Tango - his story, her story, my story... our story

Iesita de pe bancile facultatii, dupa un lung si interesant proces de recrutare am fost angajata de una dintre cele “Big Six” la vremea aceea… in traducere libera, companie worldwide, cu prestanta, traditie si prestigiu. O buna rampa de lansare pentru o cariera. Pe vreme aceea inca nu realizam foarte clar, dar  eram inca un negrisor pe marea plantatie a uriaselor corporatii, dar cu speranta de a deveni candva cineva. De fapt, eram un numar, care producea alte numere, contra cronometru, care pentru altii se traduceau in bani. Intr-o buna dimineatza, la cafea cu colegii, printre altele, cineva povesteste cum ca un Partener dintr-unul din birourile de prin Statele Unite ale Americii (functie inalta in vasta companie, echivalentul la noi a unui General Manager) a parasit firma, ca sa se apuce de dans!...!?!?!?! Oau, ce tare, m-am gandit. Sa ai posibilitatea sa faci ce-ti doresti in viata, fie aceasta si dansul, fara sa ai grija zilei de maine, mi se parea ireal, dar fum fara foc nu iese! Oricum, pentru Romania de sfarsit de scol XX, era doar o poveste din indepartata America, unde totul putea fi posibil, dar nicidecum la noi. M-a socat oarecum povestea, si mi-a ramas in minte acest lucru: sa-ti lasi jobul ca sa te apuci de dans…!?!?!

De mica cochetasem  cu dansul, din cauza concursurilor de dans sportiv de la nemti, ma vrajeau costumele elegante ale domnilor si fustele largi cu mult puf la tiv ale doamnelor, si mai ales ca erau dansuri care se dansau in DOI! Dar pe vremurile comuniste nu prea am avut acces la asa ceva, sa invat si sa practic. Era doar un vis, ceva frumos, dar care nu parea sa se materializeze candva cumva, si oricum, eram prea mare, ca sa ma apuc de dans, ca doar copii se dadeau de mici la cursuri.

Cativa ani mai tarziu dupa povestea cu Managerul care a renuntat la cariera pentru dans, prin 2002, am fost invitata la ziua de nastere a unui vechi prieten, mare petrecaret cu serbari dansante. Acolo am vazut o pereche care dansau tot felul de dansuri. I-am ochit de departe, si la sfarsitul serii m-am dus si i-am intrebat unde au invatat sa danseze. Mi-au dat toate relatiile clubului, adresa, orar (ca nu exista net cu toate aceste informatii) iar saptamana urmatoare m-am prezentat, la cursuri. Mi-am facut abonament si doi ani de zile am mers neintrerupt, de doua ori pe saptamana la un moment dat faceam si cursul de incepatori si cursul de avansati, unul dupa altul. Faceam toate soiurile de dansuri. Deja era un pic altfel si starea de pe care o aveam cand plecam de acolo n-o s-o uit niciodata J  “Pas in DOI” se numea scoala, si da, se dansa in perechi.

Imi aduc aminte ca intr-o vara, instructorii de la dans sportiv mi-au spus ca urma sa se tina un seminar, de tango argentinian, si ca e foarte fain, si sa ma duc si eu, au insistat atunci mult pe langa mine. Eu, nici gand! Pentru ca din toate dansurile pe care le faceam, tangoul (de dans sportiv) nu-mi placea deloc! Dar de loc! Desi unul din instructori ma lauda, si cand faceam tango ma punea cap de coloana, tot nu-mi placea. Ma gandesc ca poate coregrafiile pe care le faceam pentru tango nu erau prea inspirate. Asa ca nu m-am dus la acel seminar de tango argentinian cu Gabriel Manta.

Atunci a batut primul gong.

Ulterior, ani mai tarziu, aveam sa aflu ca am ratat primul seminar de tango argentinian din Romania, si sa primesc si inregistrarea J unde i-am vazut pe cei care imi erau acum profesori de tango argentinian. Ca sa vezi cum e viata!

Dansul sportiv imi dadea o stare de bine, imi facusem deja prieteni printre colegii cu care mergeam dupa ore sa mai socializam la un pahar de suc, pe o terasa. Odata chiar am fost la unul dintre noi foarte entuziasmat ca are un film, cu dans, e cu tango! Am vazut atunci prima oara filumul lui Carlos Saura “Tango”, dar nu m-a impresionat. Nu erau decat coregrafii, nu era tradus intr-o limba de circulatie si n-am inteles mare lucru.

