FB dauneaza grav tangoului


FB, ca ustensila de informare, dpdv evenimente e minunata. Faci o cautare si gasesti tot ce-ti trebuie si ce nu-ti trebuie. Milongi, cursuri, practici, scoli, de toate. Mai pune unul altul cate o melodie misto gasita recent, sau video cu ultimele show-uri ale dansatorilor preferati, e interesant. Cateodata nici n-am timp sa vad clipurile sau sa ascult muzica pe care o pun oamenii pe peretii lor. Alte ori e o plictiseala maxima si nu se intampla nimic. Destul de interesant fenomenul in sine. Si transparent s-ar zice. Anunta o scoala ca vine un maestru sa predea ceva, toata lumea e bine venita. Mai pune cineva un articol interesant, deci este foarte educativ. Minunat acest FB!

Ce m-a contrariat de-a lungul ultimilor ani, a fost altceva. Actiunile “electronico-verbale” la care nu m-am asteptat. E drept, pe toti ne apuca dracii si mai scapam o “Cristelnitza” si “Anafura” cand iti e autobuzul ingropat sub zapada... destul de nedrept... caci zapada nu are cont pe FB si nu poate riposta la “botezuri” de genul asta... dar cand toti cei implicati in “neintelegeri” sunt prezenti si au drept de vot egal, pare mai corect. Si fiecare are dreptul sa-si spuna parerea deopotriva... mai cu naduf, sau mai detasat.

Facand o paralela, cu job-ul spre exemplu, mi s-a parut extrem de interesant. La tango totul e “liber” fiecare face si spune ce-i place, indiferent de consecinte. Stateam si ma gandeam daca la job ti-ai putea permite sa faci si sa spui cu aceeasi nonsalanta ce se intampla la tango. Ne-am putea permite sa fim aroganti la job? Desigur, daca esti super mega bazat si aduci 75% din veniturile firmei, poate ca ai putea. Ai putea fii obraznic la job, cu toata lumea? Chiar si daca aduci 90% din venit??? Ai putea rade sefului in nas cand iti face observatie ca ai incalcat regulile firmei? Chiar daca esti cel mai bun din firma? Ai putea fi malitios si ai putea face glume de prost gust cu vre-un client sau sa-l iei peste picior …? Pe bune?

Si acum s-o luam pe partea ailalta... daca NU esti unul dintre cei mai buni, care nu aduci nici pe departe nici 0,X5% nu XX,99% in firma, ti-ai mai putea permite la job comportamentele de mai sus? Arogant? Obraznic? Malitios? Sa razi cuiva in nas si glume de prost gust? Ti-ai permite? Daca da, cam cat timp credem ca am mai avea de stat in locul acela si chiar avem senzatia ca lucrurile ar ramane asa fara consecinte?

Si acum sa aplicam acest algoritm la tango. Sa incercam sa ne imaginam acelasi limbaj si atitutdine si situatii/ discutii/show-uri intamplate la tango pe FB, sa le ducem intr-un mediu profi, cum ar fi la job. Ne-am mai permite, oare? Simplul fapt ca in tango, spre deosebire de un job, nu exista sefi si nu are o institutie, asta ne permite sa ne exprimam “liber” si sa dam liberi din degete pe tastatura. Cred ca s-a inteles gresit aceasta libertate. Desigur si monitorul si tastatura sunt un scut si avem probabil senzatia ca daca nu vedem pe nimeni in fata putem sa debitam orice.

Stateam si ma gandeam daca unii oameni ar putea sa-mi zica mie sau altor persoane, in fata, uitandu-se in ochii nostri toate lucrurile cate le-au scris pe net, de fata cu toata lumea. Chiar ar putea??? Depersonalizarea comunicarii datorita ustensilelor electronice nu cred ca face deloc bine. Nici oamenilor nici tangoului.

Nu cred nici in ruptul capului ca vre-unul dintre noi ar putea sa sa uite in ochii cuiva si sa-i zica, dupa ce au dansat si s-au pupat si s-au luat in brate ceva de genul: “Fai, esti o vaca proasta!” sau “Bah, esti un bou!”.

Si ma mai intreb un lucru... de ce la milongi sau la practici nu se isca discutiile aprinse care au loc pe net? De ce fata in fata cand avem atata timp la dispozitie, nu ne aprindem precum capitele de paie? Ah? De ce? De ce radem, glumim, dar nu parasim incinta bunului-simt? Dar pe net se poate.

Oricum, exista si reversul medaliei. Si din toate valvataile astea de furtuni in pahare cu apa, fiecare isi trage concluziile si in final stii cu cine ai de-a face ;)





Comentarii

Cautati in acest blog