Tangoul … la masculin.


In spaniola ii zice “EL tango”. Francezii care l-au facut cunoscut in Europa l-au preluat ca “LE tango”. Italienii zic “IL tango” In micul Paris ii zicem “tangoUL”... nu “tangoA” cum ar veni la “salsA” sau "bachatA" care mi se par la genul feminin. Nu incercam traduceri in limbile germano-anglo-saxone... ca ajunge cam rece politicos si impersonal cu “the” si “die/der/das”.Ah, imi sopteste acum un priten din culise, ca si in germana este tot la genul masculin! So, in general, genul masculin al tangoului s-a cam transmis mai departe si in traduceri si adaptari locale si culmea, chiar in esenta dansului.

Nu multi nedansatori cunosc povestea deocheata ca tangoul s-a nascut prin bordeluri.... si ca (deschid un citat mare)“puţine voci mai contestă astăzi legătura tangoului cu mediul prostituţiei, una dintre cele mai accesibile şi frecventate „distracţii“ în Buenos Aires-ul începutului de secol. Dansul de tango nu era pe atunci sentimental, delicat, ci viclean, lubric, insinuant, picaresc, de o cochetărie neruşinată.
Unele voci spun că tangoul era iniţial dansat (exersat) de bărbaţii care îşi aşteptau rândul la prostituate, bordelurile încurajând dezvoltarea acestui dans, întrucât era un bun stimulent al afacerii.

Bărbaţii suburbiilor căutau cele mai incitante mişcări de dans pentru a-şi trece timpul şi a impresiona femeile – şi prin aceasta, desigur, pe alţi bărbaţi. Începuturile masculine ale dansului de tango nu au nimic de-a face cu homosexualitatea. Orgoliul de a demonstra cele mai interesante mişcări şi figuri de dans în faţa altor bărbaţi, iar apoi a femeilor, ţinea pur şi simplu de un anume sentiment viril. Mândria de a dansa cu măiestrie era în acea vreme o caracteristică a bărbatului orillero (locuitor al cartierelor mărginaşe), iar a avea „două picioare stângi“ era o pată pe prestigiul oricărui bărbat.


Există însă şi teorii care spun că tangoul nu s-a născut efectiv în bordeluri (aşa cum susţine şi Borges), ci doar a găsit aici un mediu propice şi liber de dezvoltare şi tot aici a atras atenţia bărbaţilor de condiţie joasă, dar şi de „lume bună“, care frecventau în secret aceste stabilimente – de altfel, unele dintre puţinele locuri publice care îşi puteau permite să angajeze muzicanţi pentru plăcerea clientelei. La cumpăna dintre secole, dansul de tango se răspândeşte cu frenezie în mediile joase ale oraşului; apar o mulţime de practicas unde se exersează mişcări şi principii de dans. J.L. Borges îşi amintea că în Buenos Aires-ul copilăriei sale, „...la colţuri de stradă, perechi de bărbaţi dansau tango, pentru că femeile nu luau parte la un dans atât de licenţios şi de viciat“.” (am inchis citatul mare)

Unii zic ca tangoul a preluat miscarile de lupta ale cutitarilor din porturi. O fi, n-o fi adevarat.... fum fara foc nu prea iese.Si daca este asa, tangoul pastreaza si astazi miscarile iuti de lupta, energia, dinamica, ritmul si tensiunea originare. Sacadele, gancho-urile, miscarile dinamice ciculare ale unei lupte dintre doi barbati care au ceva de revendicat, stopurile scurte care fac ca picioarele sa sara in boleo, priza ferma, “loviturile” neasteptate, surprinzatoare, toate se regasesc inca in demostratiile de tango ale marilor maestri. Nu, nu zic sa ridici “nefericita” de pe scaun si sa incepi sa-i dai la glezne, nici pomeneala, dar nu-mi inchipui nici un boleo mieunat luuung gata sa-si de-a duhul cand D'Arienzo ii zice cu “Huracanu'”. Asa ca fetelor...o attitudine “Zoe, fii barbata!” s-ar preta mai bine la tango. Zic si eu.

Se poate spune orice despre tango dar nu ca este un dans lesinat. Ca si intr-o lupta, in tango trebuie sa fii agil si prezent - o secunda de visare si esti la pamant – trebuie sa fii “grounded”, sa ai bine picioarele infipte in pamant si sa fii relaxat, cu cat esti mai relaxat cu atat ai mai multa viteza, iar socul unei “lovituri” va fi preluat mai elastic, ramanand in picioare. Am mai auzit oase cazand in ropote pe parcheturile milongilor Bucurestene... :))

Nu, tangoul nu este deloc guy, este cat de poate de masculin. Un tango cu cat este mai “ruff” cu atat este mai autentic, sa lasam “Lacul lebedelor” pentru alte scene.

Citat din articolul "Istoria Tangoului" de Cristina Enescu






Comentarii