Vicente Rossi, Carlos Vega, şi Carlos Muzzio Sáenz Pena, cercetatori plini de rigoare, au istorisit in moduri diferite originea tangoului. Nimic nu ma impiedica sa afirm că subscriu la toate concluziile lor, si chiar la multe altele. Cu privire la destinul tangoului s-a creat o adevarata istorie, pe care cinematograful o dezlantuie periodic; tangoul, conform acestei versiuni sentimentale, s-ar fi nascut la periferie, pe ulicioarele ticsite de chiriasi (cele din mahalaua Boca del Riachuelo, mai cu seama datorita virtutilor fotografice ale zonei); patriciatul, la inceput l-ar fi respins; catre 1910, îndoctrinat de bunul exemplu al Parisului, si-ar fi deschis în sfârşit, portile catre un asemenea interesant mahalagiu, orillero (4). Acest Bildungsroman(5) acest „portret al tânărului sărac” care era tangoul la acea vreme, a ajuns un soi de adevăr incontestabil, sau de axiomă; amintirile mele (şi am implinit cincizeci de ani), ca şi investigatiile de natura orală pe care le-am făcut, nu il confirmă, insa, catusi de putin.
Am stat de vorba cu José Saborido, care a compus tangourile Felicia şi La morocha (oachesa/bruneta), cu Ernesto Poncio, autorul tangoului Don Juan. Am vorbit cu fraţii Vicente Greco, autorii lui La viruta (minciuna) şi La tablada (scandura scenei) şi cu Nicolis Paredes - care a fost pe vremuri un fel de capetenie, şeful politic al cartierului Palermo - şi cu un diferiti payadores (cantaret gaucho) din anturajul lui. I-am lăsat pe toţi să-mi vorbească şi m-am abţinut cu grijă să nu formulez întrebări care sa poate chema anumite răspunsuri. In privinta originii tangoului, topografia şi chiar geografia, din raspunsuri a variat in mod bizar. Saborido (care este uruguaian) a preferat ca leaganul tangoului sa se afle la Montevideo. Poncio (care era din cartierul Retiro) a optat pentru Buenos Aires şi evident pentru propriul său cartier (barrio); cei ce erau la fel din Buenos Aires, acei porteños din partea dinspre sud, au invocat, de buna seama, invecinatata strada Calle(7) Chile ca fiind originea tangoului; cei dinspre nord, prostituata strada a Templului (Calle Temple), sau strada lupanarelor Junin (Calle Junin).
În ciuda divergenţelor pe care le-am enumerat, si pe care mi-ar fi usor sa le imobgatesc interogandu-i si pe cei din La Plata ori pe cei din Rosario, subiectii anchetei mele erau de acord asupra unui fapt esential: originea tangoului in lupanare. (si de asemenea, asupra perioadei acestor inceputuri, care, pentru nici unul dintre ei, nu era mult anterioara anilor 1880, nici posterioara anilor 1890.) Instrumentele atât de primitive ale primelor orchestre — pian, flaut, vioară, şi mai târziu bandoneón — ar confirma, pornind de la pura chestiune legată de costul acestor instrumente, aceasta marturie, ipoteza bordelurilor; este o dovada ca tangoul n-a aparut in mahalale, nu s-a născut în cartierele de pe cheiuri, care s-au multumit intotdeauna, precum bine se stie, cu cele şase coarde ale ghitarei. Alte confirmari nu lipsesc: lascivitatea figurilor de dans, conotaţiile evidente ale anumitor titluri (El choclo, El fierrazo(8)), circumstanta – pe care de mic am observat-o in Palermo şi, dupa ani de zile, în La Chacarita şi în Boedo – că il dansau, pe la colţuri de stradă, doar cupluri de bărbaţi, din pricina că femeile din popor nu voiau sa participe la un dans pentru desfranate. Evaristo Carriego a descris acest lucru în Misas herejes(9):
En la calle, la buena gente derrocha
Sus guarangos decires más lisonjeros,
Porque al compás de un tango, que es “La morocha,”
Lucen ágiles cortes dos orilleros (10).
