Iarna, frig. O iarna uscata, fara zapada. Seara tarziu, dupa lectie, mergeam de pe Lipscani, in jos, spre Coada Calului pe langa BNR. Daca ridicai privirea vedeai burtile pescarusilor, luminate de felinarele orasului, plutind deasupra acoperisurilor. Vorbeam cu un coleg de grupa despre infinitul si inepuizabilul... tango.
Eram amandoi incepatori, aveam poate cel mult un an de tango, si nu stiam nici unul prea multe in acest domeniu, dar era ceva ce imi statea pe limba si nu m-am putut abtine sa nu-i spun. Nu mai stiu cum am formulat atunci, ca nu puteam sa-i zic direct: “Auzi, mi se pare ca dansezi ca un cocos care se umfla in pene! Parca vrei sa fii vazut de la trei poshte! Si dai cam mult din aripi!”. Nu, nu puteam sa-i spun asa... Am facut eu cumva, si pana la urma i-am strecurat-o... ca o fi, ca o patzi, ca stii ca eu cred ca un dansator bun nu trebuie sa sara in ochi, sa-ti zguduie globurile oculare cand danseaza, ca nu cred ca dansul trebuie sa fie ceva evident, ca e o chestiune de nuanta; ca un dansator bun nu sta in mijlocul pistei si nu se agita cu gesturi dramatice si cu pasi imensi ca sa fie vazut si remarcat imediat de oricine - la momentul respectiv, nu se punea problema de prea multe “figuri”, asa ca insiruirea schemelor una dupa alta nu intra inca in discutie. Abiea cand te vei fi pierdut in dansul respectiv vei deveni vizibil pe pista.
Ii mai ziceam eu atunci ca, dupa parerea mea, un cunoscator va aprecia un dansator bun dupa alte criterii; indiferent unde se afla dansatorul pe pista, observatorul il va gasi si-l va remarca printre toate celelalte perechi, no matter what. So, nu trebuie sa agitam pancarte si sa agatam stegulete de dansul nostru, ca sa iesim in fatza sau sa adoptam cine stie ce attitudini, ceva de genul “Look at me!” sau “Pick me! Pick me!”. Cine stie sa aprecieze va aprecia, iar cine se uita dupa alte lucruri chiar nu conteaza. Si cu attitudinea asta cocoseasca... e o chestiune de nuanta si de finetze, si rafinament. Fiecare o interpreteaza cum poate insa. In fine. Ar fi mai multe de spus aici.
Doua zile mai tarziu sau poate doua luni mai tarziu, sau poate doi ani mai tarziu, a venit si mi-a zis: “Stii, m-am gandit la ce ziceai atunci, cu attitudinea aia de cocos. Aveai dreptate, nu trebuie sa iesi in fatza in mod evident. Cunoscatorii vor stii sa aprecieze, iar necunoscatorii nu conteza!”. I-am zambit si am dansat. Dansul lui se schimbase ☺
Comentarii