isi chema doi prieteni intr-un coltz si aratand spre cei nou veniti, ii ruga, daca su cheful si placerea sa le arate si celor doi cam cum sta treaba. Zis si facut. Retrasi intr-o camarutz separata, ca sa nu deranjeze dansatorii, noi veniti si profesorii lor s-au pus pe treaba.

Cred ca “instruirea” a durat cam o ora, o ora si jumatate poate. Muream de curiozitate. Dar am lasat sortii sa-ti faca treaba nu m-am dus sa trag cu ochiul, sa iau pulsul la ce se intampla. Vor dansa or ba? Tot asteptam sa-i vad in sala mare. Unde mai pui, ca cu cat trecea timpul, cu atat se aglomera mai tare si era mai multa lume pe ronda.

Si?
Da.
Au venit pe ronda si s-au alaturat celorlalti dansatori. Ok, ma asteptam sa reziste o melodie, doua. Poate o tanda. Dar, spre surprinderea mea, cel putin unul din ei, a schimbat vreo 3 partenere si a dus tandele la capat!!! Inclusiv una de vals!!! Si pot sa jur, pentru ca a dansat in spatele meu. Si am fost cat de cat atenta sa protejez perechea lor. Frate! Nu l-am simtit! Nu a incomodat, si nu stia mare lucru… doar pas fatza si lateral si pauza...nici un pas in spate! Cam cat si ce putea sa stie??? Si nu a fost intimidat de aglomeratie. Erau primii lui pasi de tango. Jos palaria!!! Altii care au mai dansat si aveau macar cateva luni de dans si cursuri nici macar nu si-au pus pantofii sa mai danseze, asa de aglomerat li s-a parut, iar ei, incepatori, i-au dat bice! Respect ! Eu asa ceva n-am vazut in viata mea. Incredibil dar adevarat!

Da. M-am minunat. Sper ca acesti primii pasi de tango sa fi fost cadoul lor de la Mos Craciun.
Iar pentru mine … Craciunul acesta … momentul care mi-a adus aminte sa credem in minuni... si sa nu “lepadam” speranta :) Exista inca fapte bune, gesturi frumoase si oameni minunati!

marți, 20 decembrie 2016

Un festival in 40x35x20

(Photo: G-RO)


De mai multa vreme ma tineam sa scriu despre diferentele dintre un dansator de tango care calatoreste, evident numai pentru festivaluri/maratoane de tango si un muritor de rand. Si asta dinainte de anul acesta, cand inca nu aparusera in Romania zborurile interne low cost, iar trambalarea pana la Timisoara, Cluj, Iasi pronind din Bucuresti se facea cu masina, sau cu “trinul”, rareori cu Taromul care iti permitea bagaj de cala de 20 kg inclus in pretul beletului.

Intr-o zi cand imi faceam bagajul pentru “o deplasare in interes" de tango, mi-am adus aminte cum plecam prin anii '99-2000 pentru un week-end doar cu un rucsac in spate, si nu unul mare de mers pe munte, ci unul gen ghiozdan, cu trei tricouri, blugi, un pulover si trusa de spalat. Atat. Si era OK si suficient de vineri pana duminica. Doar pentru voiaje mai lungi de peste 5 zile aveam o lista si un geamantan ceva mai mare.

Acum, dupa ce studiasem betelu' de avion si descoperisem ca nu avem bagaj de dimensiunile indicate, ma dusesem cu putin inainte de ora inchiderii la magazinele de specialitate si ma utilasem corespunzator, stateam ma uitam luuung la lista cu doua coloane pe care o aveam acum in fatza si la maldarul de catrafuse aruncate pe pat si la un “geamantan” de dimensiunea unui ghiozdan. Cum puii mei sa bagi un festival intreg in 40*35*20? Si asta doar pe timp de vara... cand nu ai nevoie de pulovere, geci, caciuli, manusi si fulare...

