(for Romanian version, scroll down)
Milonga at Trianon
Unbearable hot summer. Impossible to live during the day; the only breathable moments outside, without air conditioning, are after two o’clock in the morning… and those summer days of July-August 2007 brought us the first milongas in the Hotel Trianon’s yard.
Passing the Cismigiu Park on the right, then left on the tram railway you reach the wrought iron gate and lighted entrance; I cannot understand how, but every time when I arrived there, when I was parking the car vis-à-vis, I heard from outside “El Choclo”; … like I was into another world, somewhere between the two world wars… a far away world and I was there… and still, it was in the present… mixing everything.
Sometimes I was impatient to dance and I didn’t sit a moment, other times I was wring out because of the heat and sat at a table and haggled with friends, watching the tango dancers. Sometimes it was crowded, sometimes not. And despite the hot air, the hard marble and the dance space with a n odd shape (because of the pyramids), I still can remember very nice dances, when the air was breathable and a fresh wind was brushing the dancers… white nights… when the day light find you sitting on wattle chairs talking about tango, somewhere in Regie, or in the Chinese restaurant garden, or friends waking you up to close the door at their leaving at 8 o’clock in the morning, when no one is able to do another more step not even caminar…
Mh… everything seems to me so far away… like it hasn’t happen, like it was a nice dream; something, somewhere, suspended, captured into a “bubble” lost in the Universe… and maybe it will remain there! I wish to find it and to make it real again!
Eso es cosa de la vida…
que hoy nos quita
lo que ayer nos dio
Milonga la Trianon
Vara insuportabil de calda. Ziua, imposibil de trait; singurele momente respirabile in aer liber, fara aer conditionat, puteau fi dupa ora 2 noaptea… in perioada aceea, iulie-august 2007, au fost primele milongas in curtea interioara de la Hotel Trianon.
Lasam Cismigiul pe dreapta, apoi stanga pe sina de tramvai, ajungeam la portile de fier forjat si intrarea luminata; nu stiu cum se facea, dar aproape de fiecare data auzeam de afara, in surdina, “El Choclo”, inca de cand parcam masina vis-à-vis; … parca intram intr-o alta lume, undeva in perioada interbelica… o lume de demult, in care eram eu, si era totusi in prezent … se amestecau toate.
Uneori am ajuns cu chef de dans si nu am stat o clipa locului, alteori eram lesinata de caldura si am stat la masa si am chicotit cu altii, uitandu-ne la dansatori.
Cateodata era mai multa lume, alteori era mai putina. Si in ciuda caldurii, a marmurii de pe jos si a spatiului de dans cu o forma ciudata datorata piramidelor, imi aduc aminte de niste dansuri foarte faine, cand in sfarsit se mai racorea si mai trecea o pala de vant printre dansatori… Nopti albe… cand te prind zorii zilei vorbind despre tango pe scaune din nuile la o masa in Regie, sau pe terasa la chinezesc, sau te trezesc prietenii sa inchizi usa dupa ei la opt dimineata, cand nimeni nu mai e in stare sa faca nici macar un caminar...
Mh…Mi se pare totul atat de departe… parca nici nu s-a intamplat, parca a fost un vis frumos; ceva, undeva, suspendat, capsulat intr-o "bula" pierduta in Univers… si probabil acolo o sa ramana! As vrea s-o gasesc si s-o scot de unde s-a ascuns, si sa fac sa devina din nou realitate!
Lasam Cismigiul pe dreapta, apoi stanga pe sina de tramvai, ajungeam la portile de fier forjat si intrarea luminata; nu stiu cum se facea, dar aproape de fiecare data auzeam de afara, in surdina, “El Choclo”, inca de cand parcam masina vis-à-vis; … parca intram intr-o alta lume, undeva in perioada interbelica… o lume de demult, in care eram eu, si era totusi in prezent … se amestecau toate.
Uneori am ajuns cu chef de dans si nu am stat o clipa locului, alteori eram lesinata de caldura si am stat la masa si am chicotit cu altii, uitandu-ne la dansatori.
Cateodata era mai multa lume, alteori era mai putina. Si in ciuda caldurii, a marmurii de pe jos si a spatiului de dans cu o forma ciudata datorata piramidelor, imi aduc aminte de niste dansuri foarte faine, cand in sfarsit se mai racorea si mai trecea o pala de vant printre dansatori… Nopti albe… cand te prind zorii zilei vorbind despre tango pe scaune din nuile la o masa in Regie, sau pe terasa la chinezesc, sau te trezesc prietenii sa inchizi usa dupa ei la opt dimineata, cand nimeni nu mai e in stare sa faca nici macar un caminar...
Mh…Mi se pare totul atat de departe… parca nici nu s-a intamplat, parca a fost un vis frumos; ceva, undeva, suspendat, capsulat intr-o "bula" pierduta in Univers… si probabil acolo o sa ramana! As vrea s-o gasesc si s-o scot de unde s-a ascuns, si sa fac sa devina din nou realitate!
Eso es cosa de la vida…
que hoy nos quita
lo que ayer nos dio
Comentarii