Sincer, nu am habar ce inseamna
d.p.d.v. psiho-medical depresia, am cautat in dictionar, zic ei ceva
gen “Stare sufletească (patologică) de tristețe (asociată cu
neliniște); descurajare, deprimare“.
De cateva ori, de-a lungul existentei
mele in tango, am experimentat mai multe perioade de “depresie”
sa le spunem. Dupa ce le-am depasit, am stat un pic si le-am
analizat. Iar cea ce urmeaza este strict un studiu de caz, si o
experienta personala, negeneralizabila cred. Poate daca suntem
avizati stim sa identificam ce ni se intampla, si le putem trece mai
repede, sau mai usor, sau macar pricepem ce naiba ni se intampla. Si
in plus nu cred ca se poate compara evolutia si efortul leaderilor in
tango cu cel al follower-ilor, asa cum nu se pot compara “frustrarile
“ fllower-ilor cu cele ale leaderilor. Toti le avem, doar ca
altfel, si din alte motive.
Aparitia si durata.
La inceput, in primii doi ani nu-mi
aduc aminte sa se intamplat astfel de stari in tango. Ba din potriva,
tangoul era exlizirul bucuriei, exaltarii, .... stari din astea de
plutiri in nori.
Dupa primii doi ani au inceput sa apara
primele perioade de “depresie”, scurte, si nu foarte importante,
din motive gen ca nu iesea un boleo, sau de ce nu m-a dansat si pe
mine cutare asta seara. Light.
Printre cele mai memobrabile au fost in
perioada 4-5 ani. A fost o depresie care s-a lasat cu o pauza de o
luna incheiata in care nu am fost la tango, nu am ascultat tango.
Nimic. Block total.
Apoi, in al 6-lea an a mai fost una de
cateva luni (3-5,6 luni), dar care nu a necesitat pauza totala.
Mergeam la ore, la milongi, la practici. Cred ca a fost singura si
cea mai adevarata depresie de tango. Incepusem chiar sa ma
ingrijorez.
Dupa al saptelea an incepe sa ti se
rupa si sa nu mai pui atata suflet in ce zic si fac unii si altii, ai
incredere in tine, in dansul tau, te bucuri de dans, stii cand sa te
bagi la dans sau nu cu cine da si cu cine nu ca sa nu dai in alte
alea, asa ca esti destul de safe. Esti destul de harshit prin lumea
tangoului ca sa nu te mai revolti, sa nu te mai enervezi, sa nu te
mai impresioneze orice, dar asta nu te scuteste sa nu mai arunci
cate o injuratura printre dinti la cate o porcarie, dar de obicei mai
mult te amuzi si stii sa faci haz de necaz sau sa razi de tine... si
de altii.
Bref, cu cat esti mai nou in tango e
depresia mai scurta, cu cat esti mai vechi in tango, cu atat risti sa
ai o depresie mai lunga.
Partea interesanta a acestei asa zise
“depresii” este motorul.
Excluzand acum, in mod ideal si
ipotetic, toate celelalte planuri ale vietii, adica ca, sa zicem, ca
pe toate celelalte planuri stai bine - ca ai un job ok, unde te
simti cat de cat bine, ca te intelegi bine cu ai tai din familie, ca
copiii, catelu si pisica sunt sanatosi si bine, ca salariul e cat de
cat ok, ca ai o relatie in care ti-e bine, ca ai timp liber pentru
hobby-uri si relaxare, etc. – si nu aducem frustrari si nemultumiri
din aceste planuri ale vietii noastre in tango, sa incercam sa ne
reducem doar la aspectul tango, cu tot ce inseamna el ca fenomen si
univers. Ore: invatare/acumulare, practica: progres si
milonga:integrare, socializare.
Ce este acel ceva ce iti creaza starea
de depresie?
Muzica? Dansul in sine cand dansezi?
Sau tot restul care se intampla in
jurul tangoului, adica: ce zic unii ce fac altii, cum se comporta
oamenii, atmosfera creata in jurul tangoului si la
milongi/practici/ore?
Primele episoade de asa zisa depresie,
de foarte scurta durata (de la cateva zile la 2-3 saptamani)in
prioada de inceput, au fost legate de invarare, si progres, mai mult
de comparatia cu altii, de diferenta de nivel de dans si de
integrare. Trebuia sa cresc mai mult ca sa am acces la nivel
superior. A trecut usor si fara urme. Ma bucuram de dans cu toate
aceste angoase? Categoric da. Imi placea sa dansez. Cand dansam nu
mai existau acele angoase.
