O gura de cafea?Toamna. Urat afara. Sambata diminata. Ora 9… trebuia sa ne intalnim toti … sa facem o treaba… care continua si duminica. Sambata dimineatza? La 9? Fie… O data in viata merge… Eram chiauna de somn. Si nu ma puteam intelege eu cu mine. Mi-am luat cana cu cafea si-am plecat. Maraiam la toata lumea, si abiea scoteam niste mormaituri; i-am anuntat pe toti ca pana dupa ora 12, cand voi fi treaza, sa nu aibe nici o pretentie de la mine. Nu-mi convenea ceva… aveam o preblema cu culoarea oranj, preferam culoarea mov-pruna… dar n-aveam curaj sa deschid gura sa zic… si asta mi-a stricat tot…
Cand am ajuns io, cu intarziere, ca de obicei, toata lumea era deja acolo. O parte din ei erau deja la machiaj. Mi-a placut sala, usile cu gemulete mici si multe si mai ales parchetul. Luminile erau montate, umbrelele reflectorizante si alte panouri pentru lumini erau si ele la locurile lor, aparatele foto isi faceau probele de lumina. Intr-o alta incapere: o garderoba intreaga, costume, accesorii, tone de farduri, pantofi de dans pe peste tot; macheuze si coafeze isi faceau treaba: frezau, coafau, aranjau, fardau… Desi mai vazusem cand eram mica, pe platourile de filmare, toate aceste lucruri, si ar fi trebuit sa fiu oarecum ok cu ele, am fost placut impresionata de profesionalism dar in acelas timp intimidata… nu era un luru pe care il faceam eu in fiecare zi! Mi-am lasat catrafusele si am iesit pe terasa sa fumez o tigara si sa beau o cafea ca sa ma mai trezesc… pe terasa in loc de cafea am primit o gura de wisky, pe care, zau, n-am s-o uit vreodata, cu atat mai mult cu cat am crezut ca iau o gura zdravana de cafea!!!
Din sala mare se auzea muzica… muzica pe care o stiam, muzica care imi placea, muzica care ma linistea… tango. Erau toti cei dragi mie acolo, si desi eram oarecum in alt cadru decat cel bine stiut de la milonga sau practica sau lectii, si nu era seara ca de obicei, era dimineatza (si nu dimineatza de dupa milonga cand plecam acasa!) cei din jurul meu m-au facut sa ma simt bine, sa ma simt ca acasa… imi intrau pur si simplu in suflet si ma bucurau, a fost un sentiment aparte, pe care nu-l mai constientizasem pana atunci… mi-erau toti atat de dragi, si ma simteam bine cu ei acolo!
Cand am ajuns io, cu intarziere, ca de obicei, toata lumea era deja acolo. O parte din ei erau deja la machiaj. Mi-a placut sala, usile cu gemulete mici si multe si mai ales parchetul. Luminile erau montate, umbrelele reflectorizante si alte panouri pentru lumini erau si ele la locurile lor, aparatele foto isi faceau probele de lumina. Intr-o alta incapere: o garderoba intreaga, costume, accesorii, tone de farduri, pantofi de dans pe peste tot; macheuze si coafeze isi faceau treaba: frezau, coafau, aranjau, fardau… Desi mai vazusem cand eram mica, pe platourile de filmare, toate aceste lucruri, si ar fi trebuit sa fiu oarecum ok cu ele, am fost placut impresionata de profesionalism dar in acelas timp intimidata… nu era un luru pe care il faceam eu in fiecare zi! Mi-am lasat catrafusele si am iesit pe terasa sa fumez o tigara si sa beau o cafea ca sa ma mai trezesc… pe terasa in loc de cafea am primit o gura de wisky, pe care, zau, n-am s-o uit vreodata, cu atat mai mult cu cat am crezut ca iau o gura zdravana de cafea!!!
Din sala mare se auzea muzica… muzica pe care o stiam, muzica care imi placea, muzica care ma linistea… tango. Erau toti cei dragi mie acolo, si desi eram oarecum in alt cadru decat cel bine stiut de la milonga sau practica sau lectii, si nu era seara ca de obicei, era dimineatza (si nu dimineatza de dupa milonga cand plecam acasa!) cei din jurul meu m-au facut sa ma simt bine, sa ma simt ca acasa… imi intrau pur si simplu in suflet si ma bucurau, a fost un sentiment aparte, pe care nu-l mai constientizasem pana atunci… mi-erau toti atat de dragi, si ma simteam bine cu ei acolo!
Pana in ziua cu pricina nu vazusem cum vom arata, vorbisem cu toti, stiam in mare despre ce era vorba, dar nu stiam foarte multe detalii. Fusesem la probele de costume, vorbisem de culori, de rochii, de camasi, de accesorii etc., dar acum vedeam in sfarsit cum arata totul. Era un scenariu, o poveste, totul era construit si gandit din timp! Evident, eu aveam imaginea mea despre cam cum va arata in final… avem parerile mele despre ce este tango si ce vreau sa spun prin tango… si fiind vorba de fotografie, unde nu nu auzi muzica si nici nu vezi miscarea continua (care poate fi sugerata desigur), unde totul este static, ma gandeam ca expresia si costumul vor prima. In plus, pentru mine, ca sa pot exprima, imi trebuia o stare, si cum in momentul acele eram intr-o “depresie de tango”, nimic nu era cum trebuia!
Mi-am aruncat un ochi pe scenariu: fiecare urma sa intre “in scena” la momente diferite, ca in final sa fim toti in acelas cadru! Cel mai tare mi-au placut instructiuniile scenaristului, notite referitoare la fiecare, si ce vroia sa obtina de la noi (scenariul a fost scris si finalizat stiind fiecare personaj asa cum este el in viata de zi cu zi)! In timp ce unii erau deja “la lucru”, altii erau la o cafea pe terasa, altii la machiaj, altii la costume, altii se cautau pantofi de tango pe internet… muzica curgea, altii dansau… Nu cred ca a existat vre-un moment in care sa nu se danseze, poate doar atunci cand am facut pauza de masa! Dar cineva tot dansa… (ordinea pozelor nu este intamplatoare)
Ne-a prins noaptea la shooting… La sfarsitul primei zi, toti eram sfarsiti, se dormea pe scaune, pe canapele, dar, in ciuda oboselii am fugit acasa, am mancat ceva, ne-am schimbat ca sa mergem la El Rojo, la traditionala Milonga de Aviacion, unde evident am stat pana aproape de dimineatza, … spre bucuria mea, a doua zi, sedinta foto urma sa inceapa mai tarziu, pe la 11 dimineatza!
S-a tras tare, oboseala mare, experienta inedita, multe de invatat, bucurie, glume, mishtouri, efortul a fost al tuturor, iar rezultatul, desi s-a lasat asteptat, a fost uimitor! Vazusem ceva poze chiar la locul faptei, si chiar ma intrbam cum va arata calendarul in final, dar nici o clipa nu mi-am putut inchipui cum va fi… Si asta a fost doar munca pe care am vazut-o noi… nici nu vreau sa ma gandesc cat s-a mai muncit dupa aceea pentru finalizarea intregului material!!!
La plecare, am sarbatorit incheierea shooting-ului cu o ultima tanda!
Zilele acelea au adus o atmosfera aparte, o energie aparte, o lumina aparte. S-au intamplat niste fotografii incredibile! Cele pentru calendar si cele facute pe langa calendar… adevarate tablouri, undeva oriunde, oricand in timp, cu o poveste eterna… tango
“Emigranti asteptand vaporul spre Argentina”
“Emigranti asteptand vaporul spre Argentina”
Comentarii