Cred ca toti am avut in copilarie
personaje din povesti cu care ne asociam, pe care le admiram, ne
doream sa fim ca ei, ne credeam Fat-Frumos care il biruia pe Zmeu,
Printesa din castel sau Zana cea Buna. In jocurile noastre intram in
pielea personajelor si deveneam personaje cu puteri nebanuite, in
lumea basmelor puteam face orice.
Cumva si in ziua de azi, maturi fiind
avem oameni pe langa noi pe care ii admiram si ne-am dori sa fim ca
ei, avem profesori, dansatori la care ne uitam si care ne insufla cu
dansul lor dorinta de a dansa ca ei, doar ca in aceasta lume dinafara
basmelor nu mai indraznim sa gandim ca si noi am putea ajunge sa
dansam ca ei intr-o buna zi, mai ales daca idolii sunt profesionisti
iar noi muritori de rand cu job-uri 9 to 5.
Nu stiu altii cum sunt si de ce se uita
la inregistrari cu show-uri de tango, sau pe ce criterii isi aleg clip-urile, dar sunt show-uri care nu-mi inspira
absolut nimic si pe care le urmaresc cu dificultate pana la capat,
doar pentru ca cei care danseaza acolo sunt oameni la ale caror
cursuri imi place sa merg, oameni care imi incarca bateriile si de la
care imi place sa invat; lucrul la cursurile lor este o adevarata
placere, iar temele pentru acasa sunt pe termen mediu spre lung,
lucruri pe care daca chiar le aplici in dans chiar iti aduc
rezultate. Dar paradoxal, in show-urile lor nu-mi gasesc inspiratia.
Ma uit la ei si nu pot sa zic “Da, asa vreau si eu sa dansez.!”. Apreciez munca, apreciez virtuozitatea, dar nu ma inspira, nu-mi trezesc nici o traire.
Un exemplu de acest fel poate fi si
Murat (Erdemsel, care a fost anul acesta la Sibiu, la Tango.2). Eram
topita dupa cum dansa el cu Michele in urma cu 12-13 ani. Ce danseaza
acum sincer nu ma pasioneaza, e prea futuristic. Nu inteleg ce vrea el sa
intelectualizeze in dansul lui cu tango pe muzica de opera, ma
depaseste, cred ca este prea vizionar pentru mine si danseaza pentru
un public care o sa-l aprecieze in viitor, insa cursurile si
seminariile lui depasesc cu muuuuult orice show de tango pe care il
face el.
Cred ca adevaratul show al lui Murat
este la cursuri, nicidecum la performance-ul de la milonga. Metodele
sale vizuale de prezentare a temei, mimica, gestica, jocul scenic,
punerea in scena a cursului, dirijarea participantilor sunt absolut
magistrale! Isi face temele foarte bine, este fantastic de creativ,
metoda este cea mai simpla si asimilabila, de la cursurile lui pleci neobosit, incantat, cu zambetul pe buze, cu tema pentru acasa si
inspirat pentru o buna bucata de vreme. Motivat sa lucrezi, abiea
astepti sa pui in practica ce ai invatat. Si cu toate astea,
show-urile lui ma plictisesc. La el inspiratia si motivatia mi-o iau
la curs nu de la demo. Lucru care sincer, nu stiu daca este in
favoarea lui in cazul unui incepator care nu a auzit niciodata de
Murat. Ca sa te duci la Murat la curs, pentru mine cel putin, show-ul lui de azi ar fi in
defavoarea lui, show-ul din 2006 insa ma prindea.
Scopul demo-urilor, show-urilor, pe net
sau la milonga sunt de promovare, ca sa fie vazuti dansatorii cum
danseaza si sa atraga oameni la cursuri. Sa arate lumii cat de buni
sunt ei, ce pot sa faca, sa incante ochiul si nu in ultimul rand, sa prezinte un act
artistic unic, care ii reprezinta pe acei dansatori, este sansa lor de a se exprima ca artisti. Insa toti, mai devreme sau mai tarziu, incep sa aibe cautari si merg in diferite directii. Toti in tango exploreaza, nimeni nu poate creste batand pasul pe loc. Directia in care merg poate sa atraga noi fani sau sa ii dezamageasca pe cei vechi. Lucru poate nerelevant pentru ca probabil constanta ramane aceeasi. Adica se pot lansa cu ceva cu care sa cucereasca lumea, titluri, public, apreciare, faima, dar cel putin pentru mine trebuie sa mentina acea linie, cat de cat. Ca daca fac brusc la stanga si o iau pe alta latura s-ar putea sa nu-mi mai placa, iar ceea ce i-a lansat sa nu mai fie de actualitate.
Un alt exemplu, la polul opus, ar fi
Carlitos si Noelia. Imi plac show-urile lor si cu astea m-au atras la
curs, dar sincer... nu mi-au tinut atentia atat de mult incat sa
vreau sa revin la cursurile lor cu sufletul la gura sau sa alerg dupa ei prin toata Europa.
Un alt exemplu, ultimele stele lansate
pe orbita, Saavedra si Aragon. Frate cand ma uit la ei mai ales pe
melodii ritmate, incep sa tropai si zic, “Da, da, da asa vreau si
eu sa dansez ca ei!”. N-am avut inca sansa sa merg la cursurile lor,
nu stiu cum predau, dar un lucru e clar, m-au prins cu show-ul lor.
Au o energie care te inpira de la prima vedere. Daca vrei sa uiti de
ceva trist te uiti la ei cum danseaza si te binedispui.
Si acu', intre noi fie vorba, tu unde iti cauti inspiratia? Pe youtube sau in sala de curs?
Comentarii