Tango. Inspiratie vs. Disperare.



Ma intrebam eu odata cand dansez eu mai bine? Cand e totul bine sau cand nimic nu e bine?

Premiza s-ar putea sa fie falsa. Mai ales in contextul dansului si mai ales al tangoului. Dansul, ca orice forma de arta e un mijloc de exprimare... asadar, fie ca ai ceva de celebrat, fie ca tre' sa-ti versi oful, tangoul e taman bun... poti sa dansezi la fel de bine cand esti bucuros ca atunci cand esti necajit. Dansul va fi la fel de intens, doar ca altfel.

Cand toate sunt bune dansam cu bucurie, in expansiune, suntem inspirati sa interpretam ce ne povesteste muzica, sa prindem triluri si sa le marcam cu adornosuri. Suntem energici si entuziasti si cautam mijloacele prin care sa dansam mai bine, sa crestem acea stare, sa mergem la cursuri care ne plac. Investim in dansul nostru, fie ca e o rochie noua, sau un pantof nou, sau un eveniment nou, sau cursuri noi. De cate ori nu ne-am intors de la un eveniment bun si in plina euforie si imediat am cautat urmatorul eveniment la care sa mergem, ca sa ne prelungim vibe-ul? Da, facem lucruri bune cand suntem inspirati. Si ar fi bine sa profitam de aceste momente bune ca sa construim, sa dam curs altor lucruri bune pe mai departe, ca o facem cu entuziasm si ferm convinsi si cu toate panzele sus.

Cand suntem necajiti putem dansa sa dam tristetea afara, sa alungam necazul, traim in acel dans cele mai lungi si penetrante acorduri ale bandoneonului care vibreaza atunci asa cum sufera si sufletul in noi, exprimam cu tot corpul ceea ce simtim, in acord cu muzica, iar cand simti ca nu esti singur in tristetea ta, parca lucrurile nu mai par atat de negre, incep sa se estompeze si apoi dupa ce iei hotararea ca nu mai vrei sa suferi iei haturile in maini si incepi sa faci lucruri ca sa iesi din situatia respectiva. Da, adica facem lucruri bune cand ajungem la disperare. Pana atunci nu facem nimica. Nici cursuri, nici practica... nimic care sa ne duca la un progres, la un tango mai bun.

Numai ca aceste doua stari sunt destul de rare, iar daca ar fi prea dese am fi ca intr-un carusel si am pleca cu capul; si nici nu poti sa fii toata ziua “high” sau tot anul numai in depresie, am contrazice legile metafizicii.

Intre cele doua stari, foarte sus si foarte jos exista o zona neutra, cam calduta asa, un plafon destul de confortabil pe care putem sta mult si bine. Acolo exista riscul sa stagnam ani de zile in tango. Adica dupa ce trecem de disconfortul de inceput, de incepator si dupa ce trecem de perioada de extaz si euforie cand chiar sa ne bucuram de dans, fara oscilatii puternice care sa ne arunce ori in sus ori in jos, o sa pierdem vremea de pomana pe plafon. Sunt foarte bune si oscilatiile astea, desigur e de preferat sa faci lucruri fiind foarte motivat si avand un elan pozitiv decat sa-ti dai suturi in dos sa ca faci cativa pasi inainte.

Putem transforma acest plafon intr-un plan inclinat, cu panta de crestere si putem castiga cativa ani daca in fiecare dans pe care il facem am adauga ceva, orice. Da, regula zice ca la milonga nu practici. Corect. Nu practici “figuri”, secvente de pasi noi . Dar putem in fiecare dans sa experimentam ce e inauntru, sa fim prezenti, sa ne simtim corpul, sa fim constienti de noi, de partener si de muzica. Putem in fiecare dans timp de un an de zile sa ne cautam imbratisarea. Putem in fiecare dans sa ne cautam echilibrul, putem in fiecare dans sa ne cautam centrul de greutate, putem in fiecare dans sa ne raportam la partener, putem in fiecare dans sa ascultam muzica, putem sa dam alta calitate aceluiasi pas sau secventa sau figura, in realitate nu e nimic nou dar e altceva! Putem in fiecare dans timp de un an de zile sa “orice”, orice vrea fiecare dintre noi.

De ce sa mergem la milonga si sa ne abandonam corpul in bezna mintii repetand aceleasi tipare, aceeasi imbratisare, acelasi pas, acelasi dezechilibu, acelasi centru de greutate imprasitat, etc. Nu facem decat sa repetam intr-una aceleasi stereotipuri, sa batatorim in creier aceleasi trasee si in corp aceleasi miscari din care n-o sa mai iesim in veci, pururi, Amin!

Inclina panta in favoarea ta si adu ceva nou in fiecare dans. Cu cat suntem mai prezenti in fiecare clipa cu atat vom putea aduce ceva real in dans. Iar un partener/a activ si prezent in dans se simte de o mie de ori mai bine decat unul absent si abandonat in neant.

Nu e nevoie numai de infuzii de inspiratie sau de caderi in disperare ca sa facem lucruri bune in tangoul nostru. Putem face si intre, cu fiecare dans. Incepand chiar de azi?



Comentarii

Cautati in acest blog