Da, sunt tentata sa incep din nou cu o poveste din propria experienta, a carei concluzie am verificat-o absolut intamplator cu povestile altor oameni, ascultand din “pasurile” lor. Nu ca as fi eu Mama Dolores, si vine lumea sa mi se spovedeasca, sa-mi planga pe umar, dar, tot vazand constant aceleasi fetze, chiar daca nu interactionezi cu ei, ajungi la un moment dat, sa-ti dai seama, daca cineva e vesel, bine dispus, suparat, furios, sau mai stiu eu cum. Cand lucrurile sunt OK, si toate sunt bune si frumoase, e bine, dar cand vezi o fatza lunga care obisnuia sa rada, sa fie vesela si sa faca glume... ceva , in mod evident nu e in regula, iar daca “apropierea” mi-a permis, am mai intrebat asa, fara sa fiu intruziva daca totul e ok.
Oamenii in general vorbesc depre ce-i doare. Pe unii ii doare tot timpul, este starea lor de fapt, si daca nu i-ar durea si-ar pierde sharmul, aia nici nu prea merita sa-i intrebi, ca risti sa pierzi o milonga intreaga ascultand durerea lor, iar la sfarsit pleaca acasa ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat (!?!?), dar pentru altii chiar imi doresc sa pot face ceva sa-i vad din nou zambind.
De-a lungul anilor, iar in zece ani in viata oricui se pot intampla o mie si una de lucruri, tangoul a devenit pentru unii dintre noi o componenta a vietii, pentru unii a devenit chiar un stil de viata, cu tabieturi.
Nu mi-am dat seama cat de important era tangoul pentru mine, decat in momentul in care mama mi-a facut cadou doua bluze… pentru tango! Nici macar eu nu-mi dadusem seama cat de mult intrase tangoul in viata mea, pana cand cei din jurul meu au ajuns sa ia aceasta activitate a mea foarte in serios. Dupa proape doi ani de cursuri mergand regulat luni, miecuri si vineri la ore si o data pe saptamana la milonga duminica, incet si sigur si pe nesimtite, tangoul s-a instalat statornic in viata mea. Era parte integrata, ca si jobul, ca si somnul, ca si mancatul, ca si familia, ca si prietenii si relatiile. A ajuns o felie importanta, pentru cei carora le plac graficele.
Pentru o viata echilibrata se zice ca toate aceste felii care formeaza viata noastra (prieteni, familie, relatii, job, tango, sport, etc.) ar fi minunat sa fie echilibrate, dar, cateodata acest model este utopic. Sunt momente in care jobul nu te satisface, dar ai o relatie minunata, si se compenseaza; sau, acasa, nu te mai intelegi cu copii, dar faci progrese la sala si incep sa se vada rezultatele; sau la tango ti se pare ca nu faci nici un progres, si nu mai e fun, dar te intelegi de minune cu familia, si poate ai primit si o promovare la birou.... de aici in functie de fiecare, putem face combinatii de N luate cate K, si gasim varietatea vietii cotidiene.
Se zice ca suma lucrurilor in univers este constanta, ca nimic nu se pierde si totul se transforma. Cam asa si cu balanta lucrurilor din viata. Cand unele talere sunt sus altele sunt jos. Ideal ar fi ca balanta sa fie echilibrata, si toate bratele sa fie sus.
Dar ce te faci, cand acasa ti-a murit pisica si toata lumea se cearta, si cineva boleste la pat, cand tocmai ai iesit dintr-o relatie, cand prietenii au diverse activitati care nu te mai includ, cand la sala nu ai rezultate, si … cireasa de pe tort, la job ai primit vestea ca poti sa incepi sa-ti cauti de lucru? Toate astea deodata! Ce te faci cand toate bratele balantei arata ca un octopus lesinat?… si nu, nu mai ai puteri sa lupti. Esti la capat. Atat de la capat, incat ai accese de panica. Si nu. Nu. Evident ca nu-ti arde sa dansezi in starea asta! …. dar trebuie sa mergi mai departe.
