marți, 21 martie 2017

Tango – the confusion


Se facea ca eram si eu la inceput de drum in tango. Poate ca aveam un an de tango. Era si vremea cand se apropiau sarbatorile de iarna si totul devenea magic si feeric. Potentata cu aroma de tango, viata era frumoasa.

Majoritatea cursurilor se bazau pe tehnica si structuri si atentie. Mai putin pe conexiune. Mai totul in open embrace si imbratisare de practica, pentru exercitii. Nu stiu cum de ce si de unde, a venit insa vremea imbratisarii inchise - close embrace.

Multa lume are o problema cu spatiul personal. E si de inteles... cum sa iei asa oameni necunoscuti in brate? Chiar si apropierea la doar o distanta de antebrat este intruziva. Nu mai stiu cum zic scriptele, dar din amintiri, cine trece de perimetrul de 1 metru sau sub 80 de centimetri intra in zona personala, actul este intruziv, iar persoana se simte atacata. Si risti sa riposteze. Pazea nasu'!

Ei bine, close embrace inseamna sa stai langa o alta persoana de sex opus, in general in tango, la distanta de zero centimetri la nivel de diafragma si poate si la distanta de zero centimetri la nivelul capului...poate chiar la distanta de minus cativa milimetiri in cazul in care partenera impunge bine cu spranceana in falca ta de leader mascul bine... eh, ia-o p'asta!

In viata de zi cu zi, inafara de partenerul de viata, persoana pe care o iei si o smotocesti la orice distanta iti pofteste inima, cam cu cati oameni stai la distanta asta? Si acum sa fim seriosi... oameni suntem, copii facem... cum e ca un barbat care nu este intr-o relatie si vine si el la cursurile de tango, sa se trezeasca cu niste femei in brate, asa lipite de pieptul lui, de obrazul lui, cu unul din brate pe dupa gat? Ah? O fi... sau n-o fi? Ti se taie un pic asa respiratia? Mai ales ca nu prea te astepti? Ta-naaaaa! N-am vazut filmul acesta, nu stiu cum este sa fii barbat si sa fii la primele lectii de close embrace, dar stiu ca si mie mi-a placut acea lectie. Dupa ora m-am dus la prof' si i-am spus ca mi-a placut foarte tare lectia si ca ar trebui sa mai aprofundam subiectul.

In viata de zi o apropiere atat de mare este corelata numai cu intimitatea. Si asociem aceasta apropiere numai cu zona aceasta. Este foarte greu, cel putin la inceput, sa faci diferenta. Damn it! Cum sa stai pe pieptul unui barbat, sa-i simti inima cum bate, sa-i simti parfumul, sa-i simti rasuflarea, sa ai mana in mana lui, sa-i simti bratul in jurul tau? Ti se pune nod in gat. Picioarele clar sunt paralizate... profu'.... vorbeste singur in sala :)))

Da. La inceput se poate intampla. Dar tangoul este altceva.

Nu. Tangoul nu este sex la verticala. Este foarte usor sa aluneci pe panta asta la inceput cand nu stii sa faci diferenta. Apoi lucrurile se regleaza de la sine ca sa ajungi sa imbratisezi un partener de tango asa cum te-ai imbratisa pe tine.

Cine zice ca nu s-a indragostit niciodata la tango minte de ingheata apele. Se minte pe sine. N-ai cum frate, n-ai cum! Chiar si pentru o melodie si tot exista riscul asta. Chit ca te-ai reindragostit de propria nevasta, iar si iar de aceeasi nevasta, dar tot ti s-a intamplat pentru cateva momente la inceput de tango.

Cand nu esti obisnuit cu asemenea apropiere e foarte usor sa faci confuzie intre cele doua, dar tango este orice altceva. Tangoul este despre tine, tu cu tine si cu muzica si cu partenerul, este despre comunicare, despre intrebare si raspuns, despre actiune si reactiune, depre propunere si urmare, despre parteneriat, despre joaca, despre interpretarea muzicii, despre frumusetea miscarii, despre arta... despre.. despre... despre... orice altceva.

marți, 14 martie 2017

Tango: Men in Black?



- Imi place ca de fiecare data esti imbracat la camasa, vesta, pantaloni de costum...spuse ea.
- Da, eu tot incerc, dar se pare ca nu prea ai cu cine, nu toata lumea intelege... raspunse el.

Acesta este o bucatica dintr-o conversatie surprinsa intre doua melodii dintr-o tanda. Un tanguero si o tanguera. Intr-o seara.

Treaba cu imbrcatul la tango e destul de tricky. Pe de-o parte, daca te duci la o milonga mai fiztaoasa, o sa vezi o adunatura de cioclii si bocitoare, toti imbracati in negu aproape de la cap la coada, poate, daca organizatorul anunta ca “the dress code is a touch of red” pentru seara respectiva, o sa mai vezi ceva pete de culoare. Foarte putine fete vor purta o rochie rosie, si foarte putini barbati vor purta o camasa rosie, dar daca costumul este negru. Pe de alta parte, daca mergi la ore, multi profesori vor fi imbracati in haine lejere. Iar daca mergi la o practica, posibil ca oamenii sa fie imbracati cu hainele de strada, veniti de la munca.

Dar, asa cum ziceam si in alte articole, recunosti vechii dansatori dupa imbracaminte. Dintr-o aruncatura de privire recunosti o dansatoare daca este la inceput de drum sau are ani de dans in spate chiar daca nu danseaza si sta jos.

