marți, 21 februarie 2017

Tango: cu masca fara masca

 

Ca vrem sau nu vrem, toti purtam o masca, doua sau mai multe. In functie de mediu, de interlocutor, ne adaptam, si facem asta automat fara sa ne dam seama. In trafic la volan ne comportam intr-un fel si avem un limbaj... “adecvat”, in supermarket avem alt comprtament, in mall avem alt comportament, la job avem altul, in familie altul, cu prietenii altul, in club altul, la tango atlul. Ne controlam mai mult sau mai putin comportamentul si limbajul verbal in directa legatura cu factorii din afara, gradul de educatie si evident cu emotiile interioare. Limbajul non-verbal insa este cel pe care il controlam mai greu si ne poate trada.

Foarte putini sunt cei care sunt atat de relaxati incat isi permit sa fie total naturali si sa nu afiseze masti. De obicei, din dorinta de a fi primiti in haita, oricare ar fi haita, ca e vorba de colegii de la job, ori ca e vorba de oamenii de la tango, in mod instinctiv analizam comportamente, copiem si reproducem ceea ce este in mediul nostru. Pentru ca orice comportament/ideie/valoare care intra in conflict cu marea majoritate comun acceptata de indivizii dintr-o multime este respinsa si marginalizata in prima faza, iar apoi poate exclude individul din grupul respectiv.

Spre exemplu, un individ care se prezinta la o milonga cu shtaif in slapi si in bermude cu o camasa inflorata... nu va fi usor inghitit de restul participantilor, insa un altul care v-a purta o camasa si un sacou, va putea trece neobservat. Primul va fi inghesuit intr-un coltz pe pista de dans, in semn de protest, in timp ce al doilea va castiga spatiu prin prestanta. Nu o singura data am auzit de la diversi profi cum “turistii” (asa cum sunt denumiti de argentinieni cei care nu prea au habar de tango si vin sa se sparga in figuri la milongile din Buenos Aires) care depaseau limitele bunului simt erau inghesuiti ca sa priceapa “the hard way” ca nu se danseaza cu figuri spectaculoare, ca nu se lovesc ceilalti participanti, pana in punctul in care organizatorul milongii se gasea obligat sa-l pofteasca pe nefericit sa paraseasca acea milonga. Sa nu porti masca, adica in traducere libera pentru unii sa te scalambaiesti in toate felurile la milonga nu este ok. Poti sa te manifesti relaxat, si fara masca dar pastrand cutumele si traditiile locului.

Exista tot felul de vorbe din popor, cum ca asa cum conduci masina asa iti traiesti viata in acel moment. Poate asta e mai la indemana tuturor si e mai usor de observat. Am mai auzit ca “HR-ul” zice ca asa cum te distrezi la o petrecere cu firma, tot asa si muncesti... (nu ma apuc sa comentez asta), si asa si noi, la tango, zicem ca asa cum danseaza cineva la milonga asa este persoana aceea in realitate.

Nu vorbim de cineva care abiea a luat trei ore de curs, care habar n-are de eticheta coduri etc. Nu. N-ai cum sa faci aprecieri in felul acesta. Omu' /”oama” este prea cramponat de ce I se intampla in momentul acela pentru a fi natural. Vorbim de cei care au depasit niste stadii de invatare si nu se mai gandesc cum sa faca o anumita ceva, vorbim de cei care sunt relaxati cu mediul de la milonga, cunosc eticheta, regulile de pista si cele sociale, si danseaza cat de cat fluent si sunt confortabili cu dansul lor incat sa se simta relaxati cu tate aceste elemente adunate. Este momentul in care ei se pot exprima prin dans, si cand dansul lor exprima ceea ce sunt ei de fapt.

Tot in popor se mai zice ca femeile se imbraca ca sa fie observate de catre alte femei (?!?!? eu p'asta n-am inteles-o prea bine) si se zice ca in Argentina, leaderii erau apreciati prin lucrurile noi pe care le aduceau in dans. Un pas nou, o combinatie de pasi noi. Asa ieseau in evdenta, se remarcau si isi castigau notorietarea si respectul printre alti dansatori buni de tango. Ca sa exagerez la maxim, as putea zice ca atunci si domnii danseaza ca sa fie vazuti de alti lideri... Desi, majoritatea zicalelor despre tango sunt ca “domnul danseaza pentru doamna” pe care a invita-o la dans.

Se vede de la o posta cand cineva danseaza ca sa se etaleze, sau ca sa se dea mare, sau ca sa arate ca stie, sau care cere confirmari, sau care inca se cauta, sau care danseaza cu bucurie, sau care a aceptat o invitatie doar ca sa nu stea jos, etc. 


De cate ori ati observat pe pista de dans oameni care se transforma efectiv in momentul in care incep sa danseze. Femeile devin dintr-o data extrem de feminine, corpul lor capata niste forme absolut artistic de frumoase, fatza este destinsa, parca infloresc la o pocnitura de degete. De cate ori ati vazut domni pe care nu-i simti deloc prin sala din punct de vedere social, dar care pe ringul de dans devin stapani si siguri pe sine, si calca cu incredere, zambesc si se joaca? Transformari la care nu te-ai fi asteptat. Da in momentul in care dansezi, daca chiar esti prezent in acel dans, in acel moment, nu mai poti purta nici o masca.

Daca nu ti-au cazut toate mastile in timp ce dansezi, inseamna ca nu dansezi tango! ;)


sâmbătă, 18 februarie 2017

FLACO DANY: 3 lectii de milonga & 1 de tango


Hola, tuturor!

Joi 23 si vineri 24 februarie, Flaco Dany si subsemnata sustinem 4 cursuri ( 3 de milonga si 1 de tango)

Tematica:

Joi, 23 feb:
7 - 8.15pm - MILONGA lisa si milonga traspie - structura dansului
8.15 - 9.30pm - MILONGA Americanas liniare si circulare cu adornos

Vineri, 24 feb:
6.30 - 7.45pm - TANGO Eleganta, structura, stilul Flaco Dany
7.45 - 9pm - MILONGA Giros fara sfarsit - echilibru si viteza

Pret per lectie: 60ron.
Pachet 3 lectii 160ron. Pachet 4 lectii 200ron
Nivel de dans : minim 3 luni.

Cursurile de vineri vor avea loc in mansarda de la Scena. Dupa lectii, ramanem la Milonguita de vineri! :)
Multumim Laura Iaru de sustinere!
Locatia cursurilor de joi va fi anuntata curand.

Va rog dati share si prietenilor, pentru a sti din timp. Multumim mult!

DANI ESTE DISPONIBIL SI PENTRU LECTII PRIVATE. MA PUTETI CONTACTA PENTRU DETALII PRIN MESAJ FB.

Cine este Dany?
https://www.youtube.com/watch?v=uKcguf7POsg
https://www.youtube.com/watch?v=53V9y06jMUc

vineri, 17 februarie 2017

Tango Otros Aires DEVA


 
TANGO OTROS AIRES DEVA este un grup de oameni minunati, ospitalieri și  pasionați care prin prin muncă, coeziune și  seriozitate fac ca spatiul cultural al resedintei hunedorene sa se bucure de acest dans, aceasta terapie de imbucurare simultana a corpului si sufletului denumita generic TANGO.

