Fireste, am apelat la trucuri feminine pentru a-l ademeni...

Un articol gasit in Facebooksphera. Mi-a placut prea mult. Nu ma pot abtine sa nu-l public aici :)

De curand povesteam unei prietene ca am inceput sa invat tango si dupa o scurta reactie de entuziasm a adaugat repede: dar nu e cam. . . imoral? I-am raspuns imediat ca nu si mi-a luat ceva timp sa-i explic ca, de fapt. . . vezi tu. . . chiar daca tii un barbat atat de aproape de tine nu inseamna nimic si. . . ce simti e doar pasiunea pentru tango. . . si. . . ”pe bune?!” s-o fi intrebat biata fata in gandul ei.

Adevarul e ca de cand am dansat prima oara tango cu cineva, chiar de la acel moment de inceput cand habar nu aveam nici cum sa pasesc, nici cum sa tin un partener in brate, m-am indragostit lulea! M-am indragostit asa de tare ca un timp m-am intrebat daca nu cumva sentiementele pentru sotul meu s-au fisurat pe ici pe colo. Dar nu. Ele erau acolo frumoase si puternice, insa eu eram indragostita. Asa de indragostita incat noaptea, dupa o milonga, visam doar perechi de pantofi care topaiau sclipitoare prin fata ochilor, iar in urechile mele canta atat de tare muzica incat ma miram ca ceilalti nu o aud.

Ca orice dragoste la inceput, si dragostea pentru tango a fost cu ”nabadai”. Mie imi placea de el, dar el imi cam rezista. Nu se facea al meu decat atunci cand un leader mai experimentat dorea sa danseze cu mine. Adica mai niciodata. Fireste, am apelat la trucuri feminine pentru a-l ademeni: m-am facut frumoasa, am zambit si m-am aratat prietenoasa. ”Marsav” ati spune? Nu. Doar practic. Numai Dumnezeu stie peste ce munti de timiditate treceam in acele momente. In plus. . . experienta mi-a demonstrat ca am avut dreptate. Asa, incet incet, tangoul a inceput sa se uite si in directia mea. Pentru o singura tanda dansata cu un leader bun eram in stare sa inghet pe scaun o noapte. Insa pantofiorii stralucitori din mintea mea si ritmul inimii care era acelasi cu al muzicii ma indemnau sa fiu rabdatoare. Și cu această răbdare au aparut micile victorii, micile descoperiri: ce este acela un pivot, cum e treaba cu cross-ul, cum se sta in axa si mult mai tarziu am inteles principiul disocierii sau cum se executa boleo (discutabil aici, caci fiecare il vede in maniera sa).

Eu si tangoul meu incepeam sa avem un limbaj comun, incepea sa ma placa si el putin, nu doar eu pe el. Cu toate astea mi se parea un tip extrem de sofisticat si cam greu de satisfacut. Desi mergeam la cursuri si de 3 ori pe saptamana si apoi, serile, la milonga, mi se parea (si inca mi se pare) ca aveam enorm de descoperit. As fi vrut sa invatat totul dintr-o data, sa-mi implanteze cineva un program cu tango si brusc sa fiu o mare dansatoare in viata. Din pacate am avut ceva problema cu tehnica de invatare rapida inspirata din Matrix si nu mi-a reusit.

Asa ca a trebuit sa o iau gradat si sa am imensa rabdare. A trebuit sa am rabdare si atunci cand unii m-au descurajat, atunci cand un partener s-a purtat atat de urat si neglijent incat, dupa o tanda cu el, am avut impresia ca imi furase bucuria de a dansa. A trebuit sa reinvat sa iubesc tangoul si mai ales. . . sa nu ma tem de el. Aici a fost partea cea mai grea pentru mine.

Tangoul te poate invata multe. Nu doar despre el, ci si despre tine. De altfel, ca in orice relatie. Iti da prilejul sa recunosti si sa rezolvi probleme reale, mai vechi. Acum e timpul!Nu poti dansa tango decat daca esti total prezent si daca esti in echilibru cu propria ta persoana. A sta in axa nu e doar o pozitie fizica pe care o redescoperi (fiind, in fapt, o pozitie fireasca a corpului), ci si o atitudine: tot ceea ce facem, toate deciziile si comportamentul nostru pleaca spre exterior fara a ne afecta, insa, propriul echilibru. In plus, tangoul e de o sinceritate dezarmanta si, in acelasi timp, sensibil si receptiv. Tot ceea ce esti, toate sentimentele tale, atitudinea fata de viata, fata de sexul opus, in general, fata de ideea de a controla sau a fi flexibil in maniera de a actiona sau a gandi se reflecta in tango.Orice ezitare a unui barbat se simte. Orice emotie a unei femei se transmite. Orice act brutal al unui barbat este dezvaluit. Orice atitudine rigido-feminista este dată la iveală.

Eu una am redescoperit un munte de lucruri care ma impiedicau sa dansez fericita. Si incet incet am inceput sa lucrez cu mine pentru a le ”vindeca”. Inca mai am si e o munca de lung timp, dar am vazut ca se pot face schimbari. A trebuit, asadar, sa imi infrang timiditatea nascuta pe care, in viata de zi cu zi, reusesc sa o maschez cu brio. Inca imi misc cu greu picioarele atunci cand dansez cu un partener nou sau cu un leader foarte bun despre care stiu ca are unele asteptari de la partenera sa. A trebuit sa nu ma mai poticnesc de gandul ca cineva ar putea sa ma critice sau sa ma judece ori sa nu ma placa. Greu, dar am reusit.

A trebuit sa invat sa accept aproprierea unui partener de mine fara sa devin o scandura rigida si respingatoare. A trebuit sa accept ca unii parteneri pur si simplu nu sunt potriviti pentru mine, dar asta nu inseamna ca eu sau el nu putem fi potriviti pentru alti parteneri. Am renuntat la toate astea si am recastigat , in schimb, placerea de a imbratisa o persoana si de a-i transmite calmul si tandretea mea. Iar in tango, imbratisarea face diferenta dintre un dansator foarte bun si dansatorul pe care l-ai prefera dintre oricare altii. In acea imbratisare minunata se regaseste toata umanitatea noastra, toata dorinta de a fi aproape de cei asemeni nouă, toată nevoia de tandrețe, de calm, de pace, de siguranță, de feminitate, de masculinitate, de susținere, de prietenie, de admirație și de respect pe care o căutăm zi de zi, în mod subtil, în cei pe care îi întâlnim.

Eu una nu sunt o dansatoare excelentă. Din fericire am învățat să trăiesc comod cu ideea asta, așa cum trăiesc și cu ideea că voi fi din ce în ce mai bună dacă viața îmi va permite acest lucru. Dar știu că indiferent de cât de experimentat sau nu ești, o îmbrățișare minunată te poate înălța la cer. Iar dacă asta se întâmplă dansând, atunci mă puteți înțelege de ce acum scriu aceste rânduri și nu dorm, deși este 4 dimineața.

În mintea mea sunt pantofiori sclipitori, iar inima bate în ritm de LIBERTANGO.

de Patricia Ionea, 1 feb 2013, 4 a.m.

Comentarii

Cautati in acest blog