Asa si la barbati, daca ii vezi cu un anumit tip de camasa si pantaloni, de pe vreme lui strbunicu', ala e semn bun, si mergi la sigur cu un dans, nu dai gres. Mi-am adus aminte acum de o bucatica dintr-un text: “Your family actually GIVES you clothes in which to dance (in which they'd be embarrassed to see you on the street.)”.... cam asa la tango. Este o alta moda, o alta lume. Nu seamana nici cu ce se poarta, nici cu tinuta de la nunta, nici cu cea de la birou. Nu. E moda de la tango. Dar nu este intamplatoare...

Chiar ma amuzam la un festival din alt oras, cautand o milonga la care mergeam prima data si nu stiam unde este, am recunoscut un tanguero, evident strain, pe care nu-l mai vazusem in viata mea, si nici cei din grupul in care eram. Eram precisa ca danseaza tango. Nu stiam insa din ce tara venea. Numai un tanguero se imbraca asa, nimeni altcineva pe strada nu o sa se mai imbrace asa. Desigur, cand vezi pe strada un sacutez de tango pe umar, chiar daca nu stii unde este milonga sigur acel saculet de pantofi o sa-ti arate drumul.

Imbracamintea in general iti da o anumita stare. Daca te imbraci in trening, probabil ca vei dansa lejer, si vei putea sa-ti imprastii toate partile corpului in toate directiile, ca “e lejer”. Daca te imbraci ca vrajitoarele de Halloween, vei avea nevoie de o matura la indemana, daca te imbraci pirat o sa pleci pe mari... insa daca vei purta o camasa cu o vesta sau o camasa cu un sacou, asta o sa schimbe lucrurile, pentru ca nu vei mai avea aceeasi lejeritate, si vei fi cumva obligat sa pastrezi ceva aliniamente in tinuta. In primul rand, daca pui un costum pe tine, psihic, vei avea alta postura corporala, parca nu-ti mai vine sa te scalambai in toate felurile cand esti in costum... in plus... cam cum arata un barbat la trei ace care invita o doamna la dans? Ah? Alta viata, alt film. Ca sa nu mai zic, ca altfel se simte pe glezna fina a doamnei un pantalon de stofa in locul unui blue-jeans ca un rash-papir. Si... mai am o nelamurire.... com se pot misca barbatii in pantalonii astia mulati pe c*r??? Mai ales cand dau un boleo fatza? Mmh?

Am vazut multe la viata mea, aproape ca nici nu stiu daca as mai putea inventa ceva nou in materie, de la rochii de leopard cu dantela pana la rochii lungi ca pentru nunta... varietatea e mare si uneori inspirata, alteori… mai putin inspirata, uneori mai cuminte, alteori... de-a dreptul pur si simplu! Ideea generala este sa puna bine in valoare corpul dansatoarei, nu ca de la pension dar nici cazuta in decadenta. Ceva de genu'... nici imbratata, nici dezbracata... nici calare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe langa drum.

Dar sa nu uitam, ca tangoul este o stare, pe care ti-o da si imbracamintea, si chiar daca se danseaza in miez de zi, in parc, pe strada, tot tango se cheama iar o camasa, un sacou si o rochie dau frumusete, eleganta si prestanta si pana la urma fac ca acest dans sa nu fie doar un simplu dans, fac ca tangoul sa-si pastreze mirajul.

Tangoul este macho, tangoul este sexy. In mod... subtil.


marți, 7 martie 2017

Tango Escenario la Romanii au Talent 2017

 
 Kicsi Congor si Antonella Terrazas, Romanii au Talent 2017

Nu cred ca exista cineva in “mica” noastra comunitate de tango din toata tara care sa nu-l stie pe Csongor. Si nu neaparat pentru faptul ca este castigatorul Campionatului European de Tango 2015, ci pentru prezenta lui la nenumarate evenimente din tara si din afara, atat pe scena cat si pentru cursurile si seminariile susutinute in principalele orase in care dansam tango. Acum Kicsi Congor si Antonella Terrazas, au promovat tangoul la Romanii au Talent 2017.
 


Este important pentru fenomen in sine, pentru tango, sa fie prezent in media, la eveninete televizate, la ore de varf cu audienta maxima. Da, este o promovare foarte buna, pentru ca tangoul este prezentat celor care nu danseaza tango. Un astfel de dans nu poate fi uitat usor... ba chiar poate naste fantezii in capul privitorilor, si cu putin noroc, mai devreme sau mai tarziu unii dintre ei vor dansa cu noi la milongi si ne vom bucura impreuna de aceasta pasiune.

Asta este evident cu ochiul liber. Probabil ca multa lume a gandit asa, chiar daca nu a pus-o in cuvinte. Dar mai este un aspect foarte important. Show-urile de televiziune si producatorii acestui gen de spectacol vor marea cu sarea, vor explozivul, vor nemai-intalnitul, iar in acest context, participantii sunt tentati sa se duca dincolo de cea ce s-au dus sa prezinte, si sa uite esentialul. Adica, daca te-ai dus sa dansezi tango, sa dansezi tango pur pana la capat.

Era de asteptat si evident ca numai un dans de tango escenario putea trece de preselectii si putea ajunge in fata juriului pe scena la Romanii au Talent. Dar, in ciuda cerintelor de extravaganta, Csongor si Antonella au prezentat un tango escenario pur, fara elemente imprumutate din alte dansuri. Am urmarit un dans asemanator celor de la Campionatul Mondial de tango de la Buenos Aires, sectiunea Escenario, doar povestea a lipsit. Sincer, pentru ca nu au avut o poveste evidenta mi-a placut mai mult. Daca ar fi insiropat cu poveste nu stiu daca mi-ar mai fi placut. Asa "ruff", mi s-a parut mult mai autentic si nu m-a deranjat cantitatea de elemente fantastice cerute de un show. Extrem de bine executate. Fara cusur. Cu energie si conexiune. Foarte expresiv, si in acelas timp cu naturalete.

