Horia Călin Pop
July 13
Vreau sa va povestesc asta.
In Todi am avut 2 zile consecutive de calificari. In fiecare zi s-au dansat cate 3 piese cu un numar de 8-9 cupluri in ronda. Au fost 7 ronde per total! In fiecare zi emotiile erau la fel. Palmele se umezeau de la sine oricat incercai sa te stapanesti, toti tremuram indiferent de nivelul fiecaruia, mai mult sau mai putin, nervii erau intinsi la maxim la toti. Nu e ca si cum ti-ai dori sa tremuri, da pur si simplu nervii nu te lasa sa ramai calm, nu te mai asculta domnule si nu te asculta oricat ai respira de profund, oricat ai medita si ti-ai rupe gandurile de la tot. Pot sa spun ca organizarea nu a ajutat la calmarea nervilor. Se anunta ora 12 de incepere, dar trecerea si o juma de ora buna si tot nu incepea concursul.
Ei bine vine si momentul adevarului. Ultima zi de calificare eram in ronda 6 parca. Ajung cu Iulia sa dansam pe ultima piesa din cele trei. Lucrasem cu Iulia pe va mici atuuri pe care le aveam in cuplu. Eram ferm convinsi ca unul dintre atuuri noastre era caminata, la care am mai condimentat si noi pe era putin caracter de salon. Apropo, martor stau ca sunt putini cei care au avut curaj sa aibe pasi de caminata in concurs si sa faca mai bine de 3-4 pasi fara cross sau alte accesorii. Si cum va spuneam pe ultima piesa calc cu dreptul fata in caminta si intind piciorul in spate cat de mult am putut si cu tot dramatismul piesei si al interpretarii mele aud cum muschiul face un groaznic "CRrrrr". Continui dansul zic. (Ce bine e sa avem adrenalina in corp!) dupa nici 40-50 de secunde se termina dansul. La sugestia speakerului ne aplaudam. Printre aplauze ii spun Iuliei: "mi-am intins sau rupt muschiul de la gamba stanga. nu mai pot calca!" Iulia: "ce? hai termina nu ai nimic!" Dam sa mergem de pe ring cu restul competitorilor dar eu pe piciorul meu stang nu mai pot calca cum trebuie. Schiopatez vizibil! Ajungem pe margine si ii explic ce s-a intamplat. Cum ai reusit? Te doare? Unde te doare? este tot ce aud de la Iulia si restul grupului de romani. Se aud glumite. La ce muschiulet te doare? Incep sa se faca poze cu mine stand pe scaun primind masaj si atentie. Ma simt ca un exponat de muzeu. Sunt draguti toti dar nu ma ajuta la picior. Oare ce s-a intamplat. Intrebam de medic, intrebam de pe medic la organizator. Dupa 2 telefoane primim un raspuns sec. Trebuie mers la spital! Bine atunci. Ne organizam si mergem la spital. Robert si Lucian, Iulia si eu. Robert inchiriase o masina cu ocazia distractiei din Italia. (Rad acum pentru ca imi aduc aminte de Robert cum era cu pedala de acceleratie in podea in a 1-a si masina parca parca [nu] urca la deal!) Ajungem pe meleagurile Umbriei in cautarea unui spital. Ca si cum GPS-urile ar avea o afectiune malefica fata de mine, in special acum nu faceau nici un compromis. Ajungem totusi la spital. (spitalul era super modern, am inteles apoi ca avea doar 3 ani vechime). Se lasa cu rasete si glume, eu topaiam pe dreptu si cerusem un scaun pe roti. Lucian cu orientarea, Iulia cu impinsul scaunului, Robert cu pozele. La urgenta intram in triaj. Primesc culoare alba. Stam 3 ore si povestim vrute si nevrute. Dupa 3 ore sunt primit la medic. Ii explic in italiana ce s-a intamplat si cum ca e posibil sa trec in semifinala maine si poimaine am de dansat in finala daca trec si ca am nevoie de ajutor medical sa pot calca pe picior. Da, da, medicul sigur ca da! parea