Tango, atingerea pielii - interviu cu Nana

Aricol preluat din "Revista Gancho", The Gancho Magazine
Publicat de Corina Raduta, pe 1 Martie 2014

Cand am inceput eu sa dansez tango nu aveam nicio idee ce univers complex presupunea: nu doar dansul, ci si sentimentele, dependenta, pantofii, hainele, partenerii, relatiile, viata… Fiecare aspect implica un anumit fel de atingere, fie ca atinge sufletul, sau ratiunea, sau pielea, sau… ce vreti voi!

Pentru ca stiu atat de putine despre hainele de tang, dar am ajuns sa inteleg ca reprezinta un aspect important, i-am luat un interviu creatoarei mele preferate de tinute de tango (pe care cu mandrie o pot numi prietena mea): Nana, din Romania. Puteti vedea colectiile ei, impreuna cu articolele si munca ei in tango, pe blogul ei: LaSastresa.

Tot ce pot sa spun este ca hainele de tango facute de ea au fost primele tinute de tango pe care le-am cumparat. Ea a fost cea care a reusit sa ma educe in directia asta : ) Inca sunt admiratoarea ei inflacarata pentru ca are imaginatie, are determinare, tine la calitatea pe care o ofera, iar hainele ei chiar lasa o atingere memorabila pe piele!

Ah! Iar fusta petrecuta in fata, de un fel de mov`despre care vorbeste in interviu, prima ei haina de tango vanduta, este a mea! Sunt mandra de asta, Nana, asa ca daca tu nu ai dat nume, iata ca dau eu ; )

Si in poza de cover Ellinor Westrup, partenera lui Ney Melo, poarta tot haine de tango semnate LaSastresa, facute de Nana. (Multumim Ellinor pentru poza!)

Luati-va tmp sa cititi tot, pentru ca interviul contine o imagistica de exceptie din Universul Tangoului. Sper sa va bucure!

Cum ai ales tangoul? (sper ca nu-mi vei raspunde cu “I didn’t choose tango! Tango chose me!”… :)))) )

Nana: De fapt, daca stau sa ma gandesc, ca am ajuns la tango tarata, cu forta, incep chiar si eu sa cred ca “Tango choose me”. Nu vroiam tango, nu-mi trebuia tango, nu-mi placea tangoul de care stiam eu, aveam alte apasari pe vremea aceea; am ajuns acolo ca s-o insotesc pe o prietena care isi dorea tango, si m-am dus ca sa scap de gura si telefoanele ei... mergeam cu clasa (la cursurile de dans de societate, profu' ne-a anuntat ca duminica mergem toti in grup compact la tango. Zic, bine, mergeti ! :)) ei s-au cam pierdut pe drum … eu, care am zis NU, am cam ramas :))

Cand si de ce ai inceput sa faci haine de tango?

Nana: In primele luni de cursuri de tango, cand mergeam la milongi saptamanal, am inceput sa caut haine pentru tango, evident pe piata nu gaseai nimic care sa corespunda cu imaginea sablon, pe care toti o avem la inceput in cap la inceput, aia cu ciorapi de plasa si trandafiri in dinti, si ca urmare am inceput sa-mi fac singura tinutele.

Aveam ceva experienta, facusem pijama de finet maimutei Kitty cand aveam cinci ani, facusem fuste de hartie creponata vecinelor de la bloc la serbarile improvizate in spatele blocului pe la sapte opt ani, imi facusem mie si pritenelor rochii cu crinolina pe la doisprezece ani, tinutele de discoteca pentru Vox Maris mi le faceam singura in liceu, rochia de bal de la sfarsitul liceului a fost creatie proprie, in facultate imi faceam mie si colegelor fuste, pantaloni de stofa, camasi, bluze, scurte si hainute de stofa mai groasa, am facut chiar si haina si sacou barbatesc cu guler tatarasc. Cand m-am angajat toate costumele, taioarele, fustele, pardesiiele, camasile mi le-am facut singura. Toate tinutele de nunti, botezuri si cumetrii tot eu mi le-am facut.