Tot ce a fost acolo a fost tango, nu altceva. Este important ca ceea ce se promoveaza unui public neavizat sa fie de cea mai buna calitate, pentru ca cei care nu stiu nimic-nimic despre asta, o iau de buna si asta o sa considere ca este tango. Daca le dansezi o cacialma de tango cu flamenco, o sa zica ahaaaa, deci asta e tango. Nu. Flamenco nu e tango! Ca apoi te trezesti cu ei in sala de curs si te intreba …. profu' da' noi cand facem miscarea aceea cu mana fluturata in aer, si cu tropaieli in podea?... Eventual si cu un chiot de Mariacii la final! Nu, Malaguena Salerosa nu e tango, e “Kill Bill” https://www.youtube.com/watch?v=go9g7ma5vyc

Asadar, cand mai facem “prezentari” de acest gen prin mall-uri, si alte cumetrii, zic sa lasam palariile acasa, lasati trandafirii dintre dinti, un costum decent si o fusta crapata pana in panzele albe este suficient chiar daca nu are paiete ;) Dansati sentimentul, cei care privesc asta o sa inteleaga.



Pe Csongor il gasiti la cursuri la Tango Misterio in Brasov (https://www.facebook.com/tangomisteriobv/) si la seminarii organizate prin tara, anuntate din timp si pe Calendar. Antonella este invitata cel putin o data pe an in Romania pentru a sustine lectii de tehnica pentru followeri.

marți, 28 februarie 2017

Tango - connecting people

 

 Traim intr-o lume ciudata cu jde'mii de obiceiuri si cutume sociale. Nu mai stim de unde venim, unde ne ducem, ce e bine ce e rau, ce vrem sau nu vrem. Ne adaptam continuu. Dar undeva adanc in sufletul nostru tanjim. Dupa multe “lucruri”. Si nu materiale.

Pastram distante. In trafic. La birou. In magazin. Acasa.Pe net.

Hai sa intreb ceva. Cand ti-ai imbratisat ultima data mama? Sau tatal? Sau sora? Fratele? Bunici? Cainele? Papagalul? Pisica? Uitam gesturi normale. Simple. Dar naturale.

Multa lume cand vine la cursurile de tango are o mare problema cu close-embrace. Pentru ca ne ferim atat de tare de oameni... de teama sa nu ne muste! Fiecare are perimetrul sau de intimitate, pe care il pazeste cu sfintenie, in care nu lasa pe nimeni sa intre. Pentru unii e foarte greu sa ia in brate o persoana necunoscuta, sau putin cunoscuta. Firesc cumva... Desi, la munte in sate uitate de lume, daca intalnesti un satean batran pe ultitza, iti da binetze. Azi nici vecinii nu-i mai cunosti. Nu zic de salut … probabil ca singura interactiune cu vecinii este la bataia pe locul de parcare... cu cuvintele aferente.

In era smartfoanelor, toata lumea in metrou, autobuz, tramvai, in statie, pe strada, in parc, pe banca, in baruri, in restaurante, toti stau si se uita cu capul in jos in ecran, rupti de realitatea din jur. Totul se petrece in ireal. Asta sa fie viata? O alergatura printre straini, in permanenta concurentza? Cu interactiune electronica... si atat? Doar atat a mai ramas?

Fericiti cei care mai au un grup cu care sa mearga pe munte sau sa-si petreaca zilele libere de sarbatori sau concediul. Fericiti cei care mai fac un sport, si in aceasta conjunctura sa-si faca un cerc de prieteni cu care sa-si imparta pasiunea pe viu, nu electronic pe internet.

Fericiti noi cei care dansam tango. Avem asa sansa sa lasam pentru cateva ore afurisitul de telefon deoparte si sa vorbim fatza in fazta cu interlocutorul. Sa vorbim fara sa deschidem gura timp de trei-patru melodii neincetat cu partenerul de dans. Sa interactionam pe viu cu lumea, nu de la distanta. La urma urmei, la baza suntem animale sociale, care traiam toti la un loc in pesteri. Lupii traiesc in haite, elefantii in triburi, maimutzele in hoarde, bizonii in turme, randunelele in stoluri... etc. Nu suntem facuti sa fim solitari. E impotriva firii.

La tango, ca vrem nu vrem, mai incet dar mai sigur, putem sa ne dezvoltam abilitati sociale. Din salbatici singuratici sa invatam sa ne integram in lume. Pentru cei cu abilitati exceptionale de relationare sociala, este o oportunitate sa ne dezvoltam o retea sociala mare de prieteni. Acum, fiecare dupa cum si ce doreste sau urmareste.

Basically, in tango poti sa conectezi cu alti oameni, al un alt nivel. Te conectezi la partener, la muzica, si la toata sala cu care dansezi. Si numai atunci se va putea numi ca dansezi tango.


marți, 21 februarie 2017

Tango: cu masca fara masca

 

Ca vrem sau nu vrem, toti purtam o masca, doua sau mai multe. In functie de mediu, de interlocutor, ne adaptam, si facem asta automat fara sa ne dam seama. In trafic la volan ne comportam intr-un fel si avem un limbaj... “adecvat”, in supermarket avem alt comprtament, in mall avem alt comportament, la job avem altul, in familie altul, cu prietenii altul, in club altul, la tango atlul. Ne controlam mai mult sau mai putin comportamentul si limbajul verbal in directa legatura cu factorii din afara, gradul de educatie si evident cu emotiile interioare. Limbajul non-verbal insa este cel pe care il controlam mai greu si ne poate trada.

