Istoria tangoului in Timisoara

Pe scurt, povestea Mariei, care este strans impletita cu inceputurile tangoului in Timisoara. Sau, altfel spus, din cauza asta a ajuns tangoul in Timisoara :) - articol preluat din http://support-art.org/project/maria-tirtea/

Nume: Maria Tirtea
Ocupatie: inginer constructor
Despre mine, despre proiect:

Ingineria nu a fost punctul meu forte în lista preferinţelor.

“– Ce-ti doresti sa te faci cand o sa fii mare?”

“ – Dansatoare (daca se putea ca Shirley Temple cu tot cu rochite si pantofi)”.

Nu am primit nici poante, nici lecţii de balet nu am luat. Primul contact conştient cu lumea dansului a fost cu dansul de societate unde, la câte fete erau în sala, nu am avut parter şi a trebuit sa fiu eu baiatul. Mi-am purtat pantofii roşii cumparati de mama la spectacol dar eram “băiat”. Am crescut şi m-am facut inginer constructor.

Am căutat dansul în facultate, am facut cateva ore de balet (noroc cu Antonia care m-a luat de mână) ca sa văd ce am pierdut (o lume!, mi-am zis atunci). Universul, în croiala vieţii mele, m-a adus la salsa care m-a pus în bratele tangoului argentinian. M-am îndrăgostit, am ramas îndrăgostită şi am ajus să-l iubesc si să nu pot trăi fără. Fiecare dintre noi are povestea lui cu Tangoul: El te cheama şi nu-ţi mai dă drumul. Eu l-am găsit, sau mai bine spus el m-a găsit pe mine, în Atena, unde am dansat prima oară tango argentinian. De aici s-a schimbat totul! L-am căutat acasă şi nu l-am găsit! Nu se dansa în Timişoara..dar se dansa în Bucuresti şi în Braşov. Povestea e lungă, cu fire subţiri ce leagă oamenii între ei şi-i aduce aproape. Nana, mentorul meu, mi-a venit “trimisă” să-mi deschidă uşa către lumea pasiunii. Patru ani au trecut de atunci si nu a trecut o zi in care sa nu doresc Tango!

“Dacă iţi trebuie, iţi faci!” De aici a pornit ideea Tangoului în Timisoara şi care, în timp a dus la constituirea Asociaţiei Tango Timişoara şi a Şcolii de tango argentinian Timişoara.

De ce continui? Pentru că fericirea pe care o ai atunci când imbrătişezi un om este fară preţ. Este alegerea de a-ţi încredinţa inima celuilat, fără mască, fără Eu-ul de inginer.

Dansez şi predau Tango Argentinian în Timişoara şi “imbuteliez emotii” împreună prieteni dragi care, dincolo de a fi „doctoriţă, om de teatru, IT-ist, jurnalist” , au găsit loc de răgaz şi împlinirea unei dorinţe.

Am rămas la pantofii roşii fară regrete. Am ales să fiu eu partenerul şi să am o parteneră, domnişoara doctoriţă, Andra.

Ingineria a rămas la: "1+1=1″ (sau poate “1/2+1/2=1″?)