 |
| Photo: http://www.chigirev.com/ |
Cum ma plimbam eu cu ceva treaba prin
oras, admirand cladirile vechi cu frumoase cupole razand in soarele
verii, ma gandeam ca sunt unele parti ale orasului care imi plac
chiar foarte mult, dar de care ma bucur mult prea putin si extrem de
rar. Avem parcuri faine, cladiri frumoase, dar uitam ca sunt acolo;
ele au fost acolo inaintea noastra si vor fi si dupa noi, le vedem ca
pe ceva “by default”, stim ca sunt acolo si nu le mai acordam
nici atentia nici admiratia noastra... rareori suntem intr-adevar
constienti de prezenta lor, poate cei care sunt arhitecti sau artisti
le mai baga in seama si chiar se bucura de ele, in rest nu le luam in
seama. Daca unele cladiri din centru ar disparea probabil ca unii
nici nu si-ar da seama. Ma gandeam ca daca am stii ca n-ar mai fi
le-am aprecia mai mult azi si apoi le-am duce dorul?
Ma gandeam ca cam tot asa e si la
tango. Adica, cel putin in cazul Bucurestiului, in zilele astea, daca
chiar vrei poti dansa in fiecare seara, fie ca e o practica fie ca e
o milonga. Bucurestenii se pot considera niste oameni fericiti fata
de alte orase in care exista probabil o milonga si o practica pe
saptamana, sau poate chiar o singura milonga pe luna. Probabil ca cei
din tara sa-i invidiaze pe bucuresteni pentru acest lucru si isi
doresc sa poata avea aceasta posbilitate la ei acasa. Fiecare
priveste din papucii lui... Cel care nu are isi doreste, iar cel care
are nici nu baga de seama, i se pare normal si firesc.
Si aici ma intrebam daca noi chiar ne
dam seama de toate posibilitatile pe care le avem in jurul nostru in
ale tangoului. Mentalitatea noastra si mediul ne-a obisnuit sa vedem
intotdeauna partea goala a paharului, lucru care mi se pare cam
pagubos din toate punctele de vedere. Ne este mult mai la indemana sa
gasim nod in papura si sa dam vina pe ceilalti pentru neimplinirile
noastre din tango si sa avem pretentii decat sa vedem ce posibilitati
avem la indemana in fiecare clipa.
Ma gandeam cum era cand am inceput
tangoul si era o singura milonga pe saptamana, si un workshop maxim
doua pe an. Vroiam mai mult si nu erau. Dar atunci cand erau bateam
toate cursurile, toate milongile si toate workshop-urile. Acum ca
avem in tara la noi acasa din aprilie pana in decembrie un festival
pe luna, plus workshop-uri lunare prin fieacre oras, plus cursuri
regulate la minim doua scoli in aproape fiecare oras in care se
danseaza tango, plus practici, plus milongi si ore private; avem video-uri, carti, articole, literatura, profi buni, modele... si tot
nu e destul de bun. Daca chiar vrei sa inveti, sa dansezi mai bine,
sa dansezi mai mult refuz sa aud ca nu exista posibilitati. E adevarat ca vastitatea posibilitatilor ne buimaceste si nu mai vedem padurea din cauza copacilor, dar avem de unde alege si de unde ne putem lua ce dorim.
Banuiesc eu ca toata lumea, adica
fiecare vrea sa danseze mai mult si mai bine. Pana aici de accord.
Dar ce fcem ca sa atingem aceste lucruri? Folosim toate aceste
evenimente pe care le avem la dispozitie? Oferta este slava cerului
mai mare decat poate buzunarul nostru sa duca. Si daca nu ne putem
permite, poate am putea stoarce fiecare picatura de tango bun din tot
ce este in jurul nostru.
Am putea mai intai de toate sa ne
bucuram de fiecare tanda, fiecare dans, fiecare partener/a, am putea
sa ne bucuram si sa apreciem fiecare eveniment la care mergem. Am
putea deveni constienti ca participarea noastra la un eveniment sau
altul poate sustine acel eveniment sa se mai intample... sau nu, fie
ca e vorba de cursuri cu maestri care antreneaza campioni mondiali,
workshop-uri cu vedete, festivaluri si maratoane care aduna la un loc
dansatorii cei mai buni, milonga saptamanala, simplele cursuri si
practici regulate.
Ai putea sa deschizi ochii mai bine si
sa vezi cate optiuni de tango ai in jurul tau? Abiea dupa ce le-ai
epuizat pe toate acestea ai dreptul sa zici ca nu e ceea ce cauti...
dar sigur vorbim despre tango? Sau de fapt … tu ce cauti? Putem
avea tot ce dorim in tango, doar sa fim dispusi sa vedem.
Comentarii