Foarte putini sunt cei care sunt atat de relaxati incat isi permit sa fie total naturali si sa nu afiseze masti. De obicei, din dorinta de a fi primiti in haita, oricare ar fi haita, ca e vorba de colegii de la job, ori ca e vorba de oamenii de la tango, in mod instinctiv analizam comportamente, copiem si reproducem ceea ce este in mediul nostru. Pentru ca orice comportament/ideie/valoare care intra in conflict cu marea majoritate comun acceptata de indivizii dintr-o multime este respinsa si marginalizata in prima faza, iar apoi poate exclude individul din grupul respectiv.

Spre exemplu, un individ care se prezinta la o milonga cu shtaif in slapi si in bermude cu o camasa inflorata... nu va fi usor inghitit de restul participantilor, insa un altul care v-a purta o camasa si un sacou, va putea trece neobservat. Primul va fi inghesuit intr-un coltz pe pista de dans, in semn de protest, in timp ce al doilea va castiga spatiu prin prestanta. Nu o singura data am auzit de la diversi profi cum “turistii” (asa cum sunt denumiti de argentinieni cei care nu prea au habar de tango si vin sa se sparga in figuri la milongile din Buenos Aires) care depaseau limitele bunului simt erau inghesuiti ca sa priceapa “the hard way” ca nu se danseaza cu figuri spectaculoare, ca nu se lovesc ceilalti participanti, pana in punctul in care organizatorul milongii se gasea obligat sa-l pofteasca pe nefericit sa paraseasca acea milonga. Sa nu porti masca, adica in traducere libera pentru unii sa te scalambaiesti in toate felurile la milonga nu este ok. Poti sa te manifesti relaxat, si fara masca dar pastrand cutumele si traditiile locului.

Exista tot felul de vorbe din popor, cum ca asa cum conduci masina asa iti traiesti viata in acel moment. Poate asta e mai la indemana tuturor si e mai usor de observat. Am mai auzit ca “HR-ul” zice ca asa cum te distrezi la o petrecere cu firma, tot asa si muncesti... (nu ma apuc sa comentez asta), si asa si noi, la tango, zicem ca asa cum danseaza cineva la milonga asa este persoana aceea in realitate.

Nu vorbim de cineva care abiea a luat trei ore de curs, care habar n-are de eticheta coduri etc. Nu. N-ai cum sa faci aprecieri in felul acesta. Omu' /”oama” este prea cramponat de ce I se intampla in momentul acela pentru a fi natural. Vorbim de cei care au depasit niste stadii de invatare si nu se mai gandesc cum sa faca o anumita ceva, vorbim de cei care sunt relaxati cu mediul de la milonga, cunosc eticheta, regulile de pista si cele sociale, si danseaza cat de cat fluent si sunt confortabili cu dansul lor incat sa se simta relaxati cu tate aceste elemente adunate. Este momentul in care ei se pot exprima prin dans, si cand dansul lor exprima ceea ce sunt ei de fapt.

Tot in popor se mai zice ca femeile se imbraca ca sa fie observate de catre alte femei (?!?!? eu p'asta n-am inteles-o prea bine) si se zice ca in Argentina, leaderii erau apreciati prin lucrurile noi pe care le aduceau in dans. Un pas nou, o combinatie de pasi noi. Asa ieseau in evdenta, se remarcau si isi castigau notorietarea si respectul printre alti dansatori buni de tango. Ca sa exagerez la maxim, as putea zice ca atunci si domnii danseaza ca sa fie vazuti de alti lideri... Desi, majoritatea zicalelor despre tango sunt ca “domnul danseaza pentru doamna” pe care a invita-o la dans.

Se vede de la o posta cand cineva danseaza ca sa se etaleze, sau ca sa se dea mare, sau ca sa arate ca stie, sau care cere confirmari, sau care inca se cauta, sau care danseaza cu bucurie, sau care a aceptat o invitatie doar ca sa nu stea jos, etc. 


De cate ori ati observat pe pista de dans oameni care se transforma efectiv in momentul in care incep sa danseze. Femeile devin dintr-o data extrem de feminine, corpul lor capata niste forme absolut artistic de frumoase, fatza este destinsa, parca infloresc la o pocnitura de degete. De cate ori ati vazut domni pe care nu-i simti deloc prin sala din punct de vedere social, dar care pe ringul de dans devin stapani si siguri pe sine, si calca cu incredere, zambesc si se joaca? Transformari la care nu te-ai fi asteptat. Da in momentul in care dansezi, daca chiar esti prezent in acel dans, in acel moment, nu mai poti purta nici o masca.

Daca nu ti-au cazut toate mastile in timp ce dansezi, inseamna ca nu dansezi tango! ;)


sâmbătă, 18 februarie 2017

FLACO DANY: 3 lectii de milonga & 1 de tango


Hola, tuturor!

Joi 23 si vineri 24 februarie, Flaco Dany si subsemnata sustinem 4 cursuri ( 3 de milonga si 1 de tango)

Tematica:

Joi, 23 feb:
7 - 8.15pm - MILONGA lisa si milonga traspie - structura dansului
8.15 - 9.30pm - MILONGA Americanas liniare si circulare cu adornos

Vineri, 24 feb:
6.30 - 7.45pm - TANGO Eleganta, structura, stilul Flaco Dany
7.45 - 9pm - MILONGA Giros fara sfarsit - echilibru si viteza

Pret per lectie: 60ron.
Pachet 3 lectii 160ron. Pachet 4 lectii 200ron
Nivel de dans : minim 3 luni.

