Tango. Pe ganduri.

 


- Te vad tot timpul cu treburi la evenimente, dar la cursuri cand mergi?

- Stii, tangoul asta e o curva, trebuie intretinuta.

P’asta n-o vazusem venind. Ma priveste direct in ochi, sincer si deschis, fara nici o urma de tristete sau suparare sau of. Vad in ochii lui caprui pe sub o suvita carliontata doar calm si relaxare.

Intr-un fel intelegeam ce vrea sa zica, dar nu stiam cum e in pielea lui:

- Cum adica?

- Stii foarte bine ca doar din tango nu poti sa susti mare lucru, nu poti sa tii o sala, mai bagi o salsa, niste populare, in ultima vreme mai fac niste petreceri pentru seniori, ca sa pot sustine tangoul, nu prea mai e vreme si de cursuri. Se apleaca, ia baxurile de apa de la picioarele mele si pleaca cu ele in sala de milonga.

Trag un fum din tigara. Expirand, fumul imi poarta gandul inapoi la toate salile care au gazduit cursuri si mai ales milongi si practici in Bucuresti. Nu e prima data cand analizez “problema”. Mi-e clar ca orice imperiu la un moment dat se destrama. Cand eram implicata in “practica” din fiecare sambata eram constienta de fazele de crestere, plafon si descrestere, iar tot ce imi doream atunci era sa prelungesc cat mai mult durata de a ramane pe val, sa imping cat mai departe momentul decaderii. Decaderea nu este un lucru incert, este foarte cert, este doar o chestiune de timp, smecheria este cum sa castigi cat mai mult timp. Vazusem atat de multe milongi cum apar si dispar de-a lungul timpului, vazusem cum agonizasera ani de zile Popa Nan si La Scena. Moartea lor era inevitabila dupa ani de agonie, dar toata lumea se incapatana emotional sa le tina pe perfuzii, conectate la aparate de respirat, artificial. 

M-am gandit mult la ce a determinat cresterea, statul pe val si apoi decaderea acestor doua mari milongi Bucurestene. Si a altora, mai mici, ca milonga La Musica, Tabiet. Si pe de alta parte am vazut cum milonga Luciei a renascut ca pasarea Phoenix cand a trebuit sa se mute de joi, marti.

Este o piata libera. Iar dansatorul alege produsul sau serviciul care i se potriveste ca pret, ca si calitate. Dansatorul alege atmosfera, gazda, muzica, parchetul, caldura, racoarea, Dj-ul sau mai stiu eu ce este prioritar pentru el. El stie cel mai bine ce-i place si ce prefera pe timpul si pe banii lui. Pe de alta parte, cine se straduie sa organizeze ar trebui sa stie, ca orice antreprenor, ca tot succesul sau insuccesul “afacerii” sale depinde numai de el insusi, daca reuseste sa atraga dansatorul sau nu. Da stiu, pentru unii e greu de digerat, e mai usor sa arunci vina pe cei dinafara, din jur, sa arati cu degetul, decat sa-ti asumi rezultatul, sau sa vezi realitatea, dincolo de amintirile emotionale.

Desigur daca cineva are un sponsor care este dispus sa “investeasca” din dragoste de tango, sa sustina artificial ceva care nu se sustine singur, poate fi o varianta pentru o vreme. Dar nu vad nici un sponsor sa pompeze la nesfarsit, fara nici un interes, nu in Romania. Entuziasmul si pasiunea unor oameni care abia au descoperit tangoul pot intretine cativa ani, dar tracasarea, orgoliile si neintelegerile umane la un moment dat isi vor spune cuvantul.

Dansatorul este cel care decide la final care eveniment rezista de-a lungul timpului. Indiferent de stradania sufletului care doreste sa ofere atat cat poate si cat intelege din tangoul sau. Noi cei care participam sau nu, tinem in viata o milonga/practica sau nu. Este atat de simplu. Istoria o arata atat de clar. 

Si este bine si sanatos sa fie asa. In felul acesta toata lumea este incurajata sa creasca nivelul serviciilor oferite, creste calitatea milongilor si a evenimentelor de tango. Dansatorii beneficiaza. De sali mai bune, de muzica mai buna, de atmosfera de tango, de toate.

Imi rasuna in minte ce mi-a spus cineva candva, cu multi ani in urma, cu zambetul pe buze “E loc pentru toata lumea”.

Ca prin vis aud o voce in spatele meu din sala de milonga:

- Iti pregatesc un prosecco din partea casei?

Tigara se stinsese demult, iar eu priveam in gol peste cupolele manastirii de pe dealul din capatul raului.

De unde pornisem? Ah, da, de la baxurile cu apa.


Comentarii

Casibon a spus…
Thanks for being a reliable source of information in a sea of content.

Cautati in acest blog