One year later... in Timisoara

Anul trecut, 15 Octombrie 2010, cand eram in avion spre Timisoara, nici cu visul nu gandeam ce are sa vina. Eram doar foarte foarte foarte emotionata, sa zicem mai elegant ca eram efervescenta, adica pe romaneste spus, eram de-a dreptul agitata, dar intr-un sens bun ☺ ... Zburam la asfintit catre necunoscut… porneam pe un drum care intr-o oarecare masura ma speria, dar pe de alta parte abiea asteptam sa ajung acolo. Nu stiam exact ce ma asteapta. Stiam doar ca la capatul acelui zbor erau oameni care erau insetati de tango, care isi doreau sa danseze tango, nu aveau de la cine sa invete, nu exista nimic practic in sensul acesta, iar asta era suficient pentru mine ca sa ma pornesc la drum.

* * *

Un an mai tarziu, dupa o convorbire telefonica cu Timisoara in care am zis din nou “da” pentru un 15 Octombrie 2011, am simtit din nou aceleasi emotii. Mi-au trebuit doua ore sa-mi revin, si sa ma pot concentra pe ce trebuia sa muncesc la birou. Trecuse un an, dar emotional parca eram in acelas loc de unde plecasem, derulam filmul pe fastforword in capul meu, cu toate cele intamplate, cu oameni, cu momente, cu sentimente, cursuri, drumuri, practica, planuri de lectii, bagaje, grupul de FB, avioane pierdute, milonga, trenuri, demo in mall, seminarii, pantofi de tango, Arad, milonga la Bruiaj, Milonga la Cuib, telefoane, poze, mesaje, Vivo, Tango Quintet ... Un an intreg se napustise dintr-o data peste mine, toate veneau de-a valma si eram toata numa’ un zambet: Trecuse un an, iar in Timisoara se dansa tango.

* * *

Am dat drumul la primele melodii, pentru incalzire ca de obicei. Si am vazut o sala care dansa. Tango! Eram in Timisoara, si cei care cu un an in urma se roteau cate unul in sir indian pe sens de dans, pe ritm, acum dansau fluent in pereche. Aceste doua imagini suprapuse m-au dus la acel “prea plin” si m-au impresionat atat de mult, incat cu greu mi-am stapanit emotiile. A fost momentul culminant pentru mine. In sfarsit toate lucrurile erau acolo unde trebuiau sa fie si cum trebuiau sa fie. Toata lumea la un loc.

Albumul cu poze de la seminarii aici 

S-ar putea scrie un Roman numai bazat pe acest an, si inca unul palpitant ☺ ☺ ☺ Numai cand imi amintesc cum goneam cu masina cu 110 km/h de la aeroport prin Timisoara ca sa ajungem in 10 minute la prima lectie deschisa, unde ne asteptau peste 65 de persoane, incercand sa ma schimb de hainele de birou in rochia pentru lectie pe bancheta din spate, si incercand sa nimeresc gaurile de la barete, intre curbe, ca sa-mi inchid pantofii. Freza era in sapte directii, iar rujul l-am pus in oglinda de la intrarea in sala, in timp ce faceam cunostinta cu Mihai Dragomir. Daca nu as fi avut atata adrenalina acumulata in cursa de raliu, cand as fi intrat in sala cu atatia oameni necunoscuti, m-as fi taiat cu totul ☺ ☺ ☺ si acum cand ma gandesc ma umfla rasul.

Revenind la oile noastre, toata ziua de 15 Octombrie de anul acesta a fost dedicata tangoului, cu seminarii, cu promovarea tangoului argentinian la Cupa Nationala de dans Sportiv a Romaniei, Cupa Baroque, cu milonga, cu aniversari, cu tort, cu sampanie, cu dansat sarbatorita, cu demonstratii de tango, cu invitati din alte orase.

