Tziiirrr-tziiiir, suna
telefonul.
Se intampla acum cativa
ani.
Era cineva cu care
nu mai vorbisem de multa vreme, poate mai bine de un an, un an si
jumatate poate. Nu m-am gandit ca este vorba despre tango, ma gandeam
ca poate s-a intamplat altceva. Putin iritat si agitat, imi
reproseaza, cum ca i-as fi spus lucruri gresite in tango, si mai
exact ca in tango nu exista disociere, si ca eu de ce le-am spus asa
ceva?...... putin bulversata, luata asa tare, trag aer in piept,
procesez rapid si zic, auzi da ce-ti veni? Asa dintr-o data? Ce s-a
intamplat de fapt si cum ai ajuns tu la concluzia asta?
Pai c-o fi c-o pati,
ca a venit o profa de tango pe acolo pe la ei, ca a fost la cursuri
la ea, si ca ea a zis ca nu-nu-nu, pieptul ramane plat, si nu se
disocieaza.... si ca ea preda nu stiu pe unde intr-o tara din america
latina, si ca pregateste perechi pentru nu stiu ce campionat de
tango.... Zic, aaaaaah pai stai asa mon cher! Si incerc sa-l iau asa
mai pe departe.... zic, tu ai auzit de stiluri de tango? Eu o cred pe
fata aia, care zice ca pentru campionatul nu stiu care nu se
disociaza, si se tine pieptul drept, dar asta nu inseamna ca este
singura forma de tango de pe acest pamant, si ca toti trebuie sa
facem asa. Da, poate ca pentru acel campionat exista regulament si
cutume, si se cere ceva anume, un stil anume, sunt perfect de acord,
dar asta nu inseamna ca acesta este singurul adevar. Eu ce-mi doresc
este dansul social, pentru milonga, si nicidecum pentru campionat.
Iar toti profesorii pe care i-am mai auzit ne-au vorbit de disociere.
Si mai mult, mi se pare o aroganta din partea cuiva sa spuna ca doar
un anumit gen de tango este cel pur si adevarat, si ca faceti asa,
doar pentru ca asa zic eu ca asta este tangoul adevarat!
In esenta, dupa
parerea mea, tangoul este unul singur, dar, ca oricare alt lucru, in
functie de unde privesti si ce vrei sa faci, el capata diverse
reprezentari, cand se schimba perspectiva, aparent se poate schimba
si perceptia, obiectul privit ramanand acelas.
Dupa mine, fiecare
varianta este valabila, atata vreme cat are aceeasi finalitate, atata
timp cat rezultatul este acelasi. Nu inseamna ca un tango este gresit
si altul este "ne-gresit", nu inseamna ca este ceva gresit,
poate fi diferit, sau mai bine, sau alt fel, sau, la extrem, pur si
simplu sa nu fie tango. Exista multi care mai scapa pe aratura, si
care nu ajung sa inteleaga /atinga/ simta esenta si cred ca fac
tango, dar nu despre ei e vorba, aceia pot fi ignorati si lasati sa
traiasca in ignoranta lor, pentru ca mai devreme sau mai tarziu vor
disparea. Asa ca nu necesita prea multa atentie.
Exista trasaturi
general acceptate de majoritatea dansatorilor de tango, care
diferentiaza tangoul de alte dansuri. Iar daca un dans nu prezinta
acele trasaturi suntem toti de acord ca nu se mai numeste tango si ca
este orice altceva, numai tango nu! Da. Dar
asta nu inseamna ca exista un adevar absolut. Variantele
posibile sunt mai aproape sau mai departe, in functie de fiecare cat
poate, si cat pricepe.
Insa, mi se pare
arogant sa spunem, ca un anumit gen/stil de tango este adevarul
absolut. Nu exista asa ceva. E cam utopic :)
Asta la nivel superficial
si rational, un nivel inteles de oricine.
* * *
La nilev filozofic,
metafizic, cuantic, mistic, spiritual sau cum mai vreti sa-i spuneti,
tot ce stiu este ca tangoul scoate adevaratul “tine” din fiecare.
Este “un balon”
suspendat in univers in care nu mai exista lumea exterioara, nu mai
exista nimic; nici liste de cumparaturi, nici catel nici purcel, nici
facturi, nici griji, nici boli, nici teama, nici ura, nici job, nici
politica, nici razboaie, nici angoase, nici masti, nici reguli, nici bariere, nici restristi, nici... nimic!
Tangoul inseamna miscare,
iar miscarea inseamna viata.
Avem nevoie sa ne simtim
vii.
Este momentul acela
absolut in care nu mai exista nimic atlceva pe lumea asta decat tu.
Si esti confortabil cu tine, si ti-e bine.
Esti cea mai buna versiune
a ta.
Si dai tot ce ai mai bun.
Adevarul absolut despre
tine insuti. Si ca existi.
Iar daca stam sa ne uitam
la originile tangoului in ce mediu si ce moment s-a nascut, cred ca
aceasta ipoteza poate fi confirmata, si cred ca toti avem nevoie de
asta. Poate nu sunt chiar atat de “in balarii”. Cum s-ar explica
altfel aceasta dependenta a dansatorilor de tango. Iar acum am in
minte imagini ale dansatorilor de pe la maratoanele si festivalurile
de anul acesta. Vad cu ochii mintii dansul, miscarea, conexiunea,
tensiunea, intensitatea, concentrarea, pasiunea. Si nu vorbesc de
senzualitatea sau de sexualitate. Nici pe departe. Este intensitatea
trairii vietii pe care ne-o reprimam in contidian in viata sociala.
Poate un instinct primar care se manifesta, in final.
Comentarii