La o alta pagina a lui Carriego e infatisata, cu lux de intristatoare detalii, o sarmana petrecere de nuntă; fratele mirelui se afla la închisoare, apar doi flacai scandalagii pe care eroul trebuie sa-i domoleasca prin amenintati, se isca banuieli si rafuieli si glume proaste insa:
El tío de la novia, que se ha creído
obligado a fijarse si el baile toma
buen carácter, afirma, medio ofendido,
que no se admiten cortes, ni aun en broma.
Que, la modestia a un lado, no se la pega
ninguno de esos vivos…seguramente.
La casa será pobre, nadie lo niega:
todo lo que se quiera, pero decente (11)
Personajul, prompt şi sever, al cărui caracter îl putem întrezări în aceste două strofe, exprima foarte lamurit prima reactie a poporului in fata tangoului, “acea reptilă de lupanar”, cum avea sa-l defineasca Lugones cu un laconism dispreţuitor (El payador, p. 117). Mulţi ani i-au trebuit mahalalei din Nord pentru a impune tangoul – reabilitat mai intai, drept este, de moda venită de la Paris – in randurile populatiei umile, si nu ştiu dacă a izbutit-o pe deplin. Inainte era o orgiastica satanerie; acum este o manieră de a păşi.
Note:
1. Colonelul Juan Domingo Perón a fost ales „oficial” preşedintele Argentinei la începutul lui 1946. Cu puţin timp înainte de alegeri, în octombrie 1945, Perón fusese discreditat politic, exilat şi apoi rechemat din exil după opt zile. După rechemarea lui Perón, Borges a publicat următoarea declaraţie:
„Situaţia din Argentina este foarte serioasă. Este atât de serioasă încât mulţi argentinieni ajung să devină nazişti fără ca măcar să-şi dea seama de asta.” Perón a fost răsturnat de o grupare militară rivală în 1955
2. Perón a luat primele măsuri împotriva lui Borges în 1946 atunci când l-a „avansat” pe Borges din postul său de secretar de bibliotecă la rangul de inspector responsabil de păsări şi iepuri în piaţa din Córdoba. Alte măsuri luate împotriva lui Borges de către Perón au fost arestarea şi închiderea surorii lui Borges, arestarea la domiciliu a mamei sale în 1948 etc.
3. Un aspect subliniat cu grijă de Borges atunci când se referă la vârsta sa (v. primele paragrafe ale eseului)
4. În traducere literală „persoană care locuieşte în zona cheiurilor”, adică o persoană din suburbii, de la
periferie
5. Un tip de roman psihologic referindu-se de obicei la ascensiunea socială a unei persoane
6. Cartier sau zonă a unui oraş
7. Calle = stradă
8. Respectiv, „ştiuletele” şi „ranga”
9. Liturghii păgâne sau mise eretice
10. „Afară, pe stradă, băieţii îşi aruncă/cuvinte grele, laude şi încurajări,/de când au început să cânte un
tango, La morocha,/şi doi cuţitari se mândresc cu corte-urile lor rapide.” sau “In strada, privitorii isi revarsa/ grosolaniile magulitoare,/ caci in ritm de tango, doi smecheri/onduleaza agil din sold si din picioare”
11. „Unchiul miresei crede că numai de el ţine să spună tuturor cum să danseze. Uşor ofensat, spune că
aici nu va permite corte-uri, nici măcar în glumă. Lăsând modestia deoparte – şi nu că aceşti „oameni de treabă” ar înţelege, – poate că această casă este săracă, dar nimeni nu poate spune că nu este decentă.”
sau o alta traducere:
“Unchiul miresei, doritor
ca dansul sa se desfasoare-n pace buna,
afirma, jumatate ofensat,
ca leganatun-n solduri nu se admite nici in gluma...
ca, lasand modestia la o parte, nu s-a nascut
al de sa-si bata joc de casa.
O fi ea casa nevoiasa, sigur,
oricum voiti, dar este casa cuviincioasa.”
Comentarii