“Ca in fiecare an cu ocazia Anivertango, televiziunea, alertata despre eveniment, doreste ca publicul Timisoream sa afle mai multe despre tango si invita organizatorii si invitatii acestui eveniment intr-o emisiune. Trebuia sa ...” asa se termina un articol care povestea despre aniversarea a trei ani de tango in Timisoara din 2013.
In dimineata primei zile a evenimentului care dura trei zile si trei nopti, ca in basme “trebuia sa”… ne prezentam la intrarea principala a TVR Timisoara pe strada Pestalozzi la ora sapte dimineata. Nici nu se luminase de ziua iar noi ieseam din casa, cu ochii carpiti, nici nu reuseam sa leg doua vorbe. Frate, nici ca sa ma duc la slujba nu ma trezesc la ora aia! Maria, organizatorul evenimentului ne astepta cu o cafea fierbinte de la un automat de cafea a intreprinderii. Mi-am fript si limba dar mi-a picat bine. Mi-am incalzit mainile cu paharul fierbinte.
Toate imi dadeau cu virgula. De ce ne dam jos din pat la ora aia? Ce trebuie de fapt sa facem? Cu ce sa ma imbrac? Intamplator imi luasem “just in case” o rochie mai “de scena”. Nu-mi imaginasem cand mi-am facut bagajul ca o sa ajungem “in direct”. Nu intelegeam cum sa porti rochie de seara la ora sapte dimineata... si nici nu intelegeam cum sa dansezi tango la opt dimineata... pe tocuri.
Intram pe culoare lungi, ajungem in platoul de filmare, atentie la cablurile de pe jos, ocoleste prin spatele camerelor de luat vederi cu cameramani, ajungem la cabinele de costume si cabina de machiaj.
Ne machiaza o domnisoara cu tone de fond de ten ca sa nu straluceasca chipul sub reflectoare si machiaj puternic ca sa se vada si ceva ochi la lumina foarte puternica.
Ne aseaza “in scena” pe canapeluta si fotolii. Ei incep. Emisiunea. In direct. Eu, dormeam pe mine. Era o doamna foarte draguta, care punea intrebari despre eveniment, pesemne vroia ca audienta sa afle mai multe despre eveniment si despre tango. Maria povestea. Eu nu pricepeam ce cautam acolo. Imi placea, dar ar fi putut sa fie mai pe la amiaza sa inteleg si eu ceva? Imi aduc vag aminte ca au incercat sa ma implice in conversatie, dar cu greu am reusit sa leg doua cuvinte care mi s-au parut total retarde :))
Urmeaza momentul dansului. Sa vada si publicul ce inseamna de fapt tangoul. Danseaza Maria cu Dominique. Mai o tura de reclame, mai inca o tura de discutii. Si ultimul dans pentru incheiere, sa dansez eu cu Horia. Parca, dar nu mai stiu sigur, am vrut melodia “Suerte Loca” a lui Rodriquez. Cred ca a fost si ceva Pugliese. Nu mai stiu exact. Stiu ca trebuia sa dansam pe covor de dans, adica un covor gros de vreo doua degete cauciucat, pe care nu se aluneca. Toti in teatre si televiziune cand aud de dans intind acest covor numa' bun pentru balet, ca sa nu alunece, dar foarte dificil pentru pivoti pentru ca nu aluneca neam! (In seara aceea la milonga mi-am rupt un toc in doua, si erau pantofii purtati in emisiune – m-am gandit cum ar fi fost sa se rupa tocul in direct?!?)
Dupa dans, intra reclamele si suntem anuntati ca am mai primit inca 15 minute de emisiune pentru ca producatorilor le-a placut dansul! Ce vreau sa zic cu asta? Sa ma dau grande ca am fost live pe micul ecran? Nu, am copilarit pe platourile de filmare... nu e nimic nou. Ideea este ca un dans de tango a castigat inimile unor oameni care au vrut sa afle mai mult despre acest dans si au prelungit timpul alocat emisiunii. Asta da, mi se pare ceva remarcabil!
Photo credit: “Ora regiunii”
Comentarii