Tango Styles - Tango de Escenario - Part One

Nu stiu ce cautam eu pe blog zilele acestea, si constat, cu disperare, ca prima pagina, este plina cu poze “tango clisheu”, tot felul de pozitii ale dansatorilor, care mai de care mai spectaculoare, cu femeia mai mult in aer decat pe podea, cu “craci” pe sus, ea cocotzata sau rastignita pe el... Zic... whaaaaaat the f@*&k is going ooooooon?!?!? oh, my God, oh my God, what is happening to my blog? (si aici va inchipuiti cum mi se sugruma vocea, devine pitigaiata, si mainile flutura asa in aer cu degetele larg deschise, si cu uochi bulbucati, iesiti din orbite – glumesc desigur!)

Exact pe prima pagina, erau doua articole cat o zi de post cu poze de acest gen – ceea ce am combatut, sub o forma sau alta, inca de la inceput – cu ani in urma daca as fi prins o astfel de poza, as fi postat-o alaturi de un articol in care as fi facut un mishto crunt, si concluzia ar fi fost: “Asa NU!” iar acum, erau pe prima pagina. Am stat si m-am uitat lung la ecran, gandindu-ma ce se intampla, cum au ajuns acele poze acolo. De fapt, asta se intampla. Asta este realitatea, iar blogul a mers cu evenimentele si evolutia comunitatii, a promovat tot ce este tango in Romania – acela pe care il acceptam si il apreciem cu toti in mai mare sau mai mica masura. Cumva, este oglinda, reflexia prezentului. Iar in Romania acum asta se intampla: au venit campionii mondiali din 2011 (tango escenario), in plus, vestitul concurs de la Antena 1, Romania Danseaza.

Nu stiu care au fost criteriile cand au fost alesi Max si Solange sa vina la Tmisoara, si nu cred ca au fost alesi ca sa vina sa ne predea tango escenario, nu cred ca asta se cere... cei cu care am vorbit in ultima vreme, nu apreciaza stilul escenario, si inafara de o singura melodie dansata in stil escenario, de la show-ul tinut in Bucuresti de Max si Solange, celelalte trei melodii au fost salon, iar la 3 seminari la care am fost cu ei, s-a predat salon, nu escenario. Iar tematica de la Timisoara tot salon a fost. Deci, concluzia, noi tot salon vrem, nu prea ne place si nici nu ne intereseaza escenario, pt ca noi la milonga dansam altfel, nu vrem scena. Ba mai mult, daca incerci asa ceva, lumea te va eticheta, chiar daca nu-ti va spune in fata, si mai devreme sau mai tarziu, tot vei fi amendat. Asadar, salonul primeaza.

Am facut un efort fantastic sa ajung miercuri, in timpul saptamanii la milonga organizata special pentru Max si Solange, pe furtuna, ca sa vad un show de tango de cea mai pura calitate escenario - odata ajunsi campioni monidiali se presupune ca un Juriu Argentinian stie ce lasa sa treaca mai departe si ce nu, pentru ca acest lucru are consecinte. Nu aveam nici o asteptare, si recunosc cu toata sinceritatea, ca mi-au placut de am innebunit, am aplaudat in picioare pana m-au usturat palmele. Asa ceva, neam de neamul meu n-a vazut! Fabulos!!! Incredibil, de necrezut. Mai vazusem un pectacol la Sala Palatului ceva “Tango Pasion” in urma cu cativa ani, care nu pot spune ca mi-a placut in mod deosebit, ba dimpotriva – un singur numar mi-a ramas in minte din tot spectacolul Tango Pssion, cel in care au dansat doi barbati, acela mi s-a parut cel mai autentic. Acum a fost pentru prima data cand mi-a placut un escenario, iar Max si Solange au fost cei care m-au facut sa-mi placa.

Zilele acestea cum ziceam, cu toate aceste evenimente, din discutiile cu oamenii, am realizat ca noi, de fapt, habar nu avem ce inseamna tango escenario. Nu avem o cultura in acest sens, si tot ce nu ne place sau iese din ce facem la milonga sau are acrobatzii, catalogam drept “tango escenario”. dar nu e asa "drept" e cam stramb. Am auzit chiar si varianta ca escenario este dans sportiv (!?!?) - Nu, nu, nu! Nu. Nu.

Zic bai fir-ar-a-naibii de treaba, de ce fugi si nu-ti place de aia nu scapi, ba chiar invadeaza si bloguri :))) pe modelul “what you resit, persist”!

Zic bine, hai sa vedem ce este intr-adevar acest tango escenario. Si din nou am inceput cercetarile. Era a doua oara in viata mea cand subiectul “stilurile de tango” ma zgandarea si nu-mi dadea pace, dar de data asta, cuiul lui Pepelea este “tango escenario”, prima data in 2007 cautam stilul “Villa Urquiza”.