PROGRAMUL NOSTRU:

~INTERMEDIARI~
Curs☆
Miercuri: 18:00-20:00
Practica☆
Joi: 18:00-20:00

~ÎNCEPĂTORI~
Vineri: 18:00-20:00
Milonga Otros Aires☆ de 2 ori pe luna (în 2 sambete)

LOCATIA cursurilor, petrecerilor de milonga și a  evenimentelor: Cercul Militar Deva (Piața  Unirii nr6, Deva)- https://goo.gl/maps/1XuF1FXHUoy
Cursurile: sala Uniri (mică)
Milonga: sala Avram Iancu(mare)

PERSOANA DE CONTACT:
Alin Bogdan LIPŞA
Nr tel:  0763627001
Facebook Group: Tango Otros Aires Deva

marți, 14 februarie 2017

Then and Now


Stateam si ma gandeam intr-o zi, la cum am putea sa “masuram” progresul dansului propriu. Adica cum as putea eu sa-mi dau seama o data la trei luni sau odata la sase luni daca am progresat sau nu. Pana la un punct, una din variante ar fi sa revenim la modulul de incepatori... cand avem 6 luni de tango sa mergem la incepatori si sa facem ce fac si ei, evident, prin comparatie cu ei, putem sa ne dam seama ca noi putem face unele lucruri pe care ei nu pot, si, putem sa ne dam seama ca ce ni se parea foarte greu la incepatori acum putem face cu usurinta.

E ca la scoala, de la nota 5 la nota 8 putem urca destul de repede. Acolo este mai mult o chestiune de cantitate. Iar cu putina sarguinciozitate, cantitatea se acumuleaza repede.
Ca sa crestem de la nota 8 la nota 9 insa trebuie sa depunem mult-mult-mult mai mult efort. Trebuie deja sa lucrezi la lucruri de finetze, iar de la nota 9 la nota 10.... pentru unii, mai bine nu ne batem capul!

Din alta perspectiva, asa cum ziceam si in articolul recent “Tango: never ending story”, cu cat urci mai sus pe spirala si cu cat expolrezi mai mult o anumita zona de interes, ramai mai multa vreme pe un palier. In acea zona nu mai conteaza urcusul ci drumul in sine. Studierea unor principii, structuri, sau a anumitor stiluri, anumitor dansatori este prea interesanta in sine ca sa mai conteze progresul. E ca la un film, urmaresti actiunea nu te intereseaza neaparat finalul. Sau le lasi pe toate sa vina la timpul lor si te lasi surprins de decoperirile de pe parcurs. Pentru ce sa ne grabim? Unde sa ne grabim? Alergam toata ziua in cotidian, mai alergam si in tango? Stai ashe sa ne mai tragem si sufletul, sa ne priasca dansul!

Important in toata aceasta cautare si explorare si studiu cu maestri, sau a dansatorilor, sa nu ne pierdem personalitatea proprie si sa devenim o copie fidela a lucrurilor studiate. Sa luam ce avem nevoie sau ce ne sta bine de la fiecare, pentru a ne gasi propria cale de exprimare, sa fim noi insine in dansul nostru. Cand a venit Javier Rodriguez pentru niste seminarii anii trecuti, urmat de alti cativa fani ai lui de prin tarile vecine, care ii semanau pana la culoarea de la cureaua de la pantaloni, am avut la dispozitie vreo 4 Javieri in sala; unde te uitai dadeai de Javier!!! Evident erau de patru ori mai multe sanse sa dansezi cu Javier … Am ras atunci cu lacrimi! Imi si imaginez deja cum ar fi la o milonga in Bucuresti, sa avem aici la noi vreo 5 Mariane Montes, vreo 3 Geraldine, vreo 6 Chicho, si vreo 4 Sepulveda, vreo 7 Carlitos...?

Am trecut prin mai multe clip-uri ale aceluias cuplu de dansatori, pur pentru studiu incepand din 1999 pana astazi. Sa vad cum au evoluat. Nu mi-a venit sa cred! Am ales un cuplu care mie imi este absolut indiferent pentru a elimina cat mai mult partea subiectiva. Un cuplu foarte apreciat cel putin in Europa, notoriu, pe care i-am vazut dansand live, si la ale caror seminarii am participat.

Cand l-am vazut pe el prima data la un seminar la Muzeul Taranului, primul lucru m-a socat statura, si apoi aparitia si comportamentul, cu o claie de par carliontat in cap, cu lantz gros de aur la gat si cu mers de cocosh, cu burtica si un sacor care efectiv tzipa pe el, sa pocneasca la cusaturi si alta nu, daca il vedeam pe strada, n-as fi dat doi bani pe el, ba din contra, la momentul respectiv l-am etichetat rapid ca “tzigan borat de Ferentari”! Dar nu asta conteaza aici, ci faptul ca indiferent de nivel, ca este dansator amator, ca esti profesionist, dansul tau se schimba de la o luna la lata, de la un an la altul, dar, important e ca in acel dans, indiferent de zona de explorare in care te gasesti, sa-ti pastrezi unicitatea si sa-ti exprimi personalitatea pastrand in acelas timp traditiile, principiile, eticheta. Sa poti sa fii tu transmitand esenta tangoului.

Foarte interesant mi s-a parut faptul ca indiferent de stilul prin care a trecut, asa cum se vede si din clip-urile de mai jos, ca a fost vorba de stage, de nuevo, de clasic, Sebastian si-a exprimat intotdeauna “nebunia” in dans. Indiferent de amprenta pe care maestri cu care a studiat au lasat-o, el si-a gasit calea.

Poate ca exista clip-uri mult mai reprezentative decat cele alese de mine din tonele de video care exista acum pe net, si desigur trebuie sa tinem cont ca un show pregatit de profesionisti tine cont de publicul caruia i se adreseaza, de “competitie” (alte cupluri care participa la acel eveniment), de mesajul pe care vor sa-l transmita in acel punct al carierei lor.

Cred ca punctul lor maxim a fost in 2013. Am ales 2 melodii care m-au tinut atenta de la cap la coada. Nu m-am plictisit o secunda!

In cateva cuvinte, Sebastian si Mariana danseaza impreuna din 1998 (cf. Wikipedia) - desi eu am gasit un video unde aniversau 20 de ani in 2014. Sebastian a inceput sa danseze la 8 ani dansuri folclorice si tango argentinian. In adolescenta deja dansa pe scenele din Buenos Aires. In 1998 a “jucat” in filmul lui Carlo Saura “Tango”. A fost asistentul lui Juan Carlos Copes pentru patru ani si jumatate in diferite proiecte de tango care l-au influentat sa vada tangoul mai mult ca pe o arta decat ca pe un fenomen.


1999




2000




2005




2006




2013







2016


marți, 7 februarie 2017

Tango, Youtube and the Trap



Pe vremea meeeaaaa.... cand ne-am apucat noi dinozaurii de tango, nu exista youtube. Nu. Nu era nici FB. Nu. Nu existau nici prea multe inregistrari cu dansuri de tango care sa fi reusit sa ajunga in Romania. Apoi a venit cineva din Argentina cu DVD-urile de la CITA 2004 si CITA 2005 - Congreso Internacional de Tango Argentino, organizat de Fabian Salas. Fabian Salas care in cardasie cu Gustavo Naveira si Chicho Frumboli au fost tatucii care au pus bazele a ceea ce se cheama azi in tango, tango nuevo, ca o mica paranteza.

Este singurul video pe care l-am gasit cu cei trei zmei si CITA. 
Nu ca mi-ar fi placut acest dans, ci doar ca simbol, ceva de referinta, ca tot veni vorba.



