Imi zicea cineva intr-o noapte tarziu, spre dimineata, in vestiar, ca “vin aici asa cum ma duc la ai mei, sa-mi incarc bateriile. La tango este un loc si o atmosfera si oameni cu care te poti simti in siguranta. Un loc confortabil unde te incarci. Este ca “Acasa”.”
Acasa. Nu oriunde si cu oricine te simtit ca “acasa”. E un termen foarte larg si probabil diferit pentru fiecare. Dar acest “acasa” exista. Implica un sentiment de siguranta, de incredere. De confort. Un loc sau o stare in care te poti relaxa. Cand te relaxezi te simti bine. Cand te simti bine dai totul mult mai bine. Un sentiment de alerta/nesiguranta/neincredere permanent nu te lasa sa te relaxezi si nici sa te simti bine. Iar rezultatul este in consecinta. Scade randamentul iar performanta nu este cea asteptata.
Imi aduc aminte cum m-am simtit eu cand am dansat prima data cu unul dintre profesorii de tango care veneau mai des pe la noi la inceputrile tangoului in Romania. Emotia ca dansam cu un mare dansator si prof pedeasupra, ma paraliza pur si simplu. Ma simteam confortabil? Nu. Da, imi doream, dar emotiile ma blocau. Reactiile la comenzi erau intarziate, nu stateam in axa, nu auzeam muzica. Dezastru total, din punctul meu de vedere. Habar n-am ce-am dansat. Emotiile erau coplesitoare. A ramas senzatia. Nu ma simteam in siguranta, pentru ca ma gandeam ca nivelul de dans ma depasea, pentru ca nu stiam la ce “figuri” sa ma astept pe care eu nu le stiam, in ciuda reclamei care i se facuse de alte doamne care mai dansasera cu el, ca “cu acea persoana dansezi de parca ai pluti pe o perna!”
La fel se intampla cand dansezi cu cineva cu care nu ai mai dansat niciodata, chiar daca sa zicem ca nivelul este cat de cat acelas. Primele tande nu sunt la intreaga capacitate a partenerilor. Chiar daca dansurile sunt “bune” per total, nimeni nu da tot. Fiecare este in alerta. Nu stii cum raspunde celalalt. Este nevoie de rulare si cunoastere care cere experimentare, acomodare si timp. Dar mai ales de siguranta, de incredere. Si ca in orice, siguranta si increderea se castiga in timp in urma unor experiente. Cu cat dansezi mai mult cu cineva cu atat te obisnuiesti si cunosti partenerul, stii cand si daca ai timp sa faci adornosuri, cum reactioneaza daca faci miscari/scheme nemarcate, cand si cum poti sa propui noi directii, stii cum sa preiei energia sau cum si cat sa te duci ca sa nu-l scoti din axa, sa nu cadeti amandoi.
Siguranta implica un mediu cu niste parametri considerati sub control, in care stii sa reactionezi si in care crezi ca nu ti se pot intampla decat lucruri bune. Daca un parametru se modifica indicand modificarea mediului, intri in alerta. Iar alerta nu este confortabila. Adica daca dansezi cu cineva si ti-e teama ca o sa te calce, nu esti confortabil... sau daca dansezi cu cineva care incepe sa faca scheme de unul singur, fara sa i se fi condus acele scheme intri in alerta si iar nu esti confortabil si incepi sa cauti unde e butonul de “stooooop” sa se opreasca azi din ocho!
Utopic vorbind, daca ai avut nenorocul sa dansezi cu un Gigi muschi care se credea regele tangoului dar care te-a cadorisit cu un gancho neasteptat de ti-a rupt tibia si o sacada care ti-a faramitat toate oscioarele gleznei, bashca o volcada in care ai maturat cu piercingul din buric podeaua, ti-a zburat niste boleo-uri liniare forfecate la nivelul umerilor si te-a facut elice de elicopter pe post de ventilator in sala de milonga... de ti s-a facut rau de la stomac, este firesc si de asteptat ca atunci cand vezi specimenul sa intre toate sistemele de aleta pe rosu cu girofaruri intermitente si cu “Nino-Nino”. Nuuuu, nu te simti confortabil si nici nu o sa ai vreodata incredere in astfel de oameni si de situatii care te-au lasat cu un gol in stomac.
Cand toti parametrii sunt cunoscuti te simti in siguranta, te simti liber si creativ, poti sa te joci, sa faci adornosuri, poti sa ai elan, sa te duci cu energie si cu toate motoarele turate la maxim, poti sa dai totul in dans. Te simti confortabil si e minunat. Cand nu ai incredere nu merge la fel. Adica merge... dar la ralantiu asa. Banuiesc ca daca ii dai si lui Shumacher o masina noua tot trebe sa faca cateva ture cu ea sa se acomodeze, pana nu cunoaste si stapaneste bine masina nu poate arata tot ce stie el sa faca si nu intra in cursa cu ea. Masina si soferul trebuie sa se cunoasca... in kilometri parcursi impreuna. Iar soferul trebuie sa aibe incredere ca nu-i zboara rotile la prima curba.
De la siguranta si incredere care se transforma in relaxare si placere deriva probabil si preferintele limitate de parteneri de dans. Adica vezi cam aceleasi perechi dansand la mai toate practicile si milongile, in acelas oras si chiar la festivaluri in deplasare. Pe undeva e de inteles si nu condamn. Pentru ca la tango mergi din placere. Este o alegere de a petrece timpul liber si nu un contract semnat pe 8 ore. Iar in acele X ore de milonga vrei sa te simti bine. Sa fii in confort, nu in alerta, sa ai incredere si sa te simti ca “acasa”.
Comentarii