Ce in seamna un festival de tango? Pai, asa pe scurt, sa ne gandim la 1-2 seminarii/cursuri pe zi, o milongutza de dupa-amiza, eventual cu concert in aer liber inclus, si o milonga grande seara. Daca ajungi de joi seara si pleci luni, - asta in cel mai fericit caz in care mai ai zile libere si nu le-ai prapadit pe toate pe la alte maratoane si festivaluri evident tot de tango – inseamna ca ai nevoie de 3 schimburi pentru doar pentru cursuri ( pentru vineri, sambata, duminca) – deh e vara, e cald, pui osu' la treaba la seminarii, sunt ventilatoare si aere conditionate, dar daca sala e mare, e posibil sa nu faca fatza, asa ca iti trebe tricouri curate pentru fiecare zi, daca stii ca muncesti mai mult, poate ai nevoie chiar de mai multe....

Apoi, dupa curs, dai repede fugutza la milonga de dupa-amiaza, unde nu te poti prezenta transpirat de la curs, macar o refreshuiala rapida si haine care sa miroasa curat, deci inca trei schimburi pentru vineri, sambata, duminica. Dupa ce te-ai dansat in parc in aer liber, repede la masa de seara.... acolo te primesc pe o terasa chiar daca ai bretonul lipit de frunte de la close embrace, si sa zicem ca nu te mai schimbi. Seara tarziu, dupa un somn de voie tre' sa te prezinti ca scos din cutie, la patru ace pentru milonga cu show – ca deh... ai platit Full Pass, si vrei sa-i vezi pe profii care ti-au predat la curs cum evolueaza live. Deci mai avem aici Milonga de bien venido joi, vineri milonga de imprietenire, sambata gran milonga, si duminica milonga de despedida... deci inca 4 tinute, poate chiar 5 ca nu se stie niciodata ce ai chef sa imbraci, sau mai stiu eu.... exact cand sa pleci la Gran milonga ti se f*t* fermoarul la rochie si tre' sa imbraci altceva... !!!

La fiecare out-fit trebuie sa-ti asortezi bijuuri si accesorii adecvate, adaugam trusa adecvata de farduri, trusa de manichiura... aaaaammmm asta nu, ca nu te lasa cu ea in avion, mai bine o lasi acasa,... smacoline, spume/geluri/fixative pentru cocuri si alte instalatii in par, parfum, deodorant, eventual si feon cu difuzor si un fier de calcat... ca nah, e eveniment festiv, te intalnesti cu toata lumea buna din toata tzara, dup'aia iti ies vorbe... “ai vazut-o si pe fata aia , ce dragutza era.... dar s-a ales prafu' de ea!”

Daca facem o scurta socoteala, iti trebe pana acum 3 tinute de zi, 3 de dupa-amiaza si 4-5 de seara. Mai punem si hainele de drum dus intors, plus pijamale, prosoape, eventual o jacheta universala si un sal doua pentru seara sau daca bate vantul sau se strica vremea, poate si o umbrela... siiiiii.... sa nu uitam: PANTOFII !!!

Da, trei perechi! Sa se asorteze la rochiile de seara, si la cele de dupa-amiaza, si era sa uit cipicii pentru cursuri, ca sa nu stam chiar toata ziua pe tocuri. Da , repet trei perechi, de pantofi. Cu toc. De 9 cm. De ce trei? Ca sa se asorteze, am zis. Si pentru ca mie la o milonga in Timisoara mi s-a rupt tocul. In doua. N-am mai vazut asa ceva in viata mea, dar mi s-a intamplat. S-a rupt pur si simplu de la mijloc. Deci mai ramai cu doua perechi. Si am vazut eu si la alte fete la milongi, li s-a f*t*t bareta. Sau am mai dansat eu flecuri nou noutze la o milonga pana n-au mai fost. Da o pereche de flecuri tocite la o singura milonga. Pe bune, nu exagerez! Adica la milonga dansam de rupem papucii. La propriu! Asa ca pe cuvant de ursitoare, trebuie 3 perechi. E numar magic. Te intorci cu toate inapoi in stare destul de buna ;)

(Photo: sulondon-blog.syr.edu)

Nu zic ca dupa ce te-ai cocotzat pe bagaj ca sa poti sa inchizi fermoarul, cand ai ajuns la destinatie si incepi sa le scoti de acolo sunt toate ca scoase din c… nu mai zic de unde. Dar am mai prins o smecherie, in caz ca nu ai fier de calcat, sau nu ai timp sa calci intre atatea cursuri, concerte si milongi: ori iti iei haine nemototolibile, care nu trebuie calcate dar acelea sunt cam sintetice si cam costa, iar eu prefer tesaturile naturale, ori cand ai ajuns la destinatie, le pui imediat pe umerashe, umpli sala de baie cu aburi de nu-ti vezi degetele de la mana, si le lasi in aburi deasupra cazii/ in cabina de dush, sa se intinda ;) nu vor fi perfect calcate, dar este o solutie de avarie.