Revenind la subiect, ziceam ca intr-o primavara - pentru ca erau bujori in vaza - ne-am strans mai multi, cu profu' in frunte, sa vizionam CITE-le mai sus mentionate. Erau acolo ore intregi de inregistrari cu “the best of the best” din tango. Aveam pe micul ecran, la creme-de-la-creme! A fost o seara minunata, exact ca la meci, cu comentarii gen: si acum giro urmat de trei sacade, gancho, contra-giro si.. siiii... sentadaaaaaaa! Aplauze in sala! Urmaream fascinanta. Mi se intipareau imagini pe retina. Erau acolo si cupluri mai in varsta, care mi sa pareau plictisitoare, la care ceream sa sarim peste, la ceva mai spectaculos, gen Chicho si Eugenia. Figurile. Alea le apreciam cel mai tare la momentul respectiv. Profu' ne-a atras atunci atentia asupra uni cuplu de batranei cu care va veti intalni la sfarsitul acestui articol ;)




Anii urmatori a venit Youtube-ul salvator si puteam viziona clipuri zilnic. La un moment dat m-am trezit in timpul dansului facand niste adornosuri pe care le vazusem la dansatoarele mele preferate. Dar. Dar. Baza era la cursuri. Si seminarii.

Acum, Youtube pentru tango = o buna sursa de inspiratie si chiar educatie. Poti gasi astazi inregistrari cu greii greilor, totul este sa stii la ce sa te uiti, pentru ca sunt enorm de multe, si mult bullshit. E bine sa stim ce sa alegem si la ce sa ne uitam. Si exista trenduri.... intr-o anumita perioada erau in voga Javier si Geraldine, apoi Carlitos si Noelia, in ultima perioda tot aud de Achaval... nah, pentru toate gusturile. D'asta e buna scoala, si profii, ca te invata ce e de calitate, nu te lasa sa o balaresti dupa cum crezi tu. Daca inca n-ai pus mana pe carte sa citesti de exemplu “Tango and Chaos in Buenos Aires” , scoala si profii, iti mai dau un reper, niste valori, gen Portalea, Vidort, Dispari, Tete, Petroleo, Miguel Balmaceda, Cacho Dante, Paiva Sr, Brava, Copes, etc., te trimit la sursele adevarate ale tangoului.

Prin fascinatia clip-urilor am trecut si eu, insa, sa nu confundam informatia, exercitiul practic si experianta motrica de la curs cu imitarea unor figuri de pe net. Pana nu treci de un anumit nivel de cunostinte si experienta practica de dans, youtube-ul poate fi chiar daunator. E bun ca inspiratie si motivatie, si ca setare de target, dar nu poti sa intelegi si sa vezi ce se intampla intr-un video pana nu stii despre ce e vorba in interior.

Adicatalea, poti sa vrei sa faci ce figuri vrei tu, pana nu stapanesti tehnica de baza si nu ai un limbaj coerent prin care poti descifra ce face un anumit dansator, este egal cu zero. Da, poti sa incerci sa faci figurile alea, nu ca nu o sa iti iasa si ca o sa arate jalnic, bashca ca o sa-ti mai si chinui partenera/partenerul, si o sa te apuce dracii, dar risti sa imprimi corpului niste miscari noi in mod gresit. Pe care ulterior va fi mult mai greu sa le corectezi. Mai bine te duci cu acel video la un prof si ii zici hai sa-mi arati cum se face asta, decat sa descoperi singur roata, dar tot e mai cinstit fata de tine.

Cand te uiti la un videoclip, daca te uiti la pasi, poti sa renunti din start... pana nu-ti pui problema de unde din corp isi ia energia, ce grupe de muschi incordeaza, unde are greutatea, cum isi pastraza axa, postura, cum genereaza miscare in corpul partenerului, unde si cum duce energia, numai pentru un singur pas,... restul este doar de amuzament. Desigur, sunt etape, si la fiecare etapa incepi sa vezi din ce in ce mai multe lucruri cand analizezi un dans (asta daca nu te fura poezia dansului si a muzicii si trebuie sa reiei acelas video de nenumarate ori).

Nici un video de pe youtube nu-ti poate da senzatia care este intr-o figura/miscare. 
Tangoul se invata fata in fata, cu partenerul, pe pista de dans. Prin experienta personala. Repetitie si explorare.

Sau se fura. Da, tango-ul se fura. Dar live. Nu de pe youtube.
Imi povesteau oameni care au fost la Buenos Aires sau la festivaluri/maratoane ca au stat foarte mult si s-au uitat la dansatori in loc sa danseze. Si au inteles ce fac anumiti dansatori. Dar este o imagine 3D, in marime naturala, pe care nu o are youtube-ul. Uneori este o chestiune de asa o finetze ca nici o camera de filmat nu o poate prinde sau reda pe micul ecran. Dar acea finetze sau filozofie iti revolutioneaza tot dansul.

Ajuta sa stii si filozofia respectivului dansator pe care il studiezi. Daca ai fost la cateva seminarii cu el, s-ar putea sa ai deja cheia si ai mai multe sanse sa intelegi ce face cand il vezi dansand. Mi-a venit acum in minte Flaco Dani. Si cele mai importante si relevante lucruri de la seminariile lui mi se par acum lucrurile pe care le-a spus despre tango. Sa invatam de la cei batrani. Mai ales in tango, pentru ca acolo sunt radacinile.

Si cel mai important, mai intai de toate, dincolo de orice pasi, figuri si tehnici, sa nu uitam ca tangoul este un sentiment care se danseaza.


marți, 31 ianuarie 2017

Tango: the survival kit


Da, sunt tentata sa incep din nou cu o poveste din propria experienta, a carei concluzie am verificat-o absolut intamplator cu povestile altor oameni, ascultand din “pasurile” lor. Nu ca as fi eu Mama Dolores, si vine lumea sa mi se spovedeasca, sa-mi planga pe umar, dar, tot vazand constant aceleasi fetze, chiar daca nu interactionezi cu ei, ajungi la un moment dat, sa-ti dai seama, daca cineva e vesel, bine dispus, suparat, furios, sau mai stiu eu cum. Cand lucrurile sunt OK, si toate sunt bune si frumoase, e bine, dar cand vezi o fatza lunga care obisnuia sa rada, sa fie vesela si sa faca glume... ceva , in mod evident nu e in regula, iar daca “apropierea” mi-a permis, am mai intrebat asa, fara sa fiu intruziva daca totul e ok.

Oamenii in general vorbesc depre ce-i doare. Pe unii ii doare tot timpul, este starea lor de fapt, si daca nu i-ar durea si-ar pierde sharmul, aia nici nu prea merita sa-i intrebi, ca risti sa pierzi o milonga intreaga ascultand durerea lor, iar la sfarsit pleaca acasa ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat (!?!?), dar pentru altii chiar imi doresc sa pot face ceva sa-i vad din nou zambind.

De-a lungul anilor, iar in zece ani in viata oricui se pot intampla o mie si una de lucruri, tangoul a devenit pentru unii dintre noi o componenta a vietii, pentru unii a devenit chiar un stil de viata, cu tabieturi.

Nu mi-am dat seama cat de important era tangoul pentru mine, decat in momentul in care mama mi-a facut cadou doua bluze… pentru tango! Nici macar eu nu-mi dadusem seama cat de mult intrase tangoul in viata mea, pana cand cei din jurul meu au ajuns sa ia aceasta activitate a mea foarte in serios. Dupa proape doi ani de cursuri mergand regulat luni, miecuri si vineri la ore si o data pe saptamana la milonga duminica, incet si sigur si pe nesimtite, tangoul s-a instalat statornic in viata mea. Era parte integrata, ca si jobul, ca si somnul, ca si mancatul, ca si familia, ca si prietenii si relatiile. A ajuns o felie importanta, pentru cei carora le plac graficele.