Atunci a batut al doilea gong.

Cu dansul sportiv era fain, dar parca lipsea ceva. Vroiam sa aduc dansul in viata mea si altfel decat doar in sala de curs. Mai puteai dansa la o ptrecere, la o nunta, la un botez, dar doar atat, Si asta doar daca aveai un partener care sa stie cat de cat pasii de baza, cat despre o coregrafie asta era deja prea mult. Imi reamintesc ca am fost in vizita la matusa mea, cu prietenul meu cu care mergeam impreuna la cursurile de dans, si ii tot povesteam de dans. A vrut sa ne puna muzica sa dansam ce invatasem, dar coregrafia de tango era prea dificila pentru el, si nu putea sa si-o reaminteasca, asa ca oarecum, totul era in van, si simteam ca ceva imi scapa, aveam nevoie de altceva, vroiam mai mult dar nu stiam ce.

Intr-o zi de toamna, prin 2005, o prietena ma bate la cap cu telefoane toata ziua, sa mergem la o seara dansanta de tango, numita milonga. Era si un curs de initiere inaintea milongii. Ca sa scap de gura ei, m-am dus, mai de mila, mai de sila, poate daca merg odata cu ea sa se convinga ca nu-i place, ma lasa in pace si scap.

Rezultatul acelei seri? Cred ca nici in ziua de azi nu am plecat de fapt de acolo, de la acea seara de milonga. J Oamenii care ieseau in oras, in fiecare duminica sa danseze, pe o muzica care parea venita din tineretea bunicului, cu lumina placuta, lumanari in sfesnice pe masa, un pahar de vin bun, si… toata atmosfera…

Atunci a batut al treilea gong.

A fost ziua in care viata mea a luat-o pe alt fagas. Mi-a schimbat prioritatile, si m-a ajutat sa pot sa suprvietuiesc ani buni in mediul si mentalitatile corporatiilor, fara s-o iau razna pe campii. Tangoul pentru mine este a doua viata. De fapt acolo este adevarata viata, restul este un surogat.

Seara aceea de tango m-a adus la cursuri de tango argentinian in fiecare luni, miercuri si vineri; sambata si duminica la milonga. Lume noua, prieteni noi, si totul se intampla ata de natural si liber, se dansa si altundeva decat in sala. De fapt, eu nu am mers mai intai la cursuri ca apoi sa dansez la milonga. Am mers cateva luni numai la milonga, ca apoi sa-mi dau seama ca vreau ma mult, si sa incep sa merg la cursuri.

Imi aduc minte cum induram zile intregi la birou, in domeniul bancar, asteptand cu neradare sa se termine odata ziua de lucru, sa pot sa evadez, si sa ma duc sa dansez. Primul pas afara din cladire trageam aer in piept si simteam libertatea. Abiea atunci incepam sa fiu eu. Imi doream in pauzele de pranz sa ma pot duce undeva sa pot dansa, macar o tanda! Imi doream cu disperare sa merg sa dansez. Venea ziua luni cu practica, si  vinerea, cu milonga, iar drumul de acasa pana la milonga, 15 minute cu taxiul, era de fiecare data cel mai lung drum din viata mea. Mi se parea ca nu o sa mai ajung niciodata…

Nu mi-am dat seama cat de mult insemna tangoul pentru mine decat in momentul in care mama mi-a luat niste bluze “pentru tango”. Cine altcineva te poate cunoaste mai bine decat mama? Atunci am realizat, ca daca cei din jurul meu dau importanta acestui lucru, este pentru ca pentru mine acel lucru este important. A fost primul semn de intrebare in valtoarea cursurilor, practicilor, milongilor organizate, sau adunate ad-hoc pe la unii dintre noi acasa, sau in parcuri, sau la alte evenimente, sau pe unde se mai nimerea J.