Hai, noi ca noi fetele, ca mai avem un maioutz cu bretelutze, o rochitza din lycra, care sa zicem ca se fac cat o batista, de le bagi in buzunarul de la camasa, mai e cum mai e, dar ma gandesc la camasile barbatilor, la pantaloni si la sacouri... daca mai poarta si 46 la picior... mancati-as sufletu' tau, cum puii mei sa le bagi pe toate astea intr-un ghirzdan de scoala 40*35*20 !?!?! Scump tata, scump sa calatoresti pentru tango cu 46 la picior, tre' sa platesti taxa suplimentara pentru bagaj de cala! Ah, si acolo fara sampoane lichide sau parfum spray, acetona si oja!

Jur, era mai simpla viata in era pre-tango!

marți, 13 decembrie 2016

The Art of Cabeceo

(Foto)

In urma cu vreo doi ani asa, cam tot in preajma sarbatorilor, izbucnise, ca de obicei, “un freamat vehement” in “comunitate”... era pe tema “invitatiei” la dans. Imi rasuna inca in minte cuvintele cuiva care m-a intrebat atunci intr-o lunga discutie telefonica “tu ce-ai facut sa schimbi ceva in tango?”... intrebare la care am ramas perplexa. Nu am vrut sa scriu atunci acest articol, ca era valvataia prea mare, am asteptat sa se domoleasca. Acum, cu orice risc, o sa ma pronunt... asa cum cred eu.

Am sa incep cu o poveste, care mi s-a intamplat mie.
Dupa o lunga zi de lucru, ma pregatesc, ma imbrac frumos, ca de milonga, ma duc sa ma dansez intr-o locatie selecta. Coloane de marmura, capiteluri poleite, un DJ confortabil, lume, lume buna, atmosfera faina, tot ce trebe pentru o milonga reusita! Ma intalnesc cu unul dintre obisnuitii locului, dansam o tanda, si ramanem in continuare pe pista pentru a continua cu o noua tanda, caci doar abiea ce ne incalzisem. In sala se anunta ca doamnele pot trage la sorti domnii cu care urmeaza sa danseze. Imi intreb partenerul daca participa la aceasta loterie, ca sa-i redau libertatea. Zice ca nu. Ok, atunci continuam conversatia in asteptarea muzicii. Si cum vorbeam noi asa, apare o domnisoara langa noi strigand cu un mare zambet pe fata uitandu-se la el:

- Taa-naaaaa!!! Te-am tras din palarie!

Putin nauc dar repliindu-se repede raspunde el pufnind in ras:
- Daca satau bine sa ma gandesc cred ca asa a facut si fosta nevasta!

Uimita de cele tocmai intamplate neasteptat, m-am retras, lasad domnisoara sa-si savureze tanda.

Am tot stat si m-am gandit? Oare cum o fi fost pentru ea sa fie dansata de cineva care in mod evident nu-si dorea in acel moment sa danseze cu ea, care nu era pregatit in acel moment; poate mai tarziu ar fi dansat cu ea, sau nu... M-am intrebat cum a fost cu el sa danseze, in mod obligat de circumstante cu cineva care pica asa din cer si il ia jap-jap, vrei nu vrei, dansezi cu mine...cum o fi fost?

Inca am puternica convingere ca “El codigo” la milonga nu au fost create asa de amorul artei ci tocmai pentru a asigura confort participantilor, din toate punctele de vedere. Iar Cabeceo, este unul din ingredientele care te pot face sa te simti bine la o milonga.

Poate ca o sa ma repet, si o sa repet tot ce alti maestri care au trecut pe aici au spus incepand de la Ney, dar in primul rand, Cabeceo este o maniera eleganta care te scuteste de o situatie nashpa, adicatalea te fereste de situatia in care trebuiesa refuzi o invitatie la dans sau a fi refuzata la un dans. Pe scurt te poate tine departe de o trauma, in cel mai rau caz. Sau iti poti rezerva un dans pentru momentul potrivit, in cel mai bun caz.