Pentru o viata echilibrata se zice ca toate aceste felii care formeaza viata noastra (prieteni, familie, relatii, job, tango, sport, etc.) ar fi minunat sa fie echilibrate, dar, cateodata acest model este utopic. Sunt momente in care jobul nu te satisface, dar ai o relatie minunata, si se compenseaza; sau, acasa, nu te mai intelegi cu copii, dar faci progrese la sala si incep sa se vada rezultatele; sau la tango ti se pare ca nu faci nici un progres, si nu mai e fun, dar te intelegi de minune cu familia, si poate ai primit si o promovare la birou.... de aici in functie de fiecare, putem face combinatii de N luate cate K, si gasim varietatea vietii cotidiene.

Se zice ca suma lucrurilor in univers este constanta, ca nimic nu se pierde si totul se transforma. Cam asa si cu balanta lucrurilor din viata. Cand unele talere sunt sus altele sunt jos. Ideal ar fi ca balanta sa fie echilibrata, si toate bratele sa fie sus.

Dar ce te faci, cand acasa ti-a murit pisica si toata lumea se cearta, si cineva boleste la pat, cand tocmai ai iesit dintr-o relatie, cand prietenii au diverse activitati care nu te mai includ, cand la sala nu ai rezultate, si … cireasa de pe tort, la job ai primit vestea ca poti sa incepi sa-ti cauti de lucru? Toate astea deodata! Ce te faci cand toate bratele balantei arata ca un octopus lesinat?… si nu, nu mai ai puteri sa lupti. Esti la capat. Atat de la capat, incat ai accese de panica. Si nu. Nu. Evident ca nu-ti arde sa dansezi in starea asta! …. dar trebuie sa mergi mai departe.

Te agati de un fir, de ceva orice care sa te scoata din starea asta macar pentru cateva momente. Si-ti dai singur un sut in fund si te scoti din casa. Si te duci printre oameni. Nu trebuie sa te lametezi sa plangi si nici sa razi sau sa zambesti sau sa spui bancuri. Poti sa iesi si sa vezi fetze luminoase. Macar pentru o ora. Poti sa strangi pe cineva in bratze sau sa lasi pe altii sa te ia in bratze cand ajungi la tango. Sa simti ca acei oameni se bucura realmente sa te vada, indiferent cat ti-ar fi tie de greu in viata ta personala cu toate problemele pe care le-ai avea. Si face bine sa simti acel “We are still here. We are alive. We are happy to see YOU.” Iti poate schimba perspectiva asupra vietii. Ca se poate si altfel. Ca nu e dracu' ata de negru precum ti se pare tie. O simpla tanda, nu a omorat pe nimeni, ba din contra. Face bine la corazon. Si la cap. Mai ales la cap. Timp de o tanda poti uita de toate cele care exista pe lume, poti trage aer in piept si ai voie sa te regasesti pe tine. Daca reusesti sa-ti permiti ca timp macar cateva tande, sau chiar daca nu dansezi, doar sa stai si sa asculti muzica, cu conditia sa-ti lasi toate problemele la usa cand ai intrat in sala unde se danseaza, poti te incarci cu putin “bine”, ia si creierul o pauza de la stresul cotidian macar pentru o ora-doua, ca apoi sa pleci cu puteri noi si sa-ti restabilesti echilibrul in viata de zi cu zi. O tanda buna poate sa-ti dea energie pentru urmatoarele trei saptamani ;) Si da, ai voie!
Been there, done that.

Tehnic vorbind, daca te misti, se pune sangele in miscare si se oxigeaneaza creierul, si macar pentru o vreme mai dispar angoasele. Ca ma umfla si rasul acum: intotdeauna am avut impresia despre sportivii de performanta ca sunt asa... tampi. Ca au o privire in gol care nu exprima nimic, …. pentru ca nu este nimic in capul lor. Asa am vazut eu la televizor ca arata fotbalistii scosi de pe teren, sau gimnastele care tocmai au performat la Olimpiada, sau patinatorii asteptand notele la artistic si tehnic la Europene. Mi se pareau tampi. A trebuit sa ajung intr-un cantonament cu cel putin 8 ore de miscare fizica pe zi, si sa mor, ca doar dupa inviorarea de dimineatza, la 6 dimineatza, pe nemancatelea, fara cafea, dupa cateva ture de stadion, parol, pe cuvant de atlet, nu-ti mai doresti nimica, stai … asa tamp in gradene, si este asa o liniste in capul tau... nici privirea nu mai este inteligenta! Acum nu zic sa facem cardio pana la epuizare, ca n-o sa ne scape de probleme, dar o alternativa mai soft si de o mie de ori mai placuta cu atmosfera, interactiune umana, muzica, ceva miscare, sigur face bine.

Imi povestea cineva de curand ca muncise toata ziua cu treburi prin casa, si ca era rupta de oboseala, ca nu stie de ce a mai venit in seara aceea la tango, dar acum la plecare, se simtea inviorata si se bucura ca venise, ca pleaca cu alt tonus.

De cate ori nu vi s-a intamplat sa aveti o zi de k*t in care sa nu mearga chiar nimic, sa lasi privirea in pamant si maile in jos si sa zici “I quit!” iar in urmatoarea secunda sa te gandesti ca seara te duci sa dansezi sa-ti salvezi ziua, ... si viata?

In viata, pe toate planurile se intampla tot felul de chestii, unele te ridica, altele te dau de pamant pentru acel moment, dar unii dintre noi, si aici ne consider norocosi, avem un prieten de nadejde, care nu ne lasa la greu ;) Tangoul.

marți, 24 ianuarie 2017

Tango: never ending story



Am vazut pe net o poza si mi-am amintit de aceasta ideie pe care o aveam de multi-multi ani.

Prima data cand m-am confruntat cu acest concept a fost in copilarie, cand tata mi-a spus ca moda este ca o spirala in timp, ca nu are un trend liniar, asa cum credeam eu urmarind pozele din cartile care ilustrau istoria costumului si schimbarile pe care imbracamintea le-a avut din antichitate pana azi, corelate cu viata si nevoile oamenilor din fiecare perioada a istoriei. Imi spunea el atunci ca moda revine din timp in timp, ca oamenii schimba, ca doresc ceva nou si fresh, dar mai devreme sau mai tarziu revin la aceleasi idei, teme, motive, principii, lucru mai mult sau mai putin evident, dar un lucru este cert, totul in univers are o anumita ciclicitate. Adica din timp in timp se reiau aceleasi teme, motive, dar adecvate timpurilor. Acum, nu ma astept sa revina rochia cu crinolina niciodata, dar sandale de gladiator la femei au fost in trend anii trecuti...:)

Revenind la tango, cand am inceput primele cursuri la singura scoala de tango care exista in Romania, “El tango”, in 2005, la cursurile de la Cina, am invatat: schimbarea de greutate, caminar, cross, ocho, ocho cortado, cunita si mai stiu eu ce.

Apoi, cand s-a deschis Tango Tangent (24 Ianuarie 2006) la cursurile lor de incepatori am reluat din nou shimbul de greutate, caminarul, cross, ocho si ocho cortado, cunita, si pentru ca acolo am stat un an si jumatate, s-au mai adaugat si giro, sacade, corrida, boleo, imbratisarea inchisa, siteme paralel si cruzado, calesita, volcada, colgada, barride, arrastre si probabil altele, dar e mult de atunci.