Toate sub ochiul critic si aspru al tatei (specialist in décor si costum pentru televiziune) care imi arata - in cartea mov a copilariei mele “Histoire du Costume” de Henny Harald Hansen, traduit de danais par Jaqueline Puissant editure Flammarion 26 Rue Racine Paris - cum a evoluat moda, cum si ce se purta, care erau proportiile, specificul, infloriturile, trasaturile timpului, legat de istoria vremurilor, antichitate, moyen age, rococo, renastere, romantism, clasicism, anii 1900, les annes folles, perioada interbelica, postbelica, moda holywoodiana). El superviza tot procesul, impotriva vointei lui, ma duceam si-l frecam cu fiecare proba, si-i ceream parerea, si tot timpul imi zicea, “ridica talia aia mai sus, ca iti face picioare scurte”, sau, “fa tivul ala mai scurt cu doua degete” (dupa ce era totul finisat!) sau, “pune-i ceva parpaliu (adica ceva rosu) s-o mai inveselesti” :)) sau, “auzi, da, fa-i ceva, pune-i un zbenghi ca n-are nici un Dumnezeu” …!?!?! eram exasperata de cerintele lui, dar nu facem nimic fara parerea lui. Mama ce ma mai linistea, “las-o domn'le asa, ca sta bine, e foarte frumoasa asa!” Era un proces in care era implicata toata familia :))

De ce mi-am facut singura? Intai pentru ca imi placea costumul, pentru ca mama imi facea mie hainele cand eram mica, si pe ale ei, pentru ca acesta era modelul acsa, si apoi pentru ca n-am gasit niciodata ceva pe marimea mea care sa-mi puna fizicul in valoare; materialele si croielile post-comuniste erau de beleaua lumii, nu stateau deloc bine pe corp, croiala era “socialista”, cu material putin care dadeau senzatia de haine zgarcite si meschine, iar imprimeurile vai de lume. Solutia cea mai la indemana a fost sa-mi fac.

Revenind la intrebare, experienta aveam, dar, pentru tango, sa fac haine era o provocare. Era alt ceva, necesita “research” pentru un “alt costum”. Am facut. Am purtat. Am fost remarcata, atat de leaderi cat si de foloweri. Fetele m-au intrebat de unde ce si cum... si daca nu fac si pentru ele :) Si asa a inceput totul. A durat ceva pana am facut prima fusta pe care s-o poarte altcineva la milonga. Era o fusta petrecuta, cu falduri in fata, movulie :) stiu cine o are, sa dam nume? :))

Mi-a fost foarte greu sa dau primele fuste, pentru ca le faceam ca pentru mine. Mi-era greu sa ma despart de ele. Dar in timp am reusit sa invat sa fac si asta. Si acum am piese care imi doresc sa fie la anumite persoane dragi mie, ca in felul acesta am siguranta ca le voi revedea din cand in cand, nu e ca si cum nu le-as mai vedea niciodata :)

De unde iti vine inspiratia?

Nana: Aaaammmm, grea intrebarea asta, nu ma asteptam!

Inspiratie e pe peste tot, chiar si de la birou... de la hainele colegelor din birou, spre exemplu.

Ma uit la show-uri de tango dar nu ma mai surprind si nu ma mai atrag in ultima perioada.

Inainte imi imaginam ceva si cautam sa fac in realitate produsul imaginatiei mele, dar era aproape imposibil, pentru ca nu gaseam sa cumpar imprimeul pe care il aveam eu in cap... si ma dadeam de ceasul mortii ca nu iesea ce visam.

Apoi, mi-am facut viata mai usoara, si am luat-o invers. Cand am gasit o matase superba, mov-lila, din care, un an jumatate nu am stiut cum vreau sa arate in final, si apoi, dintr-o data, am stiut cum vreau sa fie. Acela a fost un punct important. A trebuit sa astepte un an jumate, dar a meritat. Pentru ca trebuia exploatata tesatura care plutea pe aer cu valurile apei, si curgea intr-un mod miraculos pe piele. Dar sa fie si cu schepsis, sa se desfaca, fara s-o tai de-a dreptu'...sa se vada picioarele pentru dans, sa dea si libertate miscarii si sa stea si pe tine fara sa plece in imbratisare.