Te agati de un fir, de ceva orice care sa te scoata din starea asta macar pentru cateva momente. Si-ti dai singur un sut in fund si te scoti din casa. Si te duci printre oameni. Nu trebuie sa te lametezi sa plangi si nici sa razi sau sa zambesti sau sa spui bancuri. Poti sa iesi si sa vezi fetze luminoase. Macar pentru o ora. Poti sa strangi pe cineva in bratze sau sa lasi pe altii sa te ia in bratze cand ajungi la tango. Sa simti ca acei oameni se bucura realmente sa te vada, indiferent cat ti-ar fi tie de greu in viata ta personala cu toate problemele pe care le-ai avea. Si face bine sa simti acel “We are still here. We are alive. We are happy to see YOU.” Iti poate schimba perspectiva asupra vietii. Ca se poate si altfel. Ca nu e dracu' ata de negru precum ti se pare tie. O simpla tanda, nu a omorat pe nimeni, ba din contra. Face bine la corazon. Si la cap. Mai ales la cap. Timp de o tanda poti uita de toate cele care exista pe lume, poti trage aer in piept si ai voie sa te regasesti pe tine. Daca reusesti sa-ti permiti ca timp macar cateva tande, sau chiar daca nu dansezi, doar sa stai si sa asculti muzica, cu conditia sa-ti lasi toate problemele la usa cand ai intrat in sala unde se danseaza, poti te incarci cu putin “bine”, ia si creierul o pauza de la stresul cotidian macar pentru o ora-doua, ca apoi sa pleci cu puteri noi si sa-ti restabilesti echilibrul in viata de zi cu zi. O tanda buna poate sa-ti dea energie pentru urmatoarele trei saptamani ;) Si da, ai voie!
Been there, done that.
Tehnic vorbind, daca te misti, se pune sangele in miscare si se oxigeaneaza creierul, si macar pentru o vreme mai dispar angoasele. Ca ma umfla si rasul acum: intotdeauna am avut impresia despre sportivii de performanta ca sunt asa... tampi. Ca au o privire in gol care nu exprima nimic, …. pentru ca nu este nimic in capul lor. Asa am vazut eu la televizor ca arata fotbalistii scosi de pe teren, sau gimnastele care tocmai au performat la Olimpiada, sau patinatorii asteptand notele la artistic si tehnic la Europene. Mi se pareau tampi. A trebuit sa ajung intr-un cantonament cu cel putin 8 ore de miscare fizica pe zi, si sa mor, ca doar dupa inviorarea de dimineatza, la 6 dimineatza, pe nemancatelea, fara cafea, dupa cateva ture de stadion, parol, pe cuvant de atlet, nu-ti mai doresti nimica, stai … asa tamp in gradene, si este asa o liniste in capul tau... nici privirea nu mai este inteligenta! Acum nu zic sa facem cardio pana la epuizare, ca n-o sa ne scape de probleme, dar o alternativa mai soft si de o mie de ori mai placuta cu atmosfera, interactiune umana, muzica, ceva miscare, sigur face bine.
Imi povestea cineva de curand ca muncise toata ziua cu treburi prin casa, si ca era rupta de oboseala, ca nu stie de ce a mai venit in seara aceea la tango, dar acum la plecare, se simtea inviorata si se bucura ca venise, ca pleaca cu alt tonus.
De cate ori nu vi s-a intamplat sa aveti o zi de k*t in care sa nu mearga chiar nimic, sa lasi privirea in pamant si maile in jos si sa zici “I quit!” iar in urmatoarea secunda sa te gandesti ca seara te duci sa dansezi sa-ti salvezi ziua, ... si viata?
In viata, pe toate planurile se intampla tot felul de chestii, unele te ridica, altele te dau de pamant pentru acel moment, dar unii dintre noi, si aici ne consider norocosi, avem un prieten de nadejde, care nu ne lasa la greu ;) Tangoul.
Comentarii