In primavara anului 2007 cand s-a deschis Tango Brujo, si am schimbat din nou scoala si am reluat din nou cursurile de initiere, tot cu schimb de greutate, caminar, ocho, ocho cortado, cunita, giro, sacade, calesita, barride, arrastre, corrida, boleo, volcada, colgada dar accentul de data asta, ca la fiecare scoala de fapt s-a pus pe alt ceva. Aici se punea accentul pe imbratisare, muzicaliate, conexiune, nu pe figuri/structuri in sine.

Ideea este nu sa fac reclama sau antireclama, ci faptul ca, asa cum zic toti marii dansatori consacrati, intotdeauna te intorci la baza, la elementele fundamentale. Si pe masura ce baza se construieste din ce in ce mai solida, cu atat cresti mai mult, si poti intelege mai mult, si poti sa vezi si sa auzi lucruri pe care la prima auditie nu le-ai auzit, nu pentru ca profesorul nu le-a spus, ci pentru ca la un anumit nivel poti sa iei numai o anumita cantitate de informatie.

Spre exemplu, la un simplu si banal ocho poti descoperi, in functie de nivel, din ce in ce mai multe lucruri. Intai descoperi figura in sine, cu denumirea aferenta, apoi, treaba cu pasul si pivotul, cu postura, cu pieptul, cu greutatea, cu axa, cu imbratisarea, cu tensiunea, cu energia, cu disocierea, cu extinderea, cu marca, directia, cu …. z-da ma-sii … sunt, nenumarate lucruri pe care le poti descoperi intr-un simplu si banal ocho. Numai ca, surpriza, ca incepator, nu poti sa le faci pe toate odata. Ca-ti bubuie mintea, iar creierul refuza atata informatie, unde mai pui ca mai trebuie si corpul sa execute, sa transmiti informatia din creier in corp, sa coordonezi bucati din corp, sa pastrezi postura si axa, imbratisare, sa corelezi cu partenerul, si …. cireazasha de pe tort... sa iasa pe muzicaaaa!!! Doar atat ;) M-m-mmm, nu merge tot din prima! De aceea, spre disperarea cursantilor care vor sa sara etape, la cursuri se poate sta muuult timp pe un anumit subiect. (Iar dupa parerea mea, cu cat mai mult, cu atat mai bine, pentru ca numai asa se pune o baza buna si sanatoasa in tango)

Revenind la imaginea initiala, daca am nota fiecare cifra a ceasului cu un element, am realiza ca la inceput, cifrele sunt mici-mici pentru ca nu prea stim mare lucru despre ele, dar pe masura ce revenim din nou la ele, acestea cresc din ce in ce mai mari, pentru ca stim mai multe despre ele.
Sa zicem, ipotetic si aleator, ca:
1 = caminar
2 = cross
3 = ocho cortado
4 = giro
5 = sacade
8 = ocho
9 = barride
10 = volcade, etc.


Revenind la subiect, de fiecare data cand se reia un subiect in tango ai sanse din ce in ce mai mari sa-ti largesti orizontul, iar o figura care nu-ti iesea in urma cu cateva luni are sansa sa iasa ceva mai bine acum, pentru ai reglat in timp lucruri de baza, si poti intelege si asimila noi lucruri cu privire la acelasi lucru. Iar corpul iti poate permite mai bine sa faci ceea ce iti doresti. Pentru ca mai exista si limitarile motrice. Tu crezi ca faci ce zice profu' ca la nivel conceptional ai inteles, dar, cu stupoare, corpul face altceva!!! Pentru ca are memorie corporala si face ce stia inainte, dar tu vrei sa faci ceva nou ce el nu stie, iar pentru asta, trebuie antrenat din nou.

De aceea, fraza cu “repetitia e mama invataturii” e sfanta si in tango!

As ilustra ascest proces al invatarii, desoperiri si progresului in tango ca o spirala, mica la baza, care se largeste din ce in ce mai mult pe masura ce urca in timp si spatiu, trecand prin aceleasi zone, dar la un nivel mai amplu, de fiecare data, largindu-se orizontul.





Mi s-a intamplat, prima data cand au fost Max si Solange in Romania, la cursul lor de incepatori, sa am un mare “declik” in ceea ce priveste schimbul de greutate ! Da, am fost absolut “ravisata” de acel “A-HA!!!” pe care l-am avut dupa multi ani in care nu credeam sa mai descopar prea multe lucruri noi. De multe ori un “A-ha!” iti poate readuce interesul si motivatia de a ramane in tango, sau de a continua, sau poate fi firul unui capat de ata care te va duce la multe alte descoperiri si te va tine efervescent in tango pentru urmatoarele 6 luni → doi ani.

In plus, cu cat mergi la mai multi profesori si vezi acelasi lucru predat in mod diferit, vei avea sansa sa-ti maresti cunostintele, sa maresti baza si sa-ti inbunatatesti dansul. Pentru ca fiecare prof' pune accent pe altceva si are alta perspectiva si alta filozofie. Iar ca si instructor/profesor, e bine sa ai cel putin cinci variante de a da aceeasi informatie, iar in acest fel ai sanse sa te faci inteles de mai multi elevi din clasa, ca nu toti pricep acelasi limbaj, si fiecare din clasa trebuie sa priceapa lectia si sa plece acasa cu ceva invatat de la ora de curs.


Aceeasi spirala, vazuta de sus, daca am nota fiecare litera cu un element din tango, ar arata spre exemplu asa. La inceput culorile sunt mai pale, pentru ca si cunostintele sunt mai putine, iar pe masura ce revenim iara si iara in acea zona, ele se intesifica, pentru ca avem mai multa informatie si le stapanim mai bine.

Sa zicem, ipotetic si aleator, ca:
B = caminar
A = echilibru/greutate
G = pivot
F = axa
E = imbratisare
D = muzicaliate
C = structuri, etc.


Cu cat creste spirala cu atat avem o imagine mai ampla a unei teme de studiu, care se armonizeaza, se intrepatrunde, se coreleaza si completeaza celelalte teme.

Pe de alta parte, cu cat urci pe aceasta spirala, momentele de “A-ha” incep sa devina mai rare in timp, dar atata-i de fain cand mai ai un “A-ha” din asta! Probabil ca de aceea este atat de interesant tangoul, pentru ca in orice moment poti avea descoperiri motivante si se spune ca... nu se termina niciodata!

marți, 17 ianuarie 2017

Tango: talentat vs. muncitor

Foto

Daca ar fi sa punem un pariu, pe cine ati paria? Pe un tanguero/(tanguera) muncitor sau pe un tanguero/(tanguera) talentat?

Nu este un lucru pe care sa-l poti cataloga asa usor, si nici nu este atat de alb sau negru, se mai si intrepatrund, cu nuante variate de gri. Eu am observat asta in ani de zile. Si spre uimire mea, am avut mari surprize, care mi-au dat universul peste cap. Am vazut asta cel mai clar dupa cursurile de incepatori. Au fost oameni carora la primele ore nu le-as fi dat nici o sansa in tango, si au fost oameni de care am fost incantata. Si contrar asteptarilor mele, primii mi-au castigat respectul si admiratia, si sunt si astazi pe pista de dans iar ceilalti m-au dezamagit intr-un fel, si nu-i mai vezi de ani de zile pe la milongi.