Cursurile de vineri vor avea loc in mansarda de la Scena. Dupa lectii, ramanem la Milonguita de vineri! :)
Multumim Laura Iaru de sustinere!
Locatia cursurilor de joi va fi anuntata curand.

Va rog dati share si prietenilor, pentru a sti din timp. Multumim mult!

DANI ESTE DISPONIBIL SI PENTRU LECTII PRIVATE. MA PUTETI CONTACTA PENTRU DETALII PRIN MESAJ FB.

Cine este Dany?
https://www.youtube.com/watch?v=uKcguf7POsg
https://www.youtube.com/watch?v=53V9y06jMUc

vineri, 17 februarie 2017

Tango Otros Aires DEVA


 
TANGO OTROS AIRES DEVA este un grup de oameni minunati, ospitalieri și  pasionați care prin prin muncă, coeziune și  seriozitate fac ca spatiul cultural al resedintei hunedorene sa se bucure de acest dans, aceasta terapie de imbucurare simultana a corpului si sufletului denumita generic TANGO.

PROGRAMUL NOSTRU:

~INTERMEDIARI~
Curs☆
Miercuri: 18:00-20:00
Practica☆
Joi: 18:00-20:00

~ÎNCEPĂTORI~
Vineri: 18:00-20:00
Milonga Otros Aires☆ de 2 ori pe luna (în 2 sambete)

LOCATIA cursurilor, petrecerilor de milonga și a  evenimentelor: Cercul Militar Deva (Piața  Unirii nr6, Deva)- https://goo.gl/maps/1XuF1FXHUoy
Cursurile: sala Uniri (mică)
Milonga: sala Avram Iancu(mare)

PERSOANA DE CONTACT:
Alin Bogdan LIPŞA
Nr tel:  0763627001
Facebook Group: Tango Otros Aires Deva

marți, 14 februarie 2017

Then and Now


Stateam si ma gandeam intr-o zi, la cum am putea sa “masuram” progresul dansului propriu. Adica cum as putea eu sa-mi dau seama o data la trei luni sau odata la sase luni daca am progresat sau nu. Pana la un punct, una din variante ar fi sa revenim la modulul de incepatori... cand avem 6 luni de tango sa mergem la incepatori si sa facem ce fac si ei, evident, prin comparatie cu ei, putem sa ne dam seama ca noi putem face unele lucruri pe care ei nu pot, si, putem sa ne dam seama ca ce ni se parea foarte greu la incepatori acum putem face cu usurinta.

E ca la scoala, de la nota 5 la nota 8 putem urca destul de repede. Acolo este mai mult o chestiune de cantitate. Iar cu putina sarguinciozitate, cantitatea se acumuleaza repede.
Ca sa crestem de la nota 8 la nota 9 insa trebuie sa depunem mult-mult-mult mai mult efort. Trebuie deja sa lucrezi la lucruri de finetze, iar de la nota 9 la nota 10.... pentru unii, mai bine nu ne batem capul!

Din alta perspectiva, asa cum ziceam si in articolul recent “Tango: never ending story”, cu cat urci mai sus pe spirala si cu cat expolrezi mai mult o anumita zona de interes, ramai mai multa vreme pe un palier. In acea zona nu mai conteaza urcusul ci drumul in sine. Studierea unor principii, structuri, sau a anumitor stiluri, anumitor dansatori este prea interesanta in sine ca sa mai conteze progresul. E ca la un film, urmaresti actiunea nu te intereseaza neaparat finalul. Sau le lasi pe toate sa vina la timpul lor si te lasi surprins de decoperirile de pe parcurs. Pentru ce sa ne grabim? Unde sa ne grabim? Alergam toata ziua in cotidian, mai alergam si in tango? Stai ashe sa ne mai tragem si sufletul, sa ne priasca dansul!

Important in toata aceasta cautare si explorare si studiu cu maestri, sau a dansatorilor, sa nu ne pierdem personalitatea proprie si sa devenim o copie fidela a lucrurilor studiate. Sa luam ce avem nevoie sau ce ne sta bine de la fiecare, pentru a ne gasi propria cale de exprimare, sa fim noi insine in dansul nostru. Cand a venit Javier Rodriguez pentru niste seminarii anii trecuti, urmat de alti cativa fani ai lui de prin tarile vecine, care ii semanau pana la culoarea de la cureaua de la pantaloni, am avut la dispozitie vreo 4 Javieri in sala; unde te uitai dadeai de Javier!!! Evident erau de patru ori mai multe sanse sa dansezi cu Javier … Am ras atunci cu lacrimi! Imi si imaginez deja cum ar fi la o milonga in Bucuresti, sa avem aici la noi vreo 5 Mariane Montes, vreo 3 Geraldine, vreo 6 Chicho, si vreo 4 Sepulveda, vreo 7 Carlitos...?

Am trecut prin mai multe clip-uri ale aceluias cuplu de dansatori, pur pentru studiu incepand din 1999 pana astazi. Sa vad cum au evoluat. Nu mi-a venit sa cred! Am ales un cuplu care mie imi este absolut indiferent pentru a elimina cat mai mult partea subiectiva. Un cuplu foarte apreciat cel putin in Europa, notoriu, pe care i-am vazut dansand live, si la ale caror seminarii am participat.