Vrem sa avem dansuri bune, sa dansam bine sa ne simtim bine... dar hai sa recunoastem, in tango e ca in viata... nu poti sa te intelegi bine cu toata lumea! Mi s-a intamplat sa stau la o pauza de tigara cu cineva langa mine si sa nu pot schimba absolut nici un fel de vorba, sau dimpotriva, sa ne turuie gura ca si cum ne-am sti de-o viata... Intre oameni exista compatibilitati, si incompatibilitati si sa admitem, nu degeaba vorba aia romaneasca: cine se-aseamana se aduna. Asa si la tango. Dansuri bune exista intre parteneri compatibili, care isi doresc deopotriva sa danseze unul cu celalalt. Este perfect firesc sa fim atrasi de oameni cu care avem lucruri in comun si cu care vibram la unison. Asa ne simtim bine.

Acu' stau si ma intreb, pentru ca am auzit multe voci care sa dadeau cu curu' de betoane ca cutare VIP si cutare VIP nu danseaza cu ele... si mare tragedie! S-o luam altfel, ca in viata... fetelor, ce-am prefera un barbat care sa ne doreasca pentru casa, masina, job-ul si pozitia sociala pe care le avem? Sau pentru ca pur si simplu se simte bine in compania noastra, pentru ca ii place cine suntem noi cu adevarat? Asa si la tango, ce ne dorim? Un VIP? Sau un partener care vrea sa pur si simplu sa aiba un dans bun cu noi?

Cred eu ca pentru un dans bun, e important sa lasam natura sa-si spuna cuvantul. Sa lasam selectia naturala sa stabileasca partenerii. Sa existe conexiune inca dinaintea dansului. Acea privire peste multime, din colturi diametral opuse ale incaperii, care stabileste o legatura intre viitorii parteneri de dans. O complicitate nevazuta, care se va transforma intr-o comunicare mutuala pe ringul de dans si va duce la acea tanda dupa care ai nevoie de o mare pauza ca sa savurezi in liniste si care iti da energie toata saptamana pana la urmatoarea milonga.



Articole pe aceeasi tema:



vineri, 25 noiembrie 2016

Tango... efervescenta si efemeritate

Urmaresc de mai bine de zece ani acest fenomen, tangoul, este extrem de interesant, si cateodata plictisitor. Am ajuns chiar sa pot vedea lucrurile care se vor intampla, sa stiu dinainte, timpul este singura variabila mai putin exacta. Incepusem chiar sa fac pronosticuri: pentru asta dau doua luni, pentru asta dau doi ani. Surpriza mea era cand cea se stiam ca urma sa se intample, se intampla mai repede decat pronosticasem eu. Eram surprinsa ca am fost prea generoasa :)) si nicidecum de lucrurile care se inamplau. Am o prietena de pe vremea facultatii care mi-a zis de atunci: daca un lucru s-a intamplat o data, este posibil sau nu sa se intample si a doaua oara, dar daca s-a intamplat de doua ori o sa se intample cu siguranta si a treia oara! :))

Foarte demult, inainte sa ajung la tango, inainte sa ajung la dans sportiv, in celalalt mileniu, credeam ca totul exista, a fost, este si va fi asa cum am gasit cand am venit pe lumea aceasta. Televiziunea exista de cand m-am nascut, nu pricepeam ce zicea tata ca in copilaria lui nu aveau televizor... Regulile erau reguli, stabilimentele stabilimente, cuplurile familii, scoala scoala, casa casa. Totul indestructibil. Nimic de schimbat, chiar daca sistemul scartaia pe aici pe colo. Prima mare zgaltaiala a fost cand una dintre cele Big Six (finantistii stiu despre ce vorbesc) a cazut. Zob. Adica o corporatie world wide, un mamut international, intercontinental, cu traditie si vechime s-a destramat in cateva luni si a disparut, puffffff, in urma unui scandal de proportii in State (Enron-ul). Pe vremea aceea credeam ca totul este indestructibil. Surpriza. Nu este. Ba din contra, cu cat a trecut vremea, si cu cat am analizat cea ce se intampla in jurul meu, mai ales in tango, am realizat ca nimic nu este pentru totdeauna.