Am acum in minte mai multe persoane, care imi sunt tare dragi, si a caror amintire ma face sa zambesc. Imi aduc aminte de cursurile de incepatori de la Timisoara. A fost acolo cineva in sala care mergea foarte greu, in sensul ca prindea greu, avansa greu, progresul era foarte lent, insa spre deosebire de altii venea regulat, nu lipsea la nici o ora, absorbea fiecare cuvant, si muncea din greu. Cand am inceput si practica a venit la fiecare practica si a nadusit in sala de numa'. Cu multa rabdare si atentie din partea tuturor, in ciuda faptului ca nu avea abitilati motrice nici pe de parte care s-o avantajeze, incet-incet dar sigur, a tinut pasul cu clasa, a reusit sa-si depaseasaca limitele si sa fie la un nivel cu ceilalti. Am intrebat-o uimita, ce-o mana in lupta, a zis ca-i place foarte mult. Ani mai tarziu ne-am intalnit la festivalul de la Cluj, la Tango Cazino, si m-am bucurat de n-am mai putut. S-a umflat pipota in mine, atat de mandra eram de ea, pentru ea, pentru cea ce reusise ea, pentru ca eu nu aveam nici un merit...

Pe de alta parte, sunt ceilalti, acea categorie talentata, care, stiu ca sunt talentati. Care sunt avantajati de natura cu abilitati motrice, care prind repede, carora le iese repede orice, dar care, pe de alta parte sunt niste loaze nesuferite. Ii vezi cum cresc repede, ca altii in sapte ani, te bucuri de progresul lor, iti vine sa pompezi informatie cu cisterna in ei, dar, sunt inconstanti, chiulesc de la ore, vin cand si cand, iar pe termen lung au mari sanse sa ramana in urma clasei, pentru cei care stiu ca nu sunt talentati pun osu' la treaba si trag de le iasa pa nas, ca sa ramana cel putin in medie.

Cel care este dedicat, si constant si muncitor (astea sunt mijloacele) si isi doreste (asta este cel mai important motor) va munci de trei ori mai mult decat este necesar fatza de unul talentat. Va asuda pana va curge apa din grinda. Pentru ca stie ca nu are talent, si este constient ca trebuie sa compenseze aceasta lipsa cu altceva. Si atunci o sa traga ca un bivol, si surpriza o sa reusasca! Daca isi pune in cap, o sa reusasca sa-l depaseasca pe cel talentat! De ce? Pentru ca, cu antrenament se poate dobandi aproape orice abilitate. Nu zic ca este usor, si numai ei stiu ce este in sufletul lor in anumite momente, dar progresul si rezultatele in cazul lor este garantat.

Cei talentati, n-o sa-si bata prea mult capul. Ei prind totul din zbor, doar se uita ce face profu' si pot reproduce cu usurinta miscari, sunt muzicali, insa, au comportament usor de dive, sunt stelele clasei, au tendinta sa fie cu nasul pe sus, insa acest statut este destul de fragil. Pierd lucruri esentiale din ce se spune la ora, iar acest “mi se rupism” pe temen lung se transforma in lacune cu privire la elementele de baza, la principii si la fenomen in general, si risca din cauza ignorantei sa nu respecte lucruri si sa fie usor marginalizati.

Un individ muncitor nu va iesi niciodata in evidenta, unul talentat o sa cam iasa in fatza, cu sau fara voia lui, va fi usor de observat. pe unul netalentat nici nu o sa-l simti in sala. Pe termen lung, modestia dublata de progres, ii va propulsa pe cei muncitori in fatza si vor deveni usor-usor preferati si apreciati in detrimentul celor talentati. In plus, un om muncitor va fi tot timpul prezent, cineva pe care te poti baza, in timp ce unul talentat, care va aparea cand si cand...va fi perceput ca cineva pe care nu te poti baza. Cu cine ai prefera sa dansezi astazi? Cu cineva cu care stii sigur ca va veni? Sau cu cineva care poate, daca da bunul Dumnezeu, o sa apara azi? Mh?

Acum, nu e asta marea descoperire in tango! E la fel imi inchipui pe peste tot. Ma gandesc la pianisti, la gimnaste, la violonisti, skiori, etc. Unii pornesc din nascare cu ceva inclinatii si daca sunt exploatate de mici copii au sanse sa faca mari performante, iar unii sa fie chiar niste genii. Dar, oricat de talentat, acest talent daca nu este alimentat, educat, antrenat, performata are sanse sa moara in fasha.

Diferenta, acea sclipire, geniul celui talentat versus cel muncitor se va vedea numai comparand, de exemplu doi pianisti, antrenati in mod egal la sange. Doar la acel nivel se va putea simti adevaratul talent, numai pe baza unei munci solide si sustinute.Atunci o sa iasa la suprafatza nervul, suflul si stralucirea talentului.

Am fost de multe ori la diverse seminarii cu diversi profi care au venit si prin umilul nostru catun din estul Europei, si mi-as fi dorit ca atunci in sala, sa fi fost alte persoane cu care imi palcea sa dansez, cu care imparteam pasiunea tangolui, cu care aveam discutii interminabile si povesteam experiente si informatii acumulate. Dansul lor ar fi avut de castigat categoric, si implicit nivelul dansului nostru al tuturor, dar nu au fost... Mi-a parut rau. Am suferit chiar. Pentru ei in primul rand, si, egoist poate si pentru mine.

A naibii treaba, ca sa fiu modesta, ma am pe mine de exemplu, si i-am vazut si pe altii. Si mi-e o ciuda de mor! Branza buna in burduf de caine! Daca as fi pus osul la treaba cum trebuie de'a lungul acestor atatia ani, stau si ma gandesc unde as fi fost acum ca nivel de dans? Morala, nu faceti ce face Popa, faceti ce zice Popa!

Si acum reiau intrebarea:
Daca ar fi sa punem un pariu, pe cine ati paria? 
Pe un dansator muncitor sau pe un dansator talentat?

marți, 10 ianuarie 2017

Tango: ierarhia

Foto


Am sa incep cu o poveste. Mi s-a intamplat mie cand am fost la un festival de tango in Grecia in 2009.

Eram dupa o perioada in care tangoul nu mai atingea asteptarile mele, si nu prea ma mai incanta mare lucru, asadar mi-am propus sa-mi caut o noua motivatie. Se formase deja un grup mare de doritori, m-am inscris, mi-am luat bilet. Cu inscrierea a fost foarte tricky, pentru ca optai pentru un anumit pachet de seminarii, in functie de nivel si preferinte (nivel pe care il apreciai singur, intermediar, avansati, etc si gen clasic, nuevo) Erau multe cupluri de profesori, dar nu stiai pentru nivelul si genul ales cu ce profesori urma sa ai seminariile. Abiea cand ajungeai in “Campus” primeai la sosire in plic tot ce aveai nevoie: orarul, salile si profesorii. Pentru ca se tineau cursuri in paralel in trei sali diferite. Toate cursurile fiind anuntate in limba engleza, limba de circulatie.

Erau adunati acolo profi de care stiam ca Adrian Veredice y Alejandra Hobert, Maria Filali si Mazen Kiwan, Dana Frigoli, Javier Rodriguez y Stela Misse, Naveira cu Giselle Anne (dar ei aveau pachet separat), Ozhan y Serkan, Damian Esell & Nancy Louzan, Sigrid Van Tilbeurgh si altii. Din 7 seminarii, patru erau cu unul dintre idolii mei in tango. Am sarit in sus de bucurie, si mi-am zis ca l-am prins pe Dumnezeu de un picior! Abiea asteptam sa inceapa cursurile si sa vad pentru prima data in carne si oase un om pe care il vazusem numai in clipuri pe internet, pe care il admiram, al carui stil de dans il studiasem, si despre cursurile caruia mi se povestise ca erau atat de minunate si de la care ai atatea de invatat. Toti stim cum e sa ai idoli, asa ca imi intelegeti entusizasmul.

