Another Face of Tango

Ieri, acasa, gandindu-ma la mine, la tango si la viata in general, dansand eu cu mine am gasit ceva care as vrea sa impart cu lumea; s-a facut o conexiune in mintea mea - poate ca am mai spus asta in alte feluri, dar poate ca nu avea nuanta asta: faci un pas; acel pas il faci in timpul tau, iti ia cat timp ai tu nevoie pentru a face acel pas, nu te grabeste nimeni, indiferent ca este pe jumatate de timp, pe trei timpi sau pe 10! Frumusetea acelui pas este placerea de a-l face, bucuria cu care il faci, energia pe care o folosesti, interpretarea pe care i-o dai ca sa traiesti muzica! Pasul acela a fost initial o invitatie, nu te obliga nimeni sa-l faci, iar daca intentia a fost data, atunci ti se va da ragazul de care ai nevoie ca sa-l faci. Cand ai facut acel pas ai plecat de unde erai si vei ajunge in alta parte, poate stii unde vei ajunge, partenerul iti va arata unde vrea sa te duca. Ai facut pasul, ai ajuns altundeva, ai calcat pentru ca acolo ai vrut sa calci, si pentru ca partenerul acolo te-a dus iar tu ai vrut sa mergi cu el; ai facut pasul acela cu incredere; ai plecat dintr-un loc in care erai in echilibru si in siguranta, iar partenerul va avea grija sa te aseze din noi in echilibru, si sa faca tot posibilul sa aibe grija ca totul sa fie bine, sa nu te incomodeze, sa nu te deranje, ba din contra, sa-ti faca placere sa faci acel pas cu el! Faci pasul acela pentru ca iti face placere si pentru ca te simti bine facandu-l, iar daca si lui ii e bine, aici cred ca deja se atinge perfectiunea! E un dialog nevorbit, e o intelegere tacita. Nu exista cuvinte, totul se simte si se transmite. Fiecare pas are semnificatia lui, si in permanenta se negociaza “ce-ai zice daca am lua-o pe aici?”… “ok, vreau sa merg pe aici” apoi povestea se va scrie asa cum vor vrea cei doi s-o scrie. Unde vor ajunge? La inceput probabil nici ei nu stiu, dar odata acceptata invitatia, vor fi doi care vor face lucrurile impreuna, cu fiecare pas, si vor descoperi unde vor si ce vor sa faca! Fiecare pas are o semnificatie, iar cel care face un pas ii vorbeste celuilat prin modul in care il face! Cum a fost un exemplu odata la o lectie: mi se propune un boleo, poate nu vreau sa-l fac si nu-l fac, pentru ca nu ma simt bine cu asta, daca accept sa-l fac insa, il fac cum simt eu sa-l fac, asa cum vreau eu, in concordanta cu partenerul meu, pot spune foarte multe prin modul in care il fac: “oau, ce tare, cat de fain, imi place!” , “mh, mi-e lene”, “n-am chef acum”, “ia uite ce tare sunt”, “m-ai enervat!”, sau il faci, dar il faci pe jos ca sa nu ranesti pe nimeni in jurul tau cu gestul tau; poti spune foarte multe printr-un singur boleo, printr-un simplu gest!

Poti spune poezii, poti spune anectodete, poti desena, picta, poti spune tragedii... printr-un simplu tango!

Dansul nostru spune atat de multe despre noi iar noi nici nu ne dam sema! Iar noi putem spune atat de multe prin dansul nostru… si nu o facem!

... intr-un tango poti trai o viata! Da, suna ca un stereotip… si detest stereotipurile, si cu siguranta nu zic nimic nou, dar deja nu mai gasesc diferentele si nici limitele dintre cele doua. Unde incep si unde se termina? Care e una care e alta? Deja se intrepatrund atat de mult ca nu mai stiu…

Face un pas spre tine, se retrage, iti lasa loc sa faci un pas spre el... te conduce in jurul lui sau vine el in jurul tau, deschide imbratisarea si iti lasa spatiu, te trimite, ca apoi sa te cheme inapoi si sa reia imbratisarea... vine spre tine, te opui... ce poate fi? Se intampla asta doar in tango?