Facusem la un moment dat un fel de “arbore” gen “genealogic” cu entitalile care au aparut in tango in ce an si de unde isi trageau radacinile. M-am oprit cred prin 2010 pentru ca nu ma puteam tine pasul.... si nu mai avema loc pe foaie... (http://lasastresa.blogspot.ro/2010/04/argentinian-tango-in-romania-after-2000.html)

Mi-am adus aminte acum si mi-a trecut un gand razletz, sa-l continui, dar ultimi sase ani au fost atat de efervescenti, au aparut si au disparut atatea entitati, incat nu cred ca as mai avea datele istorice exacte pentru a-l putea reface, si cred ca as risca sa omit pe careva, si nu in mod intentionat.

Urmarind ultimele evenimente... am tot stat si m-am gandit... cu cat entuziasm au inceput oamenii sa faca lucruri, au venit la tango, au invatat sa danseze, le-a placut atat de mult, incat si-au dorit sa impartaseasca cu totata lumea experienta lor, sa-i faca si pe altii sa simta bucuria tangoului, sa vorbeasca tuturor despre tango, sa-si aduca prieteni, cunoscuti, pentru ca, sa recunoastem, odata piscati de virus, in primii cel putin doi ani, numai despre asta vorbesti cu toata lumea. Vorba unui prof de-al meu, atunci cand te intreaba cineva de ce faci tango, si nu stii sa-i dai un raspuns scurt, te-ai mai potolit, si se cheam ca esti tanguero. Si cred ca acel raspuns ar dura saptamni intregi... :)))

Nimic impotriva, ba din contra e minunat sa vrei sa impartasesti, sa transmiti tangoul mai departe altora, incurajez, pe bune, iar daca ai si acces la o masa consistenta de oameni care vor tango, de preferat mai multi domni decat doamne, este ceva de vis! Go for it. Daca ai evenimente cu sute-mii de oameni non-tango la care poti promova tangoul cu o demonstratie, cu un curs introductiv, este excelent, faceti-o fara sa va ganditi de doua ori. Se stie foarte bine ca procentul de oameni care raman pe termen lung la tango este de 2-3%. Deci cu cat sunt mai multi incepatori cu atat mai bine.

Inca de vara trecuta, vorbeam cu prieteni la o tigara, intre doua tande. Ne uitam cine mai vine pe la practici pe la milongi, si eram cam aceeasi populatie. Multi vin, raman o perioada apoi, se pierd usor-usor, treptat, pe drum. Putini raman, iar din acestia, putini sunt interesati de nivelul dansului lor. Sunt suficienti cu cat au acumulat si vin doar pentru fun. Nimic rau in asta, fiecare e liber sa faca ce-i place. Insa, ne uitam ca nu mai vine nimic din spate... foarte putini incepatori care raman pe termen lung si devin buni dansatori. Shoc, mister si groaza... noi pe viitor cu cine mai dansam daca se tot pierd oameni pe drum si nu vine nimic din spate!?!?!

Pe de alta parte ma uitam la Avrig, ca in momentul in care Ioana a invitat in ronda instructori, de la toate scolile din tara (fara sa punem Bucurestiul), pentru dansul profesorilor, s-a umplut ronda ca pentru o milonga! Iar in Bucuresti, nu de mult, la Institul Cultural Roman, milongile au fost populate aproape in exclusivitate de profesori! WTF. Concluzia: avem instructori suficienti cat sa facem o milonga!

Avem profesori garla, toata lumea e acum instructor sau profesor. In ipoteza de mai sus, daca toate entitatile care predau acum ar avea cate o sala plina de 30 elevi si ne-am strange toti la o milonga, pai nici Casa Poporului nu ne-ar mai putea incapea daca ii strangem si pe cei din tara! Dar? Unde suntem? Care suntem?

Asa si cu evenimentele. In general, fiecare scoala are tipicul ei, dunga ei si merge intr-o directie. Ii cam recunosti pe fiecare de pe la ce scoala se trage, dupa cum danseaza. In mod firesc, fiecare scoala, doreste sa-si aduca idolii ei, si iaca-ta ca cam fiecare mare scoala are cate un “festival”/eveniment mare pe an. In conditiile in care, si aici vorbessc numai de Bucuresti, sa zicem ca ar fi cam 12 entitati care predau am avea in medie 2 evenimente mari.... dar surpriza... nu mai sunt.... au fost odata...! 