Iaca sosi si momentul cu pricina. Seminarul mult asteptat. Un dezastru! Cataclism natural. A venit cu 30 minute intarziere (in conditiile in care nu se putea prelungi cursul, pentru ca in sala respectiva se tineau ale ore), ne-a pus sa mergem individual de zeci de ori, fara sa se uite la noi, fara sa ne dea informatii, ba mai mult statea cu spatele la noi si radea si se amuza cu partenera de predare uitandu-se la ceva vesel pe telefonul mobil. La sfarsit ne-a tras o mushtrululiala buna in spaniola, ideea principala... ca suntem de “kkt”... !!! Am zis eu ca nah, prima zi, lumea obosita, oricine mai are zile proaste, dar nu era nici pe departe ce auzisem eu ca se intampla la orele respectivului.

A doua zi ne prezentam din nou la curs. Tot cu 30 minute intarziere, cu aceeasi attitudine zeflemista, ne pune sa mergem, simteam ca in sala creste nemultumirea. Apoi ne da o structura si ne lasa s-o lucram, in timp ce el profu' se ocopa cu alte lucruri. Ne zice ca nu e bine si ne mai arata odata. Am zis eu ca daca ii punem niste intrebari si vede ca are oameni interesati la ora se mai da pe brazda. Am indraznit sa pun o intrebare sau doua. Raspunsurile in spaniola si asa din varful buzelor, fara prea mare interes. Tensiunea crestea, si la un moment dat, a inceput lumea sa sara cu gura, si din 60 de oameni, sa auzi vreo 30 de voci rastite vorbind in greaca, (din care sa mor daca inteleg o iota!) sincer nu a fost dragutz. Deci nu eram eu nebuna, toti erau foarte nemultumiti. Din acel moment, partenera de predare a profului a inceput sa mai dea explicatii in engleza, si s-au mai ameliorat lucrurile. Dar a fost groasa, am crezut ca sar grecii la bataie! Spre final am indraznit sa mai intreb ceva, iar raspuns a venit scurt: ”nu mai doresc intrebari de la followeri”.... !?!?!??!?!? WTF !?!??! Pe bune? Serios? Nu-mi venea sa cred ce-mi aud urechilor. Adica timpul meu pe care l-am alocat acestor ore, pretul platit? Chiar asa? Ceva respect, sau decenta, sau bun simt? Imi venea sa ies din clasa in clipa aceea, dar mi-a fost rusine de rusinea profesorului...

La demonstratia de final de ora mi-am luat lucrurile cu zgomot si am iesit din sala pe langa cuplul care demonstra... fara cuvinte. Urmatorul lucru pe care l-am facut mi-am schimbat seminariile ramase, si m-am dus la alti profesori, unde am intalnit si alti colegi de la grupa din care ma mutasem. Am vrut sa ma duc sa vorbesc cu organizatorul, dar mi-a fost lehamite.

*   *   *

Bref, daca la inceput, toti dansatorii mai buni, mai vechi, tot ce era profesor si dansator profesionist si campion mondial de tango stateau pe un piedestal, si reprezentau pentru mine varful piramidei ierarhice in tango, din acel moment s-au mai schimbat lucrurile.

Intotdeauna am respectat persoanele mai in varsta decat mine. Mi-am respectat profesorii, vecinii, colegii, sefii, si pe acest principiu am inghitit multe, dar nu am raspuns obraznic nici daca consideram ca mi se face o nedreptate. Din respect am tacut si-am inghitit. Din bun simt.

Acel moment a mai adaugat o conditie de indeplinit pentru cei care care pot ocupa o pozitie inalta in ierarhia din tango. Bunul simt.

Pentru mine cel putin, nu este suficient sa fii cel mai bun, cel mai apreciat, cel mai recunoscut, notoriu, funny etc., nu este suficient sa muncesti din greu ca sa ajungi sa fii cel mai bun, (apreciez munca, sa nu ne intelegem gresit!) dar daca esti arogant si nu ai bun simt, nu ai cei sapte ani de acasa, toate celelalte palesc instant si isi pierd cu desavarsire valoarea. Vorba ceea romaneasca... prostu' daca nu-i fudul, parca nu e prost destul!

Insa, niste campioni mondiali, modesti, care se ocupa si se implica in orele de incepatori la modul cel mai serios, castiga de doua ori mai mult respect si admiratie in ochii mei.

La fel, intre noi, la practici si cursuri si milongi, nu numai raportat la staruri si mentori, modele personale, este important sa avem in primul rand bun simt, si respect, la orice nivel am fi, indiferent cu cine interactionam.

Imi amintesc (si ma umfla rasul) intr-o seara cand plecam de la o milonga, am prins o discutie intre doua persoane de langa mine. Una din fete, cu un zambet candid intreba pe cineva:
- Nu-i asa ca ma duci si pe mine pe Str. Matei Basarab?
Cealalta persoana, uimita fiind de tonul imperativ din voce, contrazis de zambetul candid replica scurt:
- Exclus!
- Ah, da, asa este, tu mergi in cealalta directie...
s-a repliat repede cu inca un zambet candid interogatoarea.

Am intors capul ca sa nu mi se vada amuzamentul pe fatza, pentru ca ma bushea rasul...

Ar mai fi ceva faze amuzante de povestit din acelas trend, si sunt convinsa ca fiecare dintre noi isi aminteste cel putin o povestioara de acest gen, dar nu stiu de ce, la tango parca nu prea merg facute... ii strica tot farmecul, se pierde magia!

marți, 3 ianuarie 2017

Tango: apartenenta

Inca din copilarie, de cand ne jucam pe ulita, pe strada, in spatele blocului, pe strazile cartierului, intr-un fel sau altul, mai mult sau mai putin, fiecare am facut parte dintr-un grup, dintr-o gashca, sau daca eram la NY faceam parte din “the gang”... la fel si in adolescenta, aveam o “gashca” cu care mergeam la filme, la disco, la munte, la mare, sau mergeam la cercul de literatura al liceului. Intotdeauna noi ca indivizi sociali am cautat, ca am vrut sau, ca ne-am dat seama sau nu, sa fim in haita, cu altii ca noi, cu oameni cu care impartaseam aceleasi idei, pasiuni, valori. Lucrurile nu se deosebesc deloc la tango. Doar ca cea ce ne tine impreuna este tangoul. 

Foto: http://radioenigmaromania.ro/blog/piramida-maslow_37266.html
La inceput cum ziceam in multe alte articole este doar mirajul fenomenului. Dureaza ceva din momentul in care incepm cursurile pana ne integram in clasa si incepem sa relationam cu ceilalti colegi de grupa, iar din momentul in care incepem sa mergem si la practica poate chiar si la milongi, incepem sa ne integram asa timid. Acolo inca nu exista sentimentul de a apartine. Insa, exista dorinta de intergrare in grupul oamenilor care danseaza tango. Vrei sa te integrezi ca sa dansezi mai mult in primul si in primul rand. Apoi, pentru cei mai silitori, integrarea intr-un grup aduce si conectarea la sursa de informatie, care duce la cresterea personala si acceptarea in grup, sau cel putin asa a fost in cazul meu. Dupa cursuri si milongi sau practici cand ieseam la un pahar de vorba am ascutat cele mai frumoase povesti de tango despre tot ce inseamna tango. Tangoul de fapt, l-am asimilat, nu la cursuri, ci inafara lor, la o prtie de ficatiei pe terasa benzinariei din coltz, unde ne-au prins multe rasarituri de soare, iar noi nu ne dadeam seama cum a zburat vremea.