sa zica in capul lui. Ma pipaie ba pe gamba dreapta ba pe stanga care era deja umflata. Te doare? Aici? Aici? Dar aici? Ok! Incalta-te, mergi la Eco. La Eco dau peste un domn doctor in jerseu, care era foarte cumsecade. Asistentele deja glumeau cu mine, cereau ore de tango. Domnul doctor imi arata pe ecran cum arata muschiul, misca capul de ecograf jos sus lateral. Vad zice el. E umfalta gamba, totusi nu vad sange. Zici ca a facut CRrrr? Da domnule doctor. Eu nu vad nicio ruptura musculara. E de bine zic! Vorbim de felul cum a pierdut Brazilia in fata Germaniei. Pff. Ce bine zic, o sa fie totul ok. Cand revin la medicul de la urgenta: ai microfisura la muschiul din spatele gemenilor. La ecografie nu se vede, dar e sigur ca asta ai, din cauza asta ai inca gamba contractata. Ai nevoie de repaus total pana iti revi complet. Pune gheata pe picior! Raman cu gura cascata. Incep ca si cum sa imi negociez sentinta si sa ii spun ca eu am de dansat maine. (chiar daca nu erau anuntate rezultatele eram convinsi ca am dansat bine!) Ca trebuie sa se poata face ceva, o injectie un antiinflator etc. Ceva!!! Nu ai voie ca calci pe piciorul asta! Intelegi? imi zice medicul. Risti sa il rupi mai tare. Perioada de recuperare este mai lunga etc. Oricum un muschi se reface dar mai lent si ai nevoie de repaus. DAR... daca tu vrei sa dansezi maine nu am ce sa iti fac. Risti sa iti rupi muschiul. Ba in plus vei avea dureri foarte mari! Poti calca pe el drept? ma intreaba. Nu, zic eu. Faci cum crezi: repaus si gheata daca vrei sa dansezi curand!
Nu am cum sa uit cum m-a facut sa ma simt ce mi-a spus medicul. Ma luasem de el, de doctorul de la ecograf. (desi eu stiam ca si imagistul a zis ca e prea devreme in 3 ore de la eveniment sa fie totul concret si exhaustiv). In sala de asteptare erau Luci, Robi si Iulia. Le-am dat vestea. Iulia ma intreaba daca glumesc. Cadem repede de accord ca eu trebuie sa ma odihnesc cat de repede si sa dorm si sa imi pun gheata pe picior. Ne intoarcem in Todi. Aflam tot in seara respectiva ca suntem in semifinala...
M-am pus in pat si am adormit cu gheata la picior desenand 3 dansuri cu Iulia in care eu imi folosesc piciorul stang cat mai putin. Ma rugasem sa ma trezesc si sa pot calca pe picior dimineata.
Dimineata cand ma trezesc si pun picioarele pe podea este un adevarat ritual pentru mine. Intodeauna a fost. Azi nu are cum sa fie diferit... Ma cobor din pat. Calc cu ambele picioare pe podea... E de bine! Nu e chiar ca ieri dar doare. Doare si nu pot controla durerea. Iulia se uita la mine cu ochi neincrezatori si ma intreaba daca pot dansa asa??? Ma uit lung la ea, problema mea Iulia este ca eu te pot dansa si intr-un picior, dar nu ma pot deplasa de pe loc si nu pot sa calc si sa te prezint cand calcam impreuna pe scena pentru ca voi schiopa vizibil... Nu-i bai zice, schiopateaza. Avem sanse sa intram in finala Horia? Nu mai tin minte ce am raspuns. Cu siguranta nu aveam un raspuns hotarat, clar si sigur din interior.
Nu pot sa descriu in cuvinte dar o sa incerc sa fac asta... in ziua semifinalei, eram atat de determinat si hotarat, sigur pe ce am de facut. Culmea, nu mai aveam emotii. Aveau altii pentru mine: Lucian, Maria, Robert, Csongor, Laurita, Csila, Alexandra si altii care vazandu-ma ca schiopatez m-au intrebat si eu le-am raspuns ce am patit. majoritatea imi urau succes. Dar parca stiau ca se opreste drumul meu in semifinala...
