Tango. Continuitatea.

Ma uitam la ce s-a intamplat dupa pandemie cu comunitatea de tango. Pe multi nu i-am mai vazut, s-au pierdut pe drum. Ma uitam la nucleul care a rezistat. Majoritatea celor care au ramas in tango dupa pandemie, atat dansatori cat si scoli, instructori, organizatori, sunt cei care inainte de pandemie au fost constanti, care veneau in mod regulat sa danseze, sau organizau in mod regulat, care au avut continuitate. Pe cei pe care ii vedeam doar cand si cand nu i-am mai prea vazut. Continuitatea lor dinaintea pandemiei cred ca a avut un rol important.

Chiar si eu dupa 8 ani de organizat cursuri si practilonga sambata, de sambata, de sambata, dupa pandemie am iesit la dans doar ghici in ce zi? Sambata! Ai ghicit! Dupa o intrerupere de doi ani de tango mi-a fost greu sa ies din casa chiar si sambata. Dar acel obicei de a dansa sambata a ramas chiar si dupa o intrerupere de doi ani. Pentru ca a fost antrenat timp de 8 ani de zile inainte. Continuu. Devenise un mod de viata. Alta zi a saptamanii la tango? Ppppffffaaaaa, imi ceri sa imping vagoane!

Ma uitam retrospectiv la dansatori, scoli si intructori; tot ce a aparut brusc in forta, dintr-o data, ca o valvataie, s-a stins la fel de repede ca o valvataie. Au aparut si au disparut ca meteoritii pe cerul tangosferei. Cei care au ramas, au inceput incet, au crescut in ritm normal si au rezistat pe termen lung.

Daca ne uitam in jurul nostru la tot ce este in natura, toate plantele incep incet, fragile la inceput, cresc si se intaresc in timp, cu cat sunt mai mari cu atat au mai multa rezistenta si vigoare. Un copac de exemplu. Cresterea in ritm natural este de durata si asigura continuitatea.

Cresterea brusca, in explozii, creaza dezechilibre: la seminarii intensive inveti multe lucruri noi, incerci sa le aplici pe toate fara sa ai obisnuinta, usurinta, dexteritatea, indemanarea, nu-ti iese “perfect” (si normal, ca nu are cum!) te demoralizezi, pierzi motivatia si interesul, in cel mai rau caz capeti si respingere. Iar ca sa revii efortul este si mai mare. Schimbarile rapide au in general consecinte distructive. Uita-te ce se intampla in natura dupa un eveniment/schimbare brusca, o furtuna, o pandemie, ce rezultate nedorite apar? Cat de greu te acomodezi cu modificari drastice? La fel si in tango.

Spuneam mai demult ca nu cred in seminarii si cursuri intensive de tango doar de un weekend, ca nu poti face salturi calitative, cu rezultate care sa ramana pe termen lung, doar cu “supradoze” de cursuri si informatii acumulate dintr-o data.

Eu am fost lenesa in tango - evident, nu sunt exemplu de urmat - nu mi-am dorit performanta, am vrut sa-mi placa tango-ul, fara zdroaba; am invatat in ritmul meu, cat am putut, de unde am putut. Cate un lucru de la fiecare seminar, lucrat de fiecare data cand am dansat, in luni de zile, continuu. Fara salturi calitative in timp scurt. Asa, pe indelete, a la long. Lenes. Dar continuu, fara intrerupere, saptamana de saptamana. Inainte de pandemie, cea mai lunga pauza in 15 ani de tango a fost doar de o luna, in 2009.

Toti dansatorii care au crescut in tango, au mers continuu cu pasi mici si siguri, si-au antrenat continuu abilitatile de tango si astfel au obtinut cresterea calitativa. Continuitatea si repetitia. Repeta miscarile nou invatate continuu, ele devin familiare, apoi confortabile, dupa care le faci cu usurinta si le poti executa cu incredere, dupa care urmeaza rafinarea si excelenta. Dar repeta, continua, saptamanal daca nu zilnic. Mergi la cursuri saptamanal, cu continuitate, nu intrerupe.