Da, abiea atunci am putut sa am un sentiment de apartenenta … nu ca fiind parte a tangoului, ci ca parte din cei ce danseaza tango. Si eram minunata de noua lume si noile orizonturi care mi se deschideau. Nu ma mandream cu faptul ca fac tango la munca printre colegi (daca am semnat un contract pe 8 ore asta nu inseamnca ca trebuie ei sa stie ce fac eu cu timpul meu liber!), din contra, am tinut cat am putut de discret acesta parte a vietii mele; dar fata de prietenii apropiati, si de familie mi-am manifestat exaltarea.

Pentru unii faptul ca ei danseaza tango, ca apartin unui astfel de grup poate fi o adevarata bravada. Da bine in ochii celorlalti, se falesc si se mandresc cu asta, imi si inchipui cum un tip foarte macho care incearca sa vrajeasca o gagica aruncandu-i asa discret in conversatie faptul ca danseaza tango... imi si inchipui cum tipa cu ochii mari deja are tot felul de filme in cap despre tango, ooooaaaauuu, tango!!!.... si deja nu se mai gandeste la el ci la dans, iar el crede ca a dat-o pe spate! :)))))

Nu stiu de ce am senzatia ca daca oamenii afla intr-un fel sau altul de aceasta pasiune a ta, tangoul, deja se uita ca la alt fel de maimutza la tine... ma simt ca animalele alea de pe plaja cu care vrea lumea sa se fotografieze la mare in vacanta. Heeeellllooooo!!! What's wrog with you people??? Daca le spui ca te dai cu motoru' si expui ceva tatuaje e deja ceva banal. Dar tango? Wow, e ceva … exotic! Daca vrei sa-i potolesti rapid ii inviti la un curs, si zzzzzttttt, li se taie brusc filmu' nu mai vrea nimeni nimic, ai scapat, te lasa in pace, e mai simplu ca lucrurile sa se intample doar la nivel imaginar in capul lor, nu si in plan real. Cu vremea m-am obisnuit. Pe scurt, cert e ca asta aceasta apartenenta la tango impresioneaza, nu-mi e clar si nici nu m-a interesat prea mult de ce, dar parca face sa-ti creasca actiunile in capul lor.

Pe de alta parte, ca sa faci parte intr-adevar din comunitate, este cu totul alta poveste.

Imi amintesc o intamplare de cand eram eu incepatoare. Mergeam de cateva luni la cursurile din fiecare duminica de la Cina si apoi ramaneam la milonga, Duminica de duminica. Cu chiu cu vai daca ma dansa si pe mine careva, daca prindeam doua tande pe seara puteam sa plec acasa fericita. Da, eram timida, si cu foarte mult bun simt. Prea mult bun simt. Si nu ma bagam in seama asa cu oricine si oricum. Iar una din fele care dansau toata seara imi zice la un moment dat: “tu esti noua ca nu prea te-am vazut pe aici!” - cred ca n-am sa uit prea curand replica asta daca n-am uitat-o nici pana acuma. Am facut ochii mari. Da. Nu eram deloc vizibila. Lumea inca nu ma observase, desi eu asa speram dupa cateva luni :)

Morala. Ca sa fii luat in haita, trebuie sa muncesti. Mult. Pe diverse planuri. Nu e ca merg la tango la cateva cursuri si gata, sunt mare scula pe bascula. Nu. Este un proces mai indelungat:
  • Unul, si cel mai important cred eu este nivelul de dans. Cu cat dansezi mai bine cu atat esti mai interesant. Si lumea va dori sa danseze cu tine. Poate cineva va aprecia si munca care ai depus-o ca sa ajungi sa dansezi la acel nivel, dar nu sunt prea multi cei care vad asta.
  • Apoi, este socializarea. Daca socializezi, vei fi notat de haita, dar asta nu inseamna ca vor invita la dans, deci... daca nu danseza cu tine tot nu esti in haita, degeaba palavragiti, nu este acelas lucru.
  • Prezenta. Trebuie sa te vada constant. Sa fi consecvent. Ca daca nu te vad, nu existi. Tre' sa fii ca scama din ochi sa te vada, caci altfel, danseaza cu cine s-au obisnuit si iar nu te vede nimeni. Ca nu au timp. Ca danseaza.
Ar mai fi o varianta de integrare. Nepotismul. Adica, tu ca fata sau baiat, sa te incurci cu un tanguero/tanguera, sa te apuci de cursuri, iar el/ea sa te introduca si sa te recomande in grupul de apropiati iar ceilalti membri ai haitei sa te ia in haita in acest fel. Si desigur drumul iti este pavat nu trebuie sa depui mari eforturi.

Sa cresti singur pe propriile picioare e mai greu. Sa ajungi sa fi apreciat pentru progresele facute ia timp. Dar in caz de dezastru matrimonial, macar ai sanse sa ramai in comunitate pe cont propriu.

Este un proces natural, si lent, spre foarte lent, nu poti sa te impui cu japca, ca ti-o iei repede la gioale. Initierea dureaza. Mai intai trebuie sa demonstrezi ca duci, ca sa poti fi asimilat. E ca in orice alt sport. Ca si analogie, mai clara, sunt artele martiale unde ai centuri de diverse culori, cu nu stiu cati Dani. Obtinute cu antrenamente, cazaturi, lovituri, transpiratie si examen. Cam tot asa si la tango, doar ca nu se vede centura, si nici culoarea, iar evaluarea e mai ochiometrica, si foarte subiectiva :))



Foto: La Sastresa

Daca chiar esti pasionat de acest dans ai mari sanse sa nu simti ca muncesti pe nici unul din aceste planuri. Si totul se intampla de la sine. Esti ca un burete care absoarbe tot, si apoi face clabuci cand da pe-afara. Si la un moment dat te trezesti integrat si ca apartii grupului de elevi buni de la scoala ta.

Cel putin in comunitatile mai mari, in orase mai mari, unde “comunitatea” s-a mai “maturizat” exista grupuri destul de inchise unde nu prea poti sa intri, pentru ca lucrurile sunt foarte bine ierarhizate, de exemplu elita care aspira la profesionisti/profesori (dar acesta este subiect pentru un alt articol), dar la nivel mediu, in comunitatile mici este foarte usor sa te integrezi. Depinde de aspiratii si de abilitati. In general oamenii sunt foarte primitori si sunt foarte multi care odata ce au descoperit acest dans vor sa impartaseasca aceasta descoperire non-stop cu oricine, pana in punctul in care unii sunt in stare sa dea lectii de tango la o milonga FARA ca acestea sa fie solicitate de primitor :)))

Cu toate controversele, de ce sa nu recunoastem, este un sentiment placut sa apartii cuiva (a se citi generic... “tangoului” in cazul acestui articol), sau unui grup … de elita. Cateodata, pentru unii este o mandrie sa provi de la o scoala buna, cu renume, care da dansatori buni, si este o bucurie sa iei cursuri cu un anumit profesor de renume. Iti da un sentiment de siguranta si incredere ca drumul pe care mergi este cel bun, iar rezultatele vor fi cele asteptate. Adica un dans mai bun. Tande minunate!

Tangoul este pasiunea care ne aduce impreuna, asta nu inseamna neaparat ca apartinem “multimii” tango. Dar, sa nu ne ascundem dupa deget, ne simtim bine dansand tango impreuna, fie ca apartinem sau nu “multimii” ;) fie ca vrem sa recunoastem constient sau nu, alegem sa facem parte din multimea sau submultimea cu care ne simtim mai confortabil, cea e este perfect OK.

Sunt convinsa ca o sa fie si voci vehemente, ca ei sunt “independenti”, dar independentule, de unu' singur poti dansa tango?