Pe buna dreptate, si fara sa exagerez, a fost cel mai de anvergura eveniment de tango din Timisoara, iar eu n-am avut nici un aport in organizare; totul a fost facut de ei, timisoarenii. Au colaborat atat de bine, de la toate (cele doua) scolile - Color Tango, Tango Vivo, si Amor de Tango - totul a fost atat de firesc si de natural, atat de cald, totul a cusr atat de frumos. Emotiile au fost la tot pasul. Dar au fost emotii de bucurie, liniste, multumire si pace in suflet. Asteptarea a fost lunga, dar cu atat mai dulce a fost intalnirea… ☺

Milonga de la Cuib as putea spune ca a fost evenimentul central, pentru ca nu cred sa mai fi fost vreo alta milonga atat de aglomerata si efervescenta in Timisoara pana acum. Desi cu tinute elegante, floricele la ureche, camasi cambrate, costume si pantofi lacuiti, nu pot spune ca a fost cu prea mult fast, a avut exact atmosfera pe care trebuie s-o aibe o milonga, chiar intima desi s-au perindat in jur de 70 de oameni, Cuibul devenise chiar neincapator, cu barul aproape, cu inima tresaltand, cu DJ experimentat, cu oameni curiosi sau cu altii care s-au nimerit acolo din pura intamplare, si cu marea majoritate care veneau special pregatiti pentru acest eveniment, pentru mine a fost momentul de maxima incantare, deliciul zilei. Dupa un an, doua cupluri, care apartin acum Timisoarei faceau demo, iar al treilea venea din Cluj sa sustina evenimentul. In seara aceea ei au spus Timisoarei, da, noi dansam tango! Tangoul semanat in urma cu un an, a prins radacini, ce-as fi putut sa-mi doresc mai mult?!? In toate aceste evenimente, n-am reusit sa stau atat de mult cu fiecare, nici pe de parte asa cum mi-as fi dorit, dar poate vom avea timp sa facem asta data viitoare, mai pe indelete.

Albumul cu poze de la Milonga aici 

Ianinte de plecare, eram la 600km de casa, dar cu ei acolo, m-am simtit acasa. Nu stiu cum este pentru altii, dar nu cred ca se intampla foarte des sa simti ca esti acasa, doar pentru ca cei din jurul tau iti dau acest sentiment. Am plecat cu sufletul plin, si cu un zambet pana la urechi. Ma asteptam sa ajung obosita moarta, dar am avut o energie incredibila inca trei zile dupa!

Nu stiu cum as putea sa multumesc tuturor pentru tot ce ati facut sa se intample, nu am cuvinte… a fost ca un vis frumos… cateodata ma intreb daca chiar a fost realitate! ☺

* * *

Ajunsa acasa am fost luata la 13-14 de un mesaj pe FB:

X-ulescu: “n-ai fost joi la 2 ani fabrica de tango ....”

Eu: “eram pe drum spre timisoara... nu ma pot clona...”

X-ulescu: “ah da. asa e. am vazut la tine pe blog. cati mai sunt pe acolo ? sunt 20 de oameni care invata tango ?” 

Raspunsul meu la aceasta ultima intrebare cred ca se afla mai sus, in acest articol, si mai adaug ceva: nu cred ca puterea/forta unui lucru sta in numarul de persoane sau in cantitatea lucrurilor, cateodata toata forta puterea/universului poate sta in ceea ce isi doreste doar si o singura persoana! Pariez pe calitate, iar Timisoara are din plin!!!!! Asta ca sa dau un raspuns elegant si sa nu ma zbarlesc pe net la oameni; sincer m-am simtit eu personal agresata de asa o intrebare... Si stai ca n-ai scapat asa ieftin, stai ca-ti mai zic io acuma: eu cred ca in Timi sunt cativa oameni care s-au indragostit de tango; si mai cred ca un om indragostit poate muta muntii din loc! Nah, ca ti-am zis-o!  Asa! :D

Si ca sa rezum, in mod foarte organizat si rational, pentru cine nu stie, in Timisoara exista doua scoli de tango argentinian: Color Tango, si Tango Vivo, un grup independent pe FB, Amor de Tango si blog despre tango cu acelas nume, Amor de tango. Se organizeaza practica regulata la ambele scoli, exista milonga regulata in fieacre miercuri, Milonga din Cuib, se organizeaza din cand in cand Milonga la Filarmonica, si se organizeaza seminarii cu profesori adusi din Bucuresti sau din afara tarii, si promovare in cadrul altor evenimente, la TVR, etc. Lipseste ceva?

Next on La Sastresa:

Sper sa am vreme sa scriu si o alta particica din acest mare eveniment de la Timisoara, la care majoritatea nu au participat, articol care s-ar putea intitula: ”Doi tangueros la un concurs de dans sportiv” … absolut delicios! ☺ ☺ ☺