Cand l-am vazut pe el prima data la un seminar la Muzeul Taranului, primul lucru m-a socat statura, si apoi aparitia si comportamentul, cu o claie de par carliontat in cap, cu lantz gros de aur la gat si cu mers de cocosh, cu burtica si un sacor care efectiv tzipa pe el, sa pocneasca la cusaturi si alta nu, daca il vedeam pe strada, n-as fi dat doi bani pe el, ba din contra, la momentul respectiv l-am etichetat rapid ca “tzigan borat de Ferentari”! Dar nu asta conteaza aici, ci faptul ca indiferent de nivel, ca este dansator amator, ca esti profesionist, dansul tau se schimba de la o luna la lata, de la un an la altul, dar, important e ca in acel dans, indiferent de zona de explorare in care te gasesti, sa-ti pastrezi unicitatea si sa-ti exprimi personalitatea pastrand in acelas timp traditiile, principiile, eticheta. Sa poti sa fii tu transmitand esenta tangoului.

Foarte interesant mi s-a parut faptul ca indiferent de stilul prin care a trecut, asa cum se vede si din clip-urile de mai jos, ca a fost vorba de stage, de nuevo, de clasic, Sebastian si-a exprimat intotdeauna “nebunia” in dans. Indiferent de amprenta pe care maestri cu care a studiat au lasat-o, el si-a gasit calea.

Poate ca exista clip-uri mult mai reprezentative decat cele alese de mine din tonele de video care exista acum pe net, si desigur trebuie sa tinem cont ca un show pregatit de profesionisti tine cont de publicul caruia i se adreseaza, de “competitie” (alte cupluri care participa la acel eveniment), de mesajul pe care vor sa-l transmita in acel punct al carierei lor.

Cred ca punctul lor maxim a fost in 2013. Am ales 2 melodii care m-au tinut atenta de la cap la coada. Nu m-am plictisit o secunda!

In cateva cuvinte, Sebastian si Mariana danseaza impreuna din 1998 (cf. Wikipedia) - desi eu am gasit un video unde aniversau 20 de ani in 2014. Sebastian a inceput sa danseze la 8 ani dansuri folclorice si tango argentinian. In adolescenta deja dansa pe scenele din Buenos Aires. In 1998 a “jucat” in filmul lui Carlo Saura “Tango”. A fost asistentul lui Juan Carlos Copes pentru patru ani si jumatate in diferite proiecte de tango care l-au influentat sa vada tangoul mai mult ca pe o arta decat ca pe un fenomen.


1999




2000




2005




2006




2013







2016


marți, 7 februarie 2017

Tango, Youtube and the Trap



Pe vremea meeeaaaa.... cand ne-am apucat noi dinozaurii de tango, nu exista youtube. Nu. Nu era nici FB. Nu. Nu existau nici prea multe inregistrari cu dansuri de tango care sa fi reusit sa ajunga in Romania. Apoi a venit cineva din Argentina cu DVD-urile de la CITA 2004 si CITA 2005 - Congreso Internacional de Tango Argentino, organizat de Fabian Salas. Fabian Salas care in cardasie cu Gustavo Naveira si Chicho Frumboli au fost tatucii care au pus bazele a ceea ce se cheama azi in tango, tango nuevo, ca o mica paranteza.

Este singurul video pe care l-am gasit cu cei trei zmei si CITA. 
Nu ca mi-ar fi placut acest dans, ci doar ca simbol, ceva de referinta, ca tot veni vorba.



Revenind la subiect, ziceam ca intr-o primavara - pentru ca erau bujori in vaza - ne-am strans mai multi, cu profu' in frunte, sa vizionam CITE-le mai sus mentionate. Erau acolo ore intregi de inregistrari cu “the best of the best” din tango. Aveam pe micul ecran, la creme-de-la-creme! A fost o seara minunata, exact ca la meci, cu comentarii gen: si acum giro urmat de trei sacade, gancho, contra-giro si.. siiii... sentadaaaaaaa! Aplauze in sala! Urmaream fascinanta. Mi se intipareau imagini pe retina. Erau acolo si cupluri mai in varsta, care mi sa pareau plictisitoare, la care ceream sa sarim peste, la ceva mai spectaculos, gen Chicho si Eugenia. Figurile. Alea le apreciam cel mai tare la momentul respectiv. Profu' ne-a atras atunci atentia asupra uni cuplu de batranei cu care va veti intalni la sfarsitul acestui articol ;)




Anii urmatori a venit Youtube-ul salvator si puteam viziona clipuri zilnic. La un moment dat m-am trezit in timpul dansului facand niste adornosuri pe care le vazusem la dansatoarele mele preferate. Dar. Dar. Baza era la cursuri. Si seminarii.

Acum, Youtube pentru tango = o buna sursa de inspiratie si chiar educatie. Poti gasi astazi inregistrari cu greii greilor, totul este sa stii la ce sa te uiti, pentru ca sunt enorm de multe, si mult bullshit. E bine sa stim ce sa alegem si la ce sa ne uitam. Si exista trenduri.... intr-o anumita perioada erau in voga Javier si Geraldine, apoi Carlitos si Noelia, in ultima perioda tot aud de Achaval... nah, pentru toate gusturile. D'asta e buna scoala, si profii, ca te invata ce e de calitate, nu te lasa sa o balaresti dupa cum crezi tu. Daca inca n-ai pus mana pe carte sa citesti de exemplu “Tango and Chaos in Buenos Aires” , scoala si profii, iti mai dau un reper, niste valori, gen Portalea, Vidort, Dispari, Tete, Petroleo, Miguel Balmaceda, Cacho Dante, Paiva Sr, Brava, Copes, etc., te trimit la sursele adevarate ale tangoului.