Pot sa va spun cu siguranta ca am avut cele mai bune dansuri in semifinala. Am dat tot. Mai toti aveau emotii. Eu nu! Azi nu! Mie medicul mi-a interzis sa dansez. Eu nu am voie sa dansez. Dansez pentru mine. Pentru noi. Pentru tot ce pot eu sa fac si mi se interzice. M-am legat cu fasa elastica. Ne oprisem pe drumul de la spital la farmacie. Imi mai cumparasem de acolo si ceva antiinflamatorii si calmante. Pe scurt: m-am drogat binisor cat sa nu simt piciorul. Ma vertizase doctorul ca nu o sa functioneze complet. Nu avea cum doar muschiul respectiv lega articulatia gambei si a gleznei, amortiza fiecare atingere de podea. Am dansat cat am putut de bine. Ii multumesc si acum Iuliei careia ii cerusem iertare, vazusem visul nostru de acasa spulberat. M-am simtit eliberat de dansul nostru la finalul celor 3 piese. Dadusem tot! Ei aveau emotii eu nu mai aveam de ce. Stiam ca mai bun nu pot face, imi depasisem conditia. Multi vor afla abia mai tarziu ca eu nu pot calca cm trebuie.
Dupa sectiune de escenario se fac anunturile, suntem adunati toti la un loc pe ring. Suntem chemati in fata unul cate unul dupa notele juriului si suntem rugati sa mergem in fata. Brusc incep sa se faca tabere separate intre finalisti si semifinalisti. Bucuri pe o parte si apalauze din spate pentru cei dintai. Barbara Cicero anunta rand pe rand cuplurile. Emotiile cresc. Din Romania... Csongor Kicsi si Laura Iaru, se aude din gura Barbarei... Nu eram noi, auzisem Romania si m-am gandit la noi. Barbara continua sa creasca emotiile: tot din Romania, 121, Pop Horia Calin y Iulia Burci.... Ne-am bucurat ca niste copii... Spre deosebire de restul care parca fugeau in tabara finalistitlor eu si Iulia am mers normal cat sa pot si eu sa calc si sa multumim juriului. Suntem finalisti zic! Nu imi vine sa cred zice Iulia. Totusi parca visam. Dar nu, era pe bune. Eu un schiop de ocazie sunt in finala! Evident ca totul pe merit! La naiba se poate!!! Iulia avea sa rescunoasta: noi nu ne dam inca seama de ce am realizat. Alaturi de Csongor si Laurita erau 2 cupluri in finala de tango a campionaltului European. Mai apoi am mers sa vad rezultatele. Eu cu Iulia alaturi de Csongor si Laurita eram notati cu aceeasi nota. Surprinza, eram la egalitate. Dar bucuria era ca Romania avea doi finalisti.
Finala a fost un regal. Am dansat pe scena din Piazza dei Populi din Todi. Trei ronde. Nivelul de dans a fost foarte sus!!! Am fost relativ multumiti de dansul nostru. Puteam mai mult. Luasem ceva calmante si antiinflamatorii altfel nu puteam dansa. Noroc si cu fasa elastica care mi-a fost pe post de proptea pentru picior. In finala am luat locul 15.
Per total bucuria este enorma. Suntem finalisti!!! Morala este indiferent ce crezi, ce simti, oricat de jos te simti, oricat de greu iti poate fi conjuctural sau nu, nu te da batut. Nu am recunoscut asta pana acum, dar mi-a stat in gand sa ma duc la organizatori si sa le explic ca nu pot concura... Si asta stiu si au simtit toti cei care m-au vazut ca nu pot calca pe picior. Multumesc cu aceasta ocazie tuturor celor care mi-au stat aprope in gand si in fapte. V-am simtit aproape! Unii mai aproape decat altii... Va multumesc!
PS: azi sunt in pat. cuminte. incerc sa nu imi fortez piciorul. urmeaza milonga deseara. nu pot sa nu ma duc. macar sa imi clatesc ochii cu minunatul nivel de dans. am timp sa ma vindec acasa. ne vedem la Cluj.
Comentarii