Si apoi, gresala. Da, cele mai faine, deosebite si interesante lucruri au iesit din gresala, pentru ca vroiam sa fac ceva, nu iesea ce vroiam si trebuia s-o dreg cumva, ca sa-mi placa si cum necum, din artificii si incercari, din aproape in aproape, se nasteau lucruri pe care nici nu le visam cand bagam foarfeca in material initial.

Apoi, adevarul este ca materialele, tesaturile si culorile ma inspira. Cand gasesti un imprimeul super fain si trebuie sa faci ceva cu el, sa-l pui in valoare, si te obliga cumva, si trebuie sa fie si in zona de tango, sa fie cu coada, sau cu colturi, sau in diagonala, sau mai stiu eu. Eh, acolo e bataia de cap si cea mai faina parte, si cele mai inedite lucruri.

In opinia ta, care este relatia dintre un dansator de tango si hainele lui/ei?

Nana: Cred ca hainele te reprezinta, si stiu sigur ca fiecare are o camasa preferata, o rochie preferata, o fusta preferata, un pantof preferat, fiecare cu superstitiile sau cu fetisurile lui. Dar hainele vorbesc depre persoana respectiva. Alegerea, poate inconstienta, reflecta starea si personalitatea. Culorile au o mare insemnatate si sunt cele mai graitoare in tango. Poti intui cum danseaza o doamna dupa felul in care este imbracata. Daca poarta o rochie rosie, este foarte posibil sa fie foarte stapana pe ea, si sa fie greu de prins, sa aibe un dans foarte personal, care iti doreste sa fie in centrul atentiei si vazuta, sa se expuna. Daca poarta roz aprins persona respectiva poate fi in acel moment foarte fericita! Daca poarta ceva negru din cap pana in picioare s-ar putea sa fie incepatoare si timida, sau sa nu vrea sa fie foarte abordata, sa fie mai interiorizata in dans... daca poarta ceva maron s-ar putea sa fie foarte prietenoasa sau in cautarea prieteniei, si jucausa in dans... daca poarta dantela...;) Cine stie? … Sunt mesaje transmise constient sau inconstient audientei despre propria persoana.

Care este secretul tau in crearea hainelor de tango? : )

Nana: Daruirea. Implicarea. Sufletul, pentru ca pun suflet in ce fac. Atentia pentru detalii si finisaje. Plusul de valoare. Nu-mi place sa amestec linii si culori. Un anumit imprimeu cere o anumita croiala dupa parerea mea. Dintr-o bucata de material incerc sa pun in valoare ori imprimeul, ori curgerea, ori atingerea, ori culoarea, si sa obtin efecte. O floare asezata unde trebuie, un desen care sa se arate numai cand faldurile se deschid intr-un giros, o transparenta sexy, un slitz imprevizibil care te lasa sa vezi, dar nu prea mult. Seductia. Hainele trebuie sa acopere cat trebuie cat sa te faca sa vrei sa vezi mai mult :) sa-ti atraga privirea impotriva vointei tale. Acesta cred ca este secretul meu.

Cum te simti cand vezi dansatoarele de tango in creatiile tale?

Nana: Hipnotizata. Nu stiu de ce! Imi atrag privirea, si pot privi o tanda intreaga numai acea persoana :)) Si ma minunez si eu ce frumos se vede :)) Si ma bucur sa revad lucruri. Uneori sunt chiar fascinata, de cat de bine ii sta ceva cuiva! Zic oau! Nici n-as fi crezut ca poate arata asa bine! Recunosc, imi face placere sa le vad pe fete dansand purtand ceva facut de mine. Imi da sentimentul ca daca le poarta chiar le plac si lor :)) Si uneori am senzatia ca le fac mult mai feminine.

