Zic unii mai destepti ca singura constanta in viata noastra este schimbarea. Ca nimic nu scapa schimbarii, ca totul se transforma, cu sau fara vrerea noastra. Si ca daca vrem sa nu ne afecteze schimbarea, sa fim noi cu un pas inaintea schimbarii.
Perfect de accord, e in concordanta cu tot ce exista pe
acest pamant si in univers, vremea se schimba, relieful se schimba,
anotimpurile se schimba; pe de alta parte sunt si cei care si-au dat seama ca
prea multe schimbari sunt daunatoare vietii pe pamant si trebuie conservata
planeta, padurile, nepoluate/conservate aerul, apa, solul; pana si noi in RO
avem rezervatii naturale, cladiri si opere de arta de patrimoniu, legi prin
care se protejaza lucrurile considerate de valoare.
Paradoxal, oamenii au cautat constante tocmai pentru a putea
produce schimbari. De exemplu l-au cautat (si poate inca il mai cauta) pe π (pi) in jurul lui 3.14, pentru a
putea construi tot ce are in componenta cercuri. Au nevoie de un reper fix, de
referinta, pe care sa se bazeze, pentru a putea crea mai departe, pentru a
produce schimbarea.
Amuzant este ca unele lucruri sau oameni nu se schimba niciodata. Nici in tango.
Cand facem o schimbare ne adaptam. Schimbam job-ul, parterul
de viata, locuinta, ne adaptam (sau nu) la noul mediu si reguli ale slujbei, la
noul iubi, la noul loc de viata. Ne gasim un nou hobby sau sport, ne adaptam la
regulile clubului sportiv sau cercului de literatura, la oamenii de acolo, la
filozofia lor. Idea este ca noi ca sa ne adaptam ne schimbam in fond pentru a
face noile activitati. Nu mai stam pe canapea cu telecomanda sau telefonul in
mana, facem ce avem de facut ca sa mergem la cursuri, ne schimbam programul si
tot ce implica, dar tot noi ne schimbam pana la urma daca vrem si altceva.
Insa la un moment, dupa ce te-ai integrat in noul mediul,
club sportiv, cerc de literatura, dupa ce te-ai adaptat/aliniat la
comportamentul oamenilor, dupa ce ai invatat o parte din reguluile jocului,
cand te simti confortabil cu noile concepte, activitati, filozofii, probabil
apare o saturatie la schimbare. Nu mai vrei sa depui efortul de a te schimba
mai departe si incepi sa vrei sa se schimbe lucrurile din jurul tau.
Adica nu-ti mai place ca masa aia de patrimoniu maron inchis
mostenita de la strabunica si te gandesti ca ce-ar fi s-o vopsesti roz? Sa para
pentru tine mai noua, mai moderna, ca toate lucrurile se schimba pe lumea asta,
nu? Ii dai o spoiala, dar in fond tot o vechitura ramane. Nu te mai adaptezi,
nu te mai schimbi tu, vrei sa se schimbe mediul pe care il gasisei initial.
Dus la extrem, ma intreb cum ar fi sa mergi la un club de
golf, fara sa stii cum se joaca si sa te apuci tu sa-i inveti pe cei de acolo
ca regulile lor sunt invechite si sa adapteze tot jocul si clubul la cum ti se
pare tie ca se intampla golful in ziua de azi. Ca doar nu mai jucam cum se juca
in 1920. Dar tu nici macar nu joci golf. Si n-ai jucat niciodata. Si nici n-ai
de gand sa joci.
Daca vrei sa demonstrezi cat de tare esti in parcare, atunci
fii tu cel mai bun (adapteaza-te, schimba-te) si bate-i mar pe regulile lor.
Acolo zace maiestria. Pana la urma si tangoul este doar un joc, de care poti sa
te bucuri si pe care daca chiar tii mortis poti desigur sa-l castigi (dar cu
cine te intreci de fapt?).
Cum ar fi sa te duci la arte martiale si dupa 3 luni de
antrenamente sa-i spui lui Sensei cu centura neagra, “stii ca ce faci tu aici e
invechit de cinci mii de ani, m-am plictisit de toate vechiturile astea, hai sa
schimbam, ca am eu o ideie mai buna, e noua, contemporana, stiu eu mai bine”?
Ma intreb de ce acceptam global regulile fotbalului, care
vine tot din Argentina, dar ne opunem regulilor tangolui? Fotbalul asta n-ar
trebui sa mai evolueze si el, sa mai schimbe regulile la necesitatile
societatii in permanenta schimbare? Doar tangoul este supus “evolutiei”?
Noi ce suntem dispusi sa schimbam la noi pentru tango?
PS: cu multumiri muzei pentru inspiratie, stie el.
Comentarii