Ca o ignoranta ce ma gasesc, fiind un stil pe care nu-l apreciez, nu am pretentia ca stiu ce este escenario, si cred ca sunt extrem de putini oameni la noi in Romania care stiu cate ceva, cei care sunt cei mai vechi din comunitate, care au fost in Argentina de multe ori si care au mai urcat pe scena cu asa ceva, care au mai facut o coregrafie  de tango pentru scena ajutati de profesori - BTW cam cate spectacole de acest gen ati vazut la noi? - eu nu-mi amintesc decat de cel de la Ateneu. Poate adunati la un loc, cu un brain storming cu cea ce stiu ei, am putea ajunge cat de cat in zona tangoului de scena, in acceptiunea “escenario” dar suntem inca foarte foarte departe. Repet, noi inca nu avem o cultura pentru asa ceva, iar confuziile pot fi foarte mari, pentru ca nu stim, dar cu toate astea, te poti uita la un show si poti spune, la bunul simt, asta da, este escenario, asta nu este escenario. Lucruri mici marunte, poate imperceptibile, pe care nu le poti defini, iti spun asta da, asta nu. Nu stii sa spui ezact ce este, dar cineva care a stat o vreme in zona tangoului poate face diferenta, sau macar isi poate da seama ca ceva nu e in regula.

In mintea mea, tango fantasia era tot una cu tango escenario sau show tango. Ceea ce stiam din cercetarile anterioare era ca marea diferenta intre escenario si restul tangoului este coregrafia. Tangoul argentinian la modul general presupune improvizatia si close embrace, escenario/show are o coregrafie. In plus, toate miscarile sunt amplificate la maxim, pentru ca cea ce se intampla pe scena tre' sa vaza si ultimul spectator, de la balcon din ultimul rand ce se intampla pe scena.

Imi era evident ca pe scena trebuie sa ai o costumatie “cliseu” cu rochii crapate pana … sus! … sa se vaza toti cracii... sa aibe spectatorul spectacol..., o anumita croiala, cea cu coada de greieras, crapata si in fata si in spate, iar sacoul era obligatoriu (!), ba chiar mai mult, un anume model de costum, cu pantaloni largi, cu sacou la doua randuri de nasturi – pantaloni gen cum purtau bisnitzarii la noi prin anii '90.

Mai stiam ca toata coregrafia trebuia orientata catre public, de-a lungul scenei, toate “figurile” trebuiau executate cu doamna catre public, ca daca ii dai un boleo catre cortina, si domnul o acopera in totalitate, prezentantd publicului spatele in toata splendoarea lui, acel public va beneficia de o maiestuasa prezentare de costum barbatesc si cam atat, nici macar nu va simti ca doamna a executat un boleo de toata perfectiunea. Imi mai aduceam aminte ca o coregrafie este spectaculoasa datorila multitudinii de gancho-uri combinate cu boleo-uri, rafale de sacade, etc..

Si mai stiam ca vazusem coregrafii care nu au fost conduse si aratau de beleaua lumii. Daca coregrafia este condusa, arata mult mai autentic dar nu asta diferentiaza stilul in sine, faptul ca e condus, factorul diferentiator este improvizatia (in dansul de societate) versus coregrafie (in show).

Si muzica, care este foarte … specifica scenei, tango pur, nu compilatii, nu mixaje, chiar cantata de orechestre, live, in spatele dansatorilor, piese grave, puternice, rasunatore, muzica care poate fi interpretata si are variatii si ruperi de ritm, sincope, nu un bit clar, egal ca pentru dans sportiv ( vezi http://lasastresa.blogspot.ro/2007/10/tango-vs-dans-sportiv.html).

Si, poza de final era cea care apare in pozele cliseu de pe net, ea cu un picior lungit spijinita in podea, si cu celalalt, cocotzata pe Domnul, care o domina cu postura aplecata peste ea, tragand-o victorios de o mana in sus. Eventual si cu palarie, el.

Mai citisem intr-un interviu sau imi povestise cineva, ca toti dansatorii de show din lume, cei de buna calitate, se intorc in Argentina la milongi, ca sa se inspire pentru spectacolele lor, sa pastreze autenticitatea, si sa nu se duca in balarii pe campii. Toti se intorc la sursa, la origini, pentru a-si crea spectacolul, pronind de la tangoul social, cel dansat la milonga.

Ah, si asta vara, cand s-a intors Tudor de la Roma, mi-a povestit Raluca - multumim Raluca! -  ca participarea la un concurs de escenario presupune obligatoriu ciorapi, gene false, rochii de culori puternice, de preferat culori inchise.

Asta era ce stiam eu.

Ok, pai daca asta se intampla acum in Romania, de ce sa nu vorbim despre?
To be continued...!