Cand a trebuit sa-mi iau luna de pauza,
singura in toata istoria mea in tango, a fost dupa un eveniment la
care participasem la organizare, care de fapt a fost cireasa de pe
tort dupa o lunga perioada in care s-au intamplat, spus si tensionat
o multime de lucruri la ore, la practici, la milongi... in asa zisa
comunitate (dar acesta este subiect pentru un alt articol cu
“comunitatea”). Toatea acele lucruri intamplate, spuse, auzite,
simtite, au creat atmosfera tensionata, din care am dorit sa ies.
Imi placea sa dansez? Nu in conditiile
si mediu respectiv. Dupa o luna cand am revenit, primul dans a fost
ca prima tigara dupa ce te-ai lasat de fumat cativa ani... A fost
rai. Mi-au dat lacrimile de bucurie cand am dansat dupa o luna. Cand
dansam nu mai exista nimic din cele spuse, auzite, intamplate. A
lasat urme? Da, dar nu la nivel de dans ci de pricipii/socializare.
Deci, se claseaza: nu a fost depresie de tango.
A mai existat apoi o perioada de 3-5,6
luni in care mi-am pierdut interesul pentru dans, mergeam si dansam,
dar nu mai gaseam acel sentiment de bucurie. Dansul meu nu ma mai
satisfacea. Nu ma mai stimula, era totul plat. Partea de socializare
si principii era ok, nu acolo era problena. Mergeam la milongi si
dansam in speranta ca o sa-mi treca, si ca o sa regasesc acel
sentiment. A durat luni de zile, si ce m-a scos de acolo au fost
niste seminarii care mi-au dat o noua optica, o nou viziune si mi-au
reaprins fitilul, mu-au pus in miscare si am reinceput cautarea
tangoului, din alte perspective. Aceasta cred ca se poate numi o
depresie de tango, pentru ca are directa legatura cu dansul tau,
personal, si nu are nici cea mai mica legatura cu partea sociala.
Concluzia este ca depresia in tango,
este de cele mai multe ori confundata cu nemultumirea, dezamagirea si
tristetea provocate de ce fac/spun/simt oamenii in jurul tangoului.
Dar mai putine sunt cele adevarate generate de dans in sine. Cred ca
tre sa iti lipseasca o tigla de pe casa sa nu te bucuri de propriul
dans. La ce mai dansezi?
Deci, daca te simti bine cand dansezi,
cu propriul dans, NU ai o depresie de tango.
Daca te calca pe nervi ce se intampla
in rest la tango asta e alt ceva.
Dar esti sigur ca cea ce se intampla la
tango te deranjeaza?
Aducand acum si celelalte componente
ale vietii personale, ca nu esti multumit de job, ca te certi cu ai
tai, ca e pisica bolnava, ca esti fii singur, ca nu-ti ajung banii,
ca n-ai timp pentru tine si muncesti la epuizare, etc. si vii la
tango... scuze, daca versi toate frustraile acolo nici n-ai cum sa
fii multumit de tango. Mai gandeste-te odata.
Daca esti nemultumit de orele de tango,
schimbi scoala sau profesorii, daca nu-ti place muzica schimbi
practica, milonga, daca nu-ti plac oamenii schimbi mediul (ca acum,
cel putin Bucuresti se poate), dar daca le-ai schimbat pe toate si
tot esti nemultumit, poate ar trebui sa te uiti in sfrafundul tau sa
vezi ce te nemultumeste de fapt... sigur nu tangoul este de vina, asa
ca da-i pace :) Tangoul este acelas. Tu cine esti? Ce vrei de fapt? Si de ce vezi lucrurile asa? :)
Concluzia finala: exista, firesc,
depresie in tango.
Vestea buna e ca trece. Iar un seminar
cu niste profi faini ajuta maxim. Daca vorbim de tango. ;)
Daca nu, da-ti singur un sut in fund si doua palme dupa ceafa si revino-ti, nu te mai lamenta atata. Daca vrei, ti le dam noi astia de la tango, ca sa nu ai dubii ce ti se intampla! O sa fie gratis ;)
Daca nu, da-ti singur un sut in fund si doua palme dupa ceafa si revino-ti, nu te mai lamenta atata. Daca vrei, ti le dam noi astia de la tango, ca sa nu ai dubii ce ti se intampla! O sa fie gratis ;)
Comentarii