Dupa o vreme in care ne-am cam canibalizat intre noi, fiecare dorind sa aibe propriul eveniment mare, ne-a mai trecut. Capii scolilor si-au dat seama, the hard way, ca dupa un eveniment de genul asta trebuie sa vina cu bani de acasa ca sa-si plateasca invitatii din Argentina, pentru ca nu au destul public. Lucrul acesta se intampla in ultimii 2-3 ani... de ce oare? Pentru ca trebuie sa stai cu picioarele in apa rece si sa realizezi daca este sau nu momentul, locul si publicul pentru ce vrei tu sa faci.

Si hai sa fim seriosi, cei care mai mergem din cand in cand pe la milongi sau practici vedem care este atmosfera, suntem din ce in ce mai putini, si impartiti in locuri din ce in ce mai multe. Nu zic, concurenta naste plus de valoare pentru consumator, perfect de acord. Dar … este oare o adevarata concurenta? Adica, chiar aduce plus valoare? Sa ne aducem aminte de scoli si evenimente care au aparut si au disparut ca si cometele pe cerul tangosferei... chiar si in momente de crestere al fenomenului. Scoli care au durat poate un an, iar acum nu-si mai aminteste nimeni de numele lor.... a mai ramas poate entuziasmul de la lansare inscriptionat pe o masina...

Cam cat de rupti de realitate sa fim, cat de autisti, sa trebuiasca cate unul din noi sa ne dea cu adevarul peste ochi, si atunci sa nu ne convina si sa-i dam la gioale? Sa strigam ca e hater, si sa ne tavalim in mocirle. Sau poate sa-l cumparam cu ceva ieftin?

Hai sa nu ne imbatam cu apa rece, si sa coboram din turnul nostru de fildes printre noi, in practici si milongi, sa vedem realitatea.
Este un moment de criza.
Ne ducem in jos.
Cadere libera.
Si nu vine minic din spate!

Iar noi ce facem???

Este un moment in care ar trebui sa strangem randurile, sa tinem aproape si sa facem sa ne fie bine. Sa ne unim eforturile sa facem lucrurile sa mearga, sa pastram ce am construit pana acum, ce este bun si de calitate. Sa aducem valoare lucrurilor pe care le facem. Agonia, nu pastreaza nimic din extazul milongilor de alta data. Iar exuberanta este o valvataie de paie galagioasa care doar ne f**e mintile. Nu este momentul nici sa ne impartim, nici sa alegem. Suntem prea putini.

Este foarte usor sa gasesti lucrurile gata facute, sa te bucuri, sa-ti iei ce-ti trebe, si daca esti cu curu'n sus intr-o seara sa strambi din nas, si sa spui eu pot si stiu sa fac mai bine, pe un teren deja arat de ani de zile de altii. E al dracului de usor! Poate ca astia care se mai pricep la vanzari si markenting, si au conexiuni si participa la evenimente cu multa lume ar putea sa-si manifeste talentele in a aduce oameni la tango si nu sa zguduie o "comunitate" si asa in destramare?

Imi aduc aminte inceputurile, cand dansam prin apartamente de blocuri, pentru ca nu existau milongi sau practici la care sa poti merge. Imi aduc aminte cand ne-au dat afara cu bady-guard-zii dintr-un local de pe malul garlei, pentru ca nu mai vroiau sa ne lase sa dansam acolo... Entuziasmul acelor vremuri ne-au adus acum aici si am “cladit” locuri in care sa ne simtim intr-adevar bine cu tango-ul nostru. Si eram o mana de oameni. Totul putea sa se termine in orice zi. Atat de fragila era situatia. Asa cum ziceam la inceput, totul este efemer. Nimeni si nimic nu garanteaza durabilitatea. Dar am fost oameni care ne-am dorit sa dansam tango. Si cred ca am reusit.

Ne-am obisnuit atat de tare incat nu mai suntem capabili sa apreciem ce avem.
Si avem senzatia ca ni se cuvine.
Nu mai avem respect pentru nimeni si nimic. Si asta in numele “tango-ului”??? (de ce imi vine acum in minte cuvantul "inchizitie"?)

Dar de fapt, ce vrem?