Putini dintre noi ajunsesera la “Mecca” tangoului in Buenos Aires, si acela era si este visul multora dintre noi, este poate motivul pentru care facem eforturi in viata de zi cu zi, ca sa ajungem macar odata pe an acolo. Al doilea semn de intrebare care mi s-a ridicat a fost cand unul dintre dansatorii nostri cei mai buni, si-a schimbat job-ul, s-a angajat undeva foarte departe de Bucuresti, la o firma argentiniana, care ii oferea posibilitatea sa faca un stagiu mai lung in Argentina. A fost primul soc. Era o persoana cunoscuta, care isi alegea serviciul in functie de tango. Incepeau sa se schimbe prioritatile. Renunta la tot ce avea in Bucuresti, familie, job, cursuri de tango, milongi, prieteni, ca sa faca cumva sa ajunga in Argentina. Pe vremea aceea 2007 nu stiu sa se mai fi dansat tango argentinian altundeva prin tara, nici la Brasov, nici la Cluj, nici la Sibiu, Timisoara, Arad sau Constanta, cum se danseaza acum. Era absolut izolat pentru saptamani intregi, dar isi urma visul sa ajunga in inima tangoului.

Un al treilea semn de intrebare a venit in momentul in care una din fete, cu care incepusem primele cursuri de tango argentinian in 2006, isi anunta plecarea la Buenos Aires, pentru o perioada mai indelungata. Toti cei de la noi, care au mai fost in Argentina, au stat maximum 5 saptamani. Nu, ea nu pleca pentru 5 saptamani, pleca pentru 9 luni!!! Si-a lasat job-ul si a plecat in Argentina. Punct. ….. !!!!! Iar acum are propria scoala de tango.

In momentul in care am aflat ca altcineva dintre noi a renuntat la slujba ca sa faca numai tango, deja nu mai era nici un soc dupa primele doua cazuri enumerate.

Cat de important poate fii tangoul in viata cuiva? … sa te determine sa faci asemenea schimbari majore in viata ta, ca sa nu le spun radicale? Pentru unii tangoul a schimbat cu adevarat destine. Ca in povestea cu Managerul American. Doar ca de data aceasta povestea se intampla in Romania anlui 2010, iar persoanele le cunoastem, sunt aici si danseaza cu noi.

Tangoul este cel care a facut pe cineva sa-si vanda garsoniera ca sa poata sa-si cumpere un bandoneon, sa poata canta Tango! Cam cat de mult iti poti dori ceva, ca sa iei asemenea decizii??? 

Astea sunt niste schimbai majore, evindente si de necontestat, insa toti cei care danseaza acum tango, au fost altfel inainte si acum s-au schimbat. Poate ca nu ne dam seama sau poate ca nu vrem sa recunoastem, dar unii se pot uita la persoana de langa ei acum, pe care poate n-ar fi cunoscut-o daca nu ar fi ajuns la tango. Fie ca este sotul, fie ca este prietena, fie ca este mama copiilor tai, tangoul este cel care v-a facut sa va imbratisati pentru prima data, iar primii pasi impreuna i-ati facut pe pista de dans.

Tangoul m-a purtat pe mine prin orase si prin locuri pe care nu cred ca le-as fi vazut altfel, mi-a adus in cale oameni pe care altfel nu cred ca i-as fi cunoscut niciodata. Alti oameni decat cei cu care esti obligat sa stai intr-un birou, pe care nu-i alegi tu, si cu care nu ai lucruri in comun. Tangoul aduna oameni care au ceva in comun, sunt altfel, sunt diferiti, si toti cauta acelas lucru. Poate ca sub o forma sau alta, sub o motivatie sau alta, dar in esenta este acelas lucru.

Tangoul este o alta lume, un alt univers, o lume infinita care se deschide celui care vrea sa se deschida. Profunda, cu multe intelesuri, cu reguli si in acelas timp cu imensa libertate. Tangoul este infinit si nu se termina niciodata; capata diverse forme, si se transforma de fiecare data. Privit din diverse perspective capata noi valente. Pe cat de complex pare este cu atat mai frumos cu cat este mai simplu, iar frumusetea lui sta in naturalete. Si cel mai important, asa cum spunea un argentinian odata: “Tangoul este ca un animal, pe care daca nu-l respecti, se intoarce si te musca”!

Nimic nu se compara cu o imbratisare sincera, deschisa, nimic nu se compara cu momentul in care esti present, esti acolo, esti tu insuti; momentul in care vibrezi cu muzica, momentul in care respiri odata cu cel de langa tine, cand miscarea devine energie si nimic in jurul nostru nu mai exista. Cand cadenta muzicii este una cu bataile inimii iar bandoneonul spune universului ce este in sufletul tau.

Tangoul este momentul adevarului.