Se facea ca era o seara de Craciun,
unde se adunasera prieteni sa fie impreuna si sa danseze, intr-o
sufragerie mai mare, unde fiecare a adus cate un vin, un cozonac,
turta dulce, portocale si bomboane de ciocolata. Cum se face ca la
acesta “ptrecere” au venit doi oameni dintr-o tara indepartata,
dornici sa danseze. Dar ei nu stiau sa danseze ce dansau ceilalti
oameni. Venisera si ei cu o sticla de vin, ca de Craciun, desi
religia lor nu parea a fi crestina.
Gazda, i-a primit, si dupa ce le-a
povestit asa pe scurt in cateva cuvinte care sunt regulile, cum
danseaza perechile in ronda, cum se circula in sala de dans ca sa fie
vazuti de leaderi si sa nu incurce fluenta dansului si sa nu-si ia un
toc ascutit in pantofii de piele intoarsa, le-a sugerat, spre
dezamagirea lor, ca daca nu stiu sa danseze acest dans, ar fi mai
bine sa nu danseze. Ca ar trebui mai intai sa ia niste cursuri si
apoi sa invite doamnele la dans, ca asa, fara instructiuni de
folosire, mai bine nu superi “duoamna”, dar ca sunt foarte bine
veniti sa ramana si sa priveasca dansatorii, sa asculte muzica, sa
serveasca din toate cele cate erau pe masa, si sa se bucure de
astmosfera festiva.
Oamenii tot veneau, gatiti, aranjati,
cu rochitze elegante, dichisite si la sacou si la cravate, chiar daca
la inceput erau inca “obositi” de sarmale si cozonaci, dupa
cateva dansuri se inviorau iar atmosfera a devenit chiar un pic
festiva. Mai mare dragul sa te uiti la ei!
Si totusi, cei doi stateau cuminiti pe
o canapeluta si doar priveau, simteai din privirile lor ca sunt
dornici sa incerce. Atunci gazda avu o ideie; isi chema doi prieteni
intr-un coltz si aratand spre cei nou veniti, ii ruga, daca su cheful
si placerea sa le arate si celor doi cam cum sta treaba. Zis si
facut. Retrasi intr-o camarutz separata, ca sa nu deranjeze
dansatorii, noi veniti si profesorii lor s-au pus pe treaba.
Cred ca “instruirea” a durat cam o
ora, o ora si jumatate poate. Muream de curiozitate. Dar am lasat
sortii sa-ti faca treaba nu m-am dus sa trag cu ochiul, sa iau pulsul
la ce se intampla. Vor dansa or ba? Tot asteptam sa-i vad in sala
mare. Unde mai pui, ca cu cat trecea timpul, cu atat se aglomera mai
tare si era mai multa lume pe ronda.
Si?
Da.
Au venit pe ronda si s-au alaturat
celorlalti dansatori. Ok, ma asteptam sa reziste o melodie, doua.
Poate o tanda. Dar, spre surprinderea mea, cel putin unul din ei, a
schimbat vreo 3 partenere si a dus tandele la capat!!! Inclusiv una
de vals!!! Si pot sa jur, pentru ca a dansat in spatele meu. Si am
fost cat de cat atenta sa protejez perechea lor. Frate! Nu l-am
simtit! Nu a incomodat, si nu stia mare lucru… doar pas fatza si
lateral si pauza...nici un pas in spate! Cam cat si ce putea sa
stie??? Si nu a fost intimidat de aglomeratie. Erau primii lui pasi
de tango. Jos palaria!!! Altii care au mai dansat si aveau macar
cateva luni de dans si cursuri nici macar nu si-au pus pantofii sa
mai danseze, asa de aglomerat li s-a parut, iar ei, incepatori, i-au
dat bice! Respect ! Eu asa ceva n-am vazut in viata mea. Incredibil
dar adevarat!
Da. M-am minunat. Sper ca acesti
primii pasi de tango sa fi fost cadoul lor de la Mos Craciun.
Iar pentru mine … Craciunul acesta …
momentul care mi-a adus aminte sa credem in minuni... si sa nu
“lepadam” speranta :) Exista inca fapte bune, gesturi frumoase si
oameni minunati!
Comentarii