Regula mea, pentru ca o seara de tango sa fie reusita, era ca atunci cand ajungi la o milonga sa dansezi mai intai cu cineva cu care stii sigur, sau cu care ai putea avea garantia ca ai o tanda buna. Sa dansezi bine la inceput de seara, cateva dansuri bune, de incalzire, ca apoi si tu la randul tau sa poti da altora dansuri bune. Indiferent ce tande vor urma, una mai buna, una mai slaba, daca tu esti bine de la inceput, te poti simtii bine in continuare. Daca insa dansezi prost de la prima tanda, risti sa-ti strici toata seara si sa-ti taie tot cheful de la inceput si s-ar putea ca apoi sa te ridici mult mai greu la un nivel cu care sa fi multumit/a sau chiar sa pleci acasa.
Zic astia prin literatura de “specialitate” despre tango ca totul se simte, toul se transmite. Asadar, daca o tanda proasta la inceput de milonga iti strica starea, e posibil sa transmiti starea aceasta si altora, ca la leapsa si sa sa se transmita “din mana in mana pana in fund la taxatoare”... dar este valabila si vice versa, o stare buna s-o transmiti si altora cu care dansezi si ei s-o dea mai departe... in caz ca nu pleaca cu ea acasa... cu starea cea buna. Dar asta e mai probabil la finalul milongii nu la inceput.
Da, pentru binele tuturor celorlati cu care dansezi e bine sa fii putin egoist/a si sa iti doresti sa incepi bine. Ai tot dreptul. Mai bine mai astepti decat sa incepi repede si prost.
Mi s-a intamplat sa dansez cu cineva care pur si simplu nu avea chef de dans. Nu venise la milonga neaparat sa danseze, ci doar sa iasa din casa. Eu nu stiam asta cand am acceptat invitatia. Dar fiind cineva cu care dansam in mod curent mi-am dat seama din dans. M-am straduit din rasputeri o tanda intreaga sa-i transmit cheful de dans, cu tot ce-mi trecea prin minte. Cu chiu cu vai a inceput sa dea semne de dezmortire pe final de tanda. Nu am priceput de ce a mai facut invitatia si de ce s-a mai bagat la dans... A fost o munca enorma, care mai mult mi-a luat si mie din cheful de dans. Nu inteleg de ce, lucrurile bune se transmit mai greu, in timp ce alea rele triumfa imediat.
Exista un proverb romanesc care zice, ca “pofta vine mancand”. Da, am experimentat varianta asta si functioneaza din cand in cand, dar ar trebui sa ne gandim si la cei cu care dansam. D'asta zic ca selectia e importanta, sa alegi o varianta care stii sigur ca are rezultate pe plus si nu pe minus la inceput de milonga.
O tanda buna apasa pe butonul care ne pune in starea de tango (in cazul in care nu am inceput sa ne punem in starea de tango inca de acasa cand ne pregateam pntru milonga). Poate ca dansatorii experimentati, “maratonistii” - cum imi place mie sa le spun celor care danseaza cu foc la cate un maraton in fiecare week-end – dupa atatea zeci de mii de dansuri se pot activa si pot intra in starea de tango instantaneu, insa nu toata lumea are puterea aceasta. Experienta mea de pana acum a concluzionat de-a lungul anilor, ca non-cheful de dans omoara si cheful altora.
O exceptie de la concluzia aceasta m-a determinat sa pun pe hartie acest articol; am dansat cu cineva care declara ca are o stare nashpa, dar a fost unul din cele mai bune dansuri pe care le-am avut impreuna vreodata. M-am intrebat cum este posibil ca cineva care zice ca este intr-o stare nashpa sa se activeze instant si sa fie capabil/a sa dea un dans foarte bun, doar asa pocnind din degete?
Ca si in orice alta arta, pictura, literatura, muzica, teatru, orice artist, pictor, scriitor, poet, actor trebuie sa se puna intr-o stare pentru a putea creea o opera sau pentru a performa la capacitate maxima. Chiar si in viata de zi cu zi, ca sa faci diverse lucruri trebuie sa te pui in starea pentru a face acel lucru. Sa fii cumva pregatit si hotarat mental sa faci acel lucru. Atfel ori n-o sa-l mai faci, ori o sa-l faci, dar prost,... in dorul Lelii.
Singurii care imi vin in minte acum care pot fi capabili de o concentrare si o mobilizare instantanee sunt sportivii si performerii adica dansatori de profesie harsiti prin spectacole si concursuri, muzicieni, solisti de opera, actori de teatru. Dar toti acestia au un antranament de o viata si se pregatesc tot timpul pentru acel moment: olimpiada, concurs, spectacol. Toata munca lor de o viata trebuie sa fie atunci in acel moment concentrata pentru a castiga medalia de aur.
Pentru noi dansatorii de tango de rand, medalia ar fi in fiecare seara de tango echivalentul cu “tanda vietii”. Cum ar fi sa pocnesti din degete si sa te pui in starea de tango si sa ai tanda vietii, ori de cate ori doresti? Misto, nu? Si tu si eu stim ca se poate asta ;) Daca altii pot, oricine poate!
Comentarii