Exista in tango, ca in orice domeniu al vietii, riscul de a te plictisi. Da se poate intampla sa te plictisesti de tango. Sa te plictiesti de muzica de tango, de oamenii de la tango, de orele de tango, de profii de la tango, de milongi, … si cel mai probabil sa te plictisesti de propriul dans. Acest ultim aspect cred ca e cel mai pricinos. Sa te plictisesti de propriul dans, sa nu-ti mai placa pur si simplu de cum dansezi tu cu tine. Si de aici incep multe alte frustrari si ca si cu pestele, se impute totul in jurul tangoului. Oamenii n-au nici o vina, muzica, locurile la fel. De fapt esti singurul vinovat ca nu-ti mai place viata ta in tango.
Ar fi mai multe cai de a-ti regasi tangoul.
Prima varianta, “A”, ar fi sa te pui intr-un coltz si sa astepti sa-ti treaca. Sau nu. Sa nu treaca.
Daca varianta cu coltul nu a dat roade se poate trece la varinata “B”.
Pentru cei plictisiti si scarbiti, daca nu-ti mai plac oamenii sau locurile, ai putea incerca o schimbare de decor. Un tango-trip de week-end la un maraton unde nu cunosti pe nimeni. Dar pe absolut nimeni si unde nu ai mai fost niciodata. Stiu oameni care in calatoriile lor (nu in interes de tango) a verificat si alte scene ale tangolui pe mapamond (America de nord si Europa de nord). Asteptam sa povesteasca cu inflacarare experienta. Spre marea mea surpriza au fost retinuti, politicosi, nici pe departe entuziasti... iar incheierea a fost... “cred ca noi nu realizam ce avem noi aici acasa”. Am fost uluita. Adica ceva de genul nicaieri nu e mancarea mai buna ca la mama acasa!
Varianca “C”, care ar putea da un bust in regasirea tangoului ar putea fi sa iei rapid un set de workshop-uri cu maestri preferati sau cu unii foarte buni. Dar rapid. Cel mult o luna, pana nu se raceste de tot, pana nu e prea tarziu. Nu cred ca a existat calup de seminarii cu profi veniti cu “Buenos Aires” care sa nu imi dea o “buena onda”. Dupa 2-3 zile de seminarii, desi obosita si cu creierii pusi pe bigudiuri, am avut un nou avant in ale tangoului. Simplul fapt ca ne-a dat exercitii noi, mi-a dat de lucru pentru urmatoarele cateva luni. Pleci de la seminar cu chef de dans, cu energie, cu chef de a pune in practica noile lucruri invatate. Entuziasm si bucurie. Chef de explorare si re-editare. Simti ca esti pe panta ascendenta din nou.
Varianta de mai sus merge pentru a rupe o inertie, pentru a trece o bariera sau un blocaj de moment, doar ca... daca s-a intamplat o data, se poate intampla sau nu si a doaua oara; dar daca s-a intamplat de doua ori, cu siguranta se va intampla si a treia oara! (ca si citez o clasica in viata)
Varianta “D” este sa te pui fata in fata cu tine, poate si cu o foaie si un creion in mana si sa te intrebi serios “ce puii mei vreau eu de la tango?”, “Vreau sa dansez?”, “Cum vreau sa dansez?”, “Ca cine vreau sa dansez?” Si sa-ti trasezi un target cat se poate de clar. Cu timp clar de executie. De exemplu.... in 6 luni vreau sa ajung sa dansez ca Achaval! Si apoi te apuci de treaba. Vezi care sunt pasii/etapele pe care trebuie sa le faci ca sa ajungi acolo. Toata planificarea, cautarea rezolvarii etapelor asta iti va da un bust de energie si chef de dans.
Este importanta motivatia. Si tinta. Odata setate, totul curge de la sine, iar tangoul parca prinde alta culoare.
Comentarii