Cum ar trebui sa se simta hainele pe piele in tango?

Nana: In primul rand cred ca tangoul este o stare. Ca si un actor, atunci cand isi intra in rol, costumul, decorul, lumina, sunt factori care il ajuta sa intre in pielea personajului, sa-si intre in rol, asa si un tanguero/ tanguera, cand se pregateste de milonga se pregateste sa intre intr-o stare, de tango. Hainele, acesoriile, pantofii, parfumul, fardurile, papionul, bretelele, camasa, toate te ajuta sa intrii in starea Tango. Hainele, cum se vad, si mai ales cum se simt pe piele, te fac sa te simti intr-un anumit fel, si astfel, din Cenusareasa care spala vase la bucatarie, punandu-ti o rochie fluida care iti trezeste simturile, poti intra la milonga cu capul sus, simtindu-te ca o printesa pe covorul rosu, si ca o regina pe pista de dans. Pentru ca daca te simti bine, lucrul acesta radiaza din interior, si atrage. Si, da, un articol de imbracaminte te poate face sa te simti in acest fel. Iti pui o fusta care curge in ape si iti mangaie gambele, si dintr-o data iti schimba starea, iti schimba atitudinea, iti schimba norocul :) iti schimba dansul.

Si cred ca hainele ar trebui sa-ti ofere si o senzatie de siguranta, ca nu le pierzi de pe tine, ca nu se invart, ca nu pleaca, ca nu aluneca, ca nu se ridica, ca nu ramai dezbracata pe pista. Nu rade, ca s-au intamplat! :)) Povestim alta data :))

Ce “tips and tricks” ai da dansatorilor de tango in ceea ce priveste hainele de tango?

Nana: Exista un oarecare stil tango. Acela care arata ca esti tanguera din mama in fiica de cinci generatii. Si dansatorii vechi se recunosc oarecum dupa acest stil de imbracaminte. Acest stil se regaseste in marile festivaluri, in maratoane. Te uiti pe pista si poti spune, da, aceasta este o tanguera “veche” cu patalamate, si, da, si aceasta este … o noua tanguera, mai novice. Lucru care te plaseaza intr-o ierarhie, si iti aduce parteneri de un anumit nivel. Nu stiu daca il pot descrie in cuvinte. Un anumit gen de fuste, rochi, pantaloni top-uri, taieturi, cozi, colturi, in nici un caz lucrurile care sunt acum la moda, in viata de zi cu zi: fara fustite bufante gen gogosar, maneci din talie, mai degraba lucruri curgatoare, pe langa corp, sa lase lejeritate de miscare corpului, topuri care sa lase cat mai mult spatele dezgolit. Pentru domni sunt pantalonii aceea gen bisnitari din anii '90, mai largi la genunchi, cu pense in fata in talie, si o camasa slim, asta ar fi linia care mie mi-ar spune despre cineva ca este un tanguero. Domnii mei, nu incercati pantalonii mulati, foarte in voga in ultima perioada, mai bine ceva evazat si larg in partea de jos. Ah, si tre sa fie de stofa! Nu blugi. In plus am descoperit ca stofa pantalonilor conteaza! E placut sa simti pe glezna atingerea matasoasa a unei stofe de pantalon barbatesc... :)

Eu personal incerc sa gasesc un compromis intre hainele de strada, si stereotipul cu trandafir in dinti. Incerc sa pastrez ideia initiala, linia principala, originala, dar s-o aduc in zilele noastre, purtabila la milonga din zilele noatre, cu un aer fresh, rafinat, departe de vulgaritate, in trendul tanguero.

Corina: Mai sunt inca 2 lucruri pe care as vrea sa le spun in completare: primul este faptul ca Nana creaza si pentru dansatoare international, asadar daca incepeti sa-i cunoasteti stilul creativ, il veti recunoaste si in afara Romaniei! : )

Si al doilea: MULTUMESC, Nana!

Nana: Eu multumesc!

Sursa: Gancho Magazine