Eu inca mai vreau sa dansez tango, sa ajung la acea emotie pe care mi-o da tango-ul.
Acea emotie efemera care iti da efervescenta, si nu te lasa sa adromi noaptea cand te intorci de la milonga.
Atat.







sâmbătă, 19 noiembrie 2016

10 decembrie: TanGO Variations and Fluidity, CRAIOVA




Un weekend de Poveste - O Poveste de Tango Argentinian cu Daniel & Irina, participanti la Campionatul European - Tango Salon, 2016

Program:

Workshop 1 - Basic 8 & Complex Variations - 1h20m
Workshop 2 - Fluidity and Change of Direction - 1h20m

Pretul pentru cursuri este de 60 lei, respectiv 50 lei pentru cursantii Viva Dance sau pentru cei care vin cu partener.

marți, 15 noiembrie 2016

19 Noiembrie: Workshopuri de tango argentinan cu Csongor Kicsi si Laisa Souza, Timisoara




Va invitam sa participati sambata, 19.11.2016, la 2 workshopuri intensive de tango cu Csongor Kicsi - campion european la tango de pista 2014 (RO) si Laisa Souza (BRA) - finalista in 3 categorii la Metropolitan Championship 2013, in Buenos Aires.

SPECIAL PENTRU LEADERI workshop de tehnica cu Csongor Kicsi, duminica 20.11.2016 orele 15:00

Tehnica leaderi: 40 lei
1 workshop: 45 lei
2 workshopuri: 80 lei

Detalii la: 0736351538 (Maria Tirtea)

**Program:**
Sambata, 19.11.2016
Wks 1: 11:00 -12:30
Wks 2: 12:45 - 14:15

**Recomandam inscrierea cu partener pt workshopurile de cuplu

Duminica, 20.11.2016
Tehnica leaderi: 15:00

duminică, 13 noiembrie 2016

11 Decembrie: O dupa-amiaza de tango





Te invităm într-o zonă veche din București, în Piața Sfinții Voievozi, într-o casă frumoasă, plină de căldură și miros îmbietor de plăcintă cu mere, duminică după-amiază, pe 11 decembrie de la ora 14:00. Pe scurt, la Therapy Cafe!

Acolo vei cunoaște alte persoane dornice să petreacă frumos și folositor o după-amiază de duminică. După ce ne vom cunoaște și ne vom simți în largul nostru, Anca și Traian Ionescu vor deschide pentru noi toți o cutie din care de-abia așteaptă să iasă dansul, muzica, ritmul, apropierea și fel de fel de emoții....

Un picuț de odihnă și o gustare din partea casei vor fi tare binevenite după experiența în care emoția și mișcarea și-au făcut de cap... Un ceai, o cafea, un zâmbet, o vorbă, o întrebare vor fi la tot pasul și apoi...

Vom încerca, împreună cu Anca și Claudiu Ganciu, cea mai grea traducere din lume: din emoții în cuvinte. Adică vom împărtăși celorlalți ce am simțit, ce ne-am amintit în timpul acestei experiențe și vom asculta la rândul nostru trăirile și gândurile celor de lângă noi.

În cadrul acestui atelier vom avea si o interventie pe Skype din partea dnei. Nathalie Bavard. (Franta, Lyon).

Către sfârșit ne vom pregăti să ne despărțim, să rămânem cu un gând, o imagine, un răspuns sau o întrebare despre noi înșine și despre această după-amiază.

Corp și cuvânt, dansul este mișcare, corp, senzație, cuvântul este forma de a fi cu celălalt, unul cu celălalt, cu propria persoană. Cum se leagă corpul de cuvânt?

Să aflăm împreună în cadrul atelierului care deschide o propunere inedită venită din colaborarea dintre Asociația Română de Psihanaliză a Legăturilor de Grup și Familie, Asociația pentru Cultură și Tango și Nathalie Bavard (Franța, Lyon).

Atelierul va dura 6 ore și va include și o gustare, prețul atelierului fiind de 110 lei.
Locurile sunt limitate.
Înscrierile se pot face aici:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScyiwtHUTeaoMfEl4En6rEgoHgnlBlI9ygeD4E6rx64g-qedA/viewform

Te așteptăm Duminică 11 Decembrie, începând cu ora 14:00 la Therapy Cafe la o după-amiază de tango.