Prin fascinatia clip-urilor am trecut si eu, insa, sa nu confundam informatia, exercitiul practic si experianta motrica de la curs cu imitarea unor figuri de pe net. Pana nu treci de un anumit nivel de cunostinte si experienta practica de dans, youtube-ul poate fi chiar daunator. E bun ca inspiratie si motivatie, si ca setare de target, dar nu poti sa intelegi si sa vezi ce se intampla intr-un video pana nu stii despre ce e vorba in interior.

Adicatalea, poti sa vrei sa faci ce figuri vrei tu, pana nu stapanesti tehnica de baza si nu ai un limbaj coerent prin care poti descifra ce face un anumit dansator, este egal cu zero. Da, poti sa incerci sa faci figurile alea, nu ca nu o sa iti iasa si ca o sa arate jalnic, bashca ca o sa-ti mai si chinui partenera/partenerul, si o sa te apuce dracii, dar risti sa imprimi corpului niste miscari noi in mod gresit. Pe care ulterior va fi mult mai greu sa le corectezi. Mai bine te duci cu acel video la un prof si ii zici hai sa-mi arati cum se face asta, decat sa descoperi singur roata, dar tot e mai cinstit fata de tine.

Cand te uiti la un videoclip, daca te uiti la pasi, poti sa renunti din start... pana nu-ti pui problema de unde din corp isi ia energia, ce grupe de muschi incordeaza, unde are greutatea, cum isi pastraza axa, postura, cum genereaza miscare in corpul partenerului, unde si cum duce energia, numai pentru un singur pas,... restul este doar de amuzament. Desigur, sunt etape, si la fiecare etapa incepi sa vezi din ce in ce mai multe lucruri cand analizezi un dans (asta daca nu te fura poezia dansului si a muzicii si trebuie sa reiei acelas video de nenumarate ori).

Nici un video de pe youtube nu-ti poate da senzatia care este intr-o figura/miscare. 
Tangoul se invata fata in fata, cu partenerul, pe pista de dans. Prin experienta personala. Repetitie si explorare.

Sau se fura. Da, tango-ul se fura. Dar live. Nu de pe youtube.
Imi povesteau oameni care au fost la Buenos Aires sau la festivaluri/maratoane ca au stat foarte mult si s-au uitat la dansatori in loc sa danseze. Si au inteles ce fac anumiti dansatori. Dar este o imagine 3D, in marime naturala, pe care nu o are youtube-ul. Uneori este o chestiune de asa o finetze ca nici o camera de filmat nu o poate prinde sau reda pe micul ecran. Dar acea finetze sau filozofie iti revolutioneaza tot dansul.

Ajuta sa stii si filozofia respectivului dansator pe care il studiezi. Daca ai fost la cateva seminarii cu el, s-ar putea sa ai deja cheia si ai mai multe sanse sa intelegi ce face cand il vezi dansand. Mi-a venit acum in minte Flaco Dani. Si cele mai importante si relevante lucruri de la seminariile lui mi se par acum lucrurile pe care le-a spus despre tango. Sa invatam de la cei batrani. Mai ales in tango, pentru ca acolo sunt radacinile.

Si cel mai important, mai intai de toate, dincolo de orice pasi, figuri si tehnici, sa nu uitam ca tangoul este un sentiment care se danseaza.


marți, 31 ianuarie 2017

Tango: the survival kit


Da, sunt tentata sa incep din nou cu o poveste din propria experienta, a carei concluzie am verificat-o absolut intamplator cu povestile altor oameni, ascultand din “pasurile” lor. Nu ca as fi eu Mama Dolores, si vine lumea sa mi se spovedeasca, sa-mi planga pe umar, dar, tot vazand constant aceleasi fetze, chiar daca nu interactionezi cu ei, ajungi la un moment dat, sa-ti dai seama, daca cineva e vesel, bine dispus, suparat, furios, sau mai stiu eu cum. Cand lucrurile sunt OK, si toate sunt bune si frumoase, e bine, dar cand vezi o fatza lunga care obisnuia sa rada, sa fie vesela si sa faca glume... ceva , in mod evident nu e in regula, iar daca “apropierea” mi-a permis, am mai intrebat asa, fara sa fiu intruziva daca totul e ok.

Oamenii in general vorbesc depre ce-i doare. Pe unii ii doare tot timpul, este starea lor de fapt, si daca nu i-ar durea si-ar pierde sharmul, aia nici nu prea merita sa-i intrebi, ca risti sa pierzi o milonga intreaga ascultand durerea lor, iar la sfarsit pleaca acasa ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat (!?!?), dar pentru altii chiar imi doresc sa pot face ceva sa-i vad din nou zambind.

De-a lungul anilor, iar in zece ani in viata oricui se pot intampla o mie si una de lucruri, tangoul a devenit pentru unii dintre noi o componenta a vietii, pentru unii a devenit chiar un stil de viata, cu tabieturi.

Nu mi-am dat seama cat de important era tangoul pentru mine, decat in momentul in care mama mi-a facut cadou doua bluze… pentru tango! Nici macar eu nu-mi dadusem seama cat de mult intrase tangoul in viata mea, pana cand cei din jurul meu au ajuns sa ia aceasta activitate a mea foarte in serios. Dupa proape doi ani de cursuri mergand regulat luni, miecuri si vineri la ore si o data pe saptamana la milonga duminica, incet si sigur si pe nesimtite, tangoul s-a instalat statornic in viata mea. Era parte integrata, ca si jobul, ca si somnul, ca si mancatul, ca si familia, ca si prietenii si relatiile. A ajuns o felie importanta, pentru cei carora le plac graficele.

