11 decembrie. Ziua tangoului argentinian. Timisoara.
Drum lung dupa o saptamna de munca. Dormit pe sponci. Discutii administrative. Lectii dupa-amiaza. Lectie deschisa in Iulius Mall seara. Zi plina. Milonga.
Abiea asteptam milonga sa-mi trag sufletul si sa am un moment in care sa savurez muzica “in liniste”; era a doua milonga din Timisoara. Mi se povestise despre locul unde avea sa fie milonga; un bar din centrul oraslui, zona unde sambata seara misuna o gramada de lume dornica sa iasa din casa la sfarsitul saptamanii. Cu vedere la strada, cu geamuri mari prin care trecatorii puteau sa vada ce se intampla inauntru. Mi se povestise ca locul nu era foarte mare, dar era intim, cald si primitor, si avea multe tablouri. In drum spre milonga a inceput sa ninga zdravan, in primul moment m-am intrebat oare cat are de gand sa ninga… si daca avioanele se vor mai ridica sau nu din cauza zapezii a doua zi… am alungat imediat acest gand si m-am gandit ca daca as fi fost in Bucuresti m-ar fi stresat zapada daca as fi fost la volan, dar cum nu trebuia nici sa conduc nici sa zbor in acea clipa am hotarat sa ma las incantata de peisajul care incepea sa se albeasca, de ornamentele luminoase din tot orasul, de muzica de tango din masina si sa ma gandesc cu bucurie la milonga. Intr-un fel era ceva foarte natural si familiar/cunoscut sa mergi la milonga cu muzica lui de Angelis, cu prieteni tai, pe de alta parte parca era ceva ireal… lucrurile acestea se intamplau in Timisoara, unde, pana in urma cu doua luni, mult prea putina lume auzise de tango sau de milonga! Si da, totul era real… si mi se intampla mie! J
Vantul se intetise bine de tot si ningea… viscolea déjà. Am intrat zgribuliti in local. Am scanat mai intai spatiul de dans, era ok, urma sa fie o milonga intima, si pentru prima data, los tangueros timisoreni aveau sa se confrunte cu o noua experienta: sa dansezi intr-un spatiu restrans. Imi convenea de minune, pentru ca in felul acesta aveau sa inteleaga de ce tangoul se danseaza by default in close-embrace, si ca urmare a acestei exeperiente, aveau sa fie motivati sa invetze sa danseze in imbratisare inchisa. La curs ii tot amenintasem si le tot vorbisem de “close”, dar acum urma sa vada pe propria piele J.
Podeaua era ok, fara rosturi in care sa-ti agati tocurile. Atmosfera pe care o oferea locul, cu multe tablouri, cu aranjamente care imitau shemineele, cu ornamente de brad pe mese anuntand sarbatorile, si cu lumanarele pe mese - ceva imi spunea ca fusese aranjat de un designer avizat - ca o cafenea de inceput de secol si se potrivea de minune cu muzica de tango. Imi imaginam cum oameni cu palarii, paltoane elegante si manusi, interesati de arta, poezie, teatru, muzica, dans, de cultura in general, ieseau dupa o piesa de teatru sau de la opera si ramaneau la un pahar de vorba in localuri de acest gen, ca sa mai povesteasca si sa comenteze despre piesa vizionata, interpretarea actorilor, expresivitatea instrumentistilor, ultimul roman in voga si alti scriitori… Era oarecum un spatiu si o atmosfera din trecut, totul atemporal. Ma gandeam ca pe undeva, poate asa incepuse si tangoul, in localuri unde lumea iesea din casa la sfarsit de saptamana sa socializeze, sa se simta bine, sa fie cu cei apropiati, si ca, simtindu-se bine, muzica ii invita la dans.
Lumea a inceput sa vina. La inceput mai timizi, au inceput sa danseze intai o pereche apoi doua, trei, cinici, sapte, opt! La un moment dat, tot spatiul barului, nu numai pista, a devenit neincapator, si cu toate astea ei dansau, si exista pista, sensul de dans era respectat chiar si intr-un spatiu restrans unde cu doar doi pasi puteai intra pe sens opus!!! Patru perechi pe-o parte, patru pe cealalta, inca una in capat. Se dansa! Aveau chef de dans. Daca spatiul restrans nu le-ar fi convenit nu cred ca s-ar fi aruncat pe pista, dar ei dansau!.. Dansau mai mic, s-au acomodat… cred ca au inteles ce inseamna o milonga J, au inteles la ce le folosesc diferite lucruri invatate la curs.
Dupa o zi foarte plina, acea milonga de la Spirit Caffee, a fost ca un semineu fierbinte pe vreme de viscol care mi-a incalzit sufletul… si in mod miraculos, cand am plecat de acolo viscolul se oprise, lasand in urma lui orasul acoperit cu zapada, luminat de sarbatoare ca intr-o poveste cu zane.
Comentarii