Pentru o viata echilibrata se zice ca toate aceste felii care formeaza viata noastra (prieteni, familie, relatii, job, tango, sport, etc.) ar fi minunat sa fie echilibrate, dar, cateodata acest model este utopic. Sunt momente in care jobul nu te satisface, dar ai o relatie minunata, si se compenseaza; sau, acasa, nu te mai intelegi cu copii, dar faci progrese la sala si incep sa se vada rezultatele; sau la tango ti se pare ca nu faci nici un progres, si nu mai e fun, dar te intelegi de minune cu familia, si poate ai primit si o promovare la birou.... de aici in functie de fiecare, putem face combinatii de N luate cate K, si gasim varietatea vietii cotidiene.

Se zice ca suma lucrurilor in univers este constanta, ca nimic nu se pierde si totul se transforma. Cam asa si cu balanta lucrurilor din viata. Cand unele talere sunt sus altele sunt jos. Ideal ar fi ca balanta sa fie echilibrata, si toate bratele sa fie sus.

Dar ce te faci, cand acasa ti-a murit pisica si toata lumea se cearta, si cineva boleste la pat, cand tocmai ai iesit dintr-o relatie, cand prietenii au diverse activitati care nu te mai includ, cand la sala nu ai rezultate, si … cireasa de pe tort, la job ai primit vestea ca poti sa incepi sa-ti cauti de lucru? Toate astea deodata! Ce te faci cand toate bratele balantei arata ca un octopus lesinat?… si nu, nu mai ai puteri sa lupti. Esti la capat. Atat de la capat, incat ai accese de panica. Si nu. Nu. Evident ca nu-ti arde sa dansezi in starea asta! …. dar trebuie sa mergi mai departe.

Te agati de un fir, de ceva orice care sa te scoata din starea asta macar pentru cateva momente. Si-ti dai singur un sut in fund si te scoti din casa. Si te duci printre oameni. Nu trebuie sa te lametezi sa plangi si nici sa razi sau sa zambesti sau sa spui bancuri. Poti sa iesi si sa vezi fetze luminoase. Macar pentru o ora. Poti sa strangi pe cineva in bratze sau sa lasi pe altii sa te ia in bratze cand ajungi la tango. Sa simti ca acei oameni se bucura realmente sa te vada, indiferent cat ti-ar fi tie de greu in viata ta personala cu toate problemele pe care le-ai avea. Si face bine sa simti acel “We are still here. We are alive. We are happy to see YOU.” Iti poate schimba perspectiva asupra vietii. Ca se poate si altfel. Ca nu e dracu' ata de negru precum ti se pare tie. O simpla tanda, nu a omorat pe nimeni, ba din contra. Face bine la corazon. Si la cap. Mai ales la cap. Timp de o tanda poti uita de toate cele care exista pe lume, poti trage aer in piept si ai voie sa te regasesti pe tine. Daca reusesti sa-ti permiti ca timp macar cateva tande, sau chiar daca nu dansezi, doar sa stai si sa asculti muzica, cu conditia sa-ti lasi toate problemele la usa cand ai intrat in sala unde se danseaza, poti te incarci cu putin “bine”, ia si creierul o pauza de la stresul cotidian macar pentru o ora-doua, ca apoi sa pleci cu puteri noi si sa-ti restabilesti echilibrul in viata de zi cu zi. O tanda buna poate sa-ti dea energie pentru urmatoarele trei saptamani ;) Si da, ai voie!
Been there, done that.

Tehnic vorbind, daca te misti, se pune sangele in miscare si se oxigeaneaza creierul, si macar pentru o vreme mai dispar angoasele. Ca ma umfla si rasul acum: intotdeauna am avut impresia despre sportivii de performanta ca sunt asa... tampi. Ca au o privire in gol care nu exprima nimic, …. pentru ca nu este nimic in capul lor. Asa am vazut eu la televizor ca arata fotbalistii scosi de pe teren, sau gimnastele care tocmai au performat la Olimpiada, sau patinatorii asteptand notele la artistic si tehnic la Europene. Mi se pareau tampi. A trebuit sa ajung intr-un cantonament cu cel putin 8 ore de miscare fizica pe zi, si sa mor, ca doar dupa inviorarea de dimineatza, la 6 dimineatza, pe nemancatelea, fara cafea, dupa cateva ture de stadion, parol, pe cuvant de atlet, nu-ti mai doresti nimica, stai … asa tamp in gradene, si este asa o liniste in capul tau... nici privirea nu mai este inteligenta! Acum nu zic sa facem cardio pana la epuizare, ca n-o sa ne scape de probleme, dar o alternativa mai soft si de o mie de ori mai placuta cu atmosfera, interactiune umana, muzica, ceva miscare, sigur face bine.

Imi povestea cineva de curand ca muncise toata ziua cu treburi prin casa, si ca era rupta de oboseala, ca nu stie de ce a mai venit in seara aceea la tango, dar acum la plecare, se simtea inviorata si se bucura ca venise, ca pleaca cu alt tonus.

De cate ori nu vi s-a intamplat sa aveti o zi de k*t in care sa nu mearga chiar nimic, sa lasi privirea in pamant si maile in jos si sa zici “I quit!” iar in urmatoarea secunda sa te gandesti ca seara te duci sa dansezi sa-ti salvezi ziua, ... si viata?

In viata, pe toate planurile se intampla tot felul de chestii, unele te ridica, altele te dau de pamant pentru acel moment, dar unii dintre noi, si aici ne consider norocosi, avem un prieten de nadejde, care nu